Deputatul PSD Mureş, Florin Buicu, a declarat joi că autonomia universitară trebuie respectată în România şi că va susţine Guvernul atâta timp cât nu se va atinge de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde UDMR solicită înfiinţarea unei facultăţi separate de medicină şi farmacie, cu administraţie distinctă. ‘Am votat Guvernul, am dat aviz pozitiv domnului Bănicioiu pentru Ministerul Sănătăţii şi voi susţine Guvernul atâta timp cât nu se va atinge de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Politicul nu are ce căuta în spaţiul academic în influenţarea deciziilor, pentru că soluţia trebuie găsită în interiorul UMF (…) Refuz orice schimbare care ar putea duce la separarea studenţilor, a sălilor de curs în interiorul UMF Târgu Mureş, a clinicilor sau a spitalelor. Orice decizie în acest sens trebuie să aparţină Senatului UMF în baza autonomiei universitare. Dorinţa UDMR de înfiinţare a unei facultăţi separate cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureş o găsesc nejustificată atâta vreme cât minorităţile din ţara noastră au toate condiţiile de a învăţa în sistemul actual de învăţământ’, a declarat joi Florin Buicu, secretarul Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.
Deputatul social-democrat a susţinut, la Târgu Mureş, că orice imixtiune a politicului în autonomia universitară va fi şi trebuie sancţionată şi că nu are dreptul nici PDL, nici PSD şi nici UDMR să vină din afară să dea soluţii.
El a spus că actualmente la UMF Târgu Mureş există o linie în limba maghiară, că se dau examene de admitere în limba maghiară, cursurile şi susţinerea examenelor de specialitate de pe parcursul şcolarizării se susţin în limba maghiară şi că aceste lucruri reprezintă dovezi ale multiculturalismului în spiritul european respectat de România.
Buicu a precizat că, din cauza Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Guvernul Ungureanu a căzut în 2012 printr-o moţiune de cenzură şi că, după aceea, în urma discuţiilor purtate în interiorul UMF, între cadrele didactice române şi cele maghiare, au fost făcuţi paşi importanţi în vederea soluţionării problemei.
Florin Buicu crede că liderii UDMR ar trebui să gândească în perspectivă şi să realizeze că în fapt solicitarea unor asemenea lucruri nu creează decât dezavantaje pentru viitoarele cadre medicale, cum de altfel constată şi comisia de experţi independenţi constituită în 2012 pentru evaluarea proiectului de înfiinţare unei facultăţi maghiare distincte. ‘Cum să îşi poată permite statul să pregătească pe cineva pentru o meserie pe care nu o va putea practica în limba oficială a ţării? Mai ales o meserie cum este medicina unde menţinerea contactului cu pacienţii şi înţelegerea acestora este vitală. Examenul de rezidenţiat să nu uităm că trebuie să îl susţină în limba română. Trebuie să se înţeleagă că maghiarii reprezintă o minoritate etnică şi nu sunt stat în stat (…) Etnicii maghiari aparţin naţiunii române, cel puţin cu referire la comunitatea locului de naştere, la viaţa economică, aceştia fiind maghiari români, nu unguri din Ungaria, şi m-aş bucura să se poarte ca atare’, a afirmat Florin Buicu.
AGERPRES