Partidele mici şi candidaţii independenţi pot încurca mult socotelile marilor partide. O ştie, spre exemplu, deputatul Ciprian Dobre, liderul liberalilor mureşeni, care în 2008 a pierdut şefia judeţului la mustaţă pentru că nu a negociat cu partidele mici. De aceea, cu toate că sunt cotate cu şanse minime, acestea pot pune probleme prin candidaţii pe care îi aruncă în luptă. La fel, nici candidaţii independenţi nu trebuie neglijaţi. Aceştia pot rupe din zestrea de voturi a partidelor procente importante…
PCM vrea prealegeri
Săptămâna trecută s-a constituit o coaliție civică pentru susținerea lui Benedek Imre la funcția de primar al municipiului Tîrgu-Mureș. Au participat reprezentanții Partidului Civic Maghiar (PCM) și ai mai multor organizații non-guvernamentale. Cel mai important susținător pare să fie Szász Jenő, președintele PCM, prezent și el la Tîrgu-Mureș. Susținătorii lui Benedek Imre au spus că încă mai lasă deschisă posibilitatea colaborării cu celelalte forțe politice maghiare de la Tîrgu-Mureș. Astfel, mai spun ei, încă mai e posibilă organizarea unor prealegeri pentru desemnarea unui candidat unic din rândul celor trei candidați care în acest moment ar vrea să intre în cursa electorală pentru scaunul de primar şi care ar putea fi susţinuţi de către electoratul maghiar, adică: Benedek Imre (candidat independent susținut de această nouă coaliție), Smaranda Enache (candidat independent susținut de Tőkés László) și Vass Levente (candidatul UDMR). Până acum din cei trei, doar Benedek Imre și Smaranda Enache par să fie dispuși la intrarea în prealegeri.
PCM vrea mai mult
Liderul PCM Mureș, László György, spune că, cel mai probabil, pe joia aceasta, organizația județeană va prezenta o listă cu candidații la cele mai importante funcții din administrația locală din județ. Acesta mai spune că PCM va avea inclusiv candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Judecând după datele de la ultimele alegeri, PCM e puțin probabil să pună mari probleme UDMR la nivel de județ. De exemplu, în 2008, PCM a ieșit din alegeri fără niciun primar ales și doar candidatul de la Fântânele a reușit să intre într-un tur doi. De asemenea, PCM n-a reușit să atingă nici pragul electoral necesar accederii în Consiliul Județean. A reușit totuși să iasă din alegeri cu 66 din totalul de 1.260 de consilieri locali din județul Mureș. Spre comparație, UDMR a reușit să promoveze 406 consilieri locali în județul Mureș.
PRM speră
PRM Mureş n-a reușit la ultimele alegeri să atingă pragul electoral pentru a accede în Consiliul Județean, deși până atunci în mandatele trecute avuseseră un grup de consilieri. În Consiliul Municipal Tîrgu-Mureș are un singur consilier în persoana medicului stomatolog Ioan Sita. La nivel de județ, situația e cel puțin la fel de tulbure. În 2008, PRM a obţinut totuşi două fotolii de primar, la Petelea – Sorin Pădurean şi Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiheru de Jos, în timp ce numărul de consilieri e de doar 42. Așadar, sunt șanse minime ca un candidat PRM să ridice pretenții în aceste alegeri într-unul din orașele mari sau la șefia județului. Cel mai probabil PRM va miza din nou pe susținerea unor candidați români pentru posturile cheie (primar la Tîrgu-Mureș și președinte la CJ) și va promova câte o listă de consilieri locali. Oricum, cel puțin oficial, strategia definitivă încă n-a fost bătută în cuie.
PP-DD dorește atragerea investitorilor
Stoica Ioan, președintele PPDD Mureș, a precizat că filiala condusă de dânsul „încă nu a finalizat lista cu candidații. Vom avea lista definitivă în aproximativ o lună, o lună și jumătate. Vom avea candidații pentru primăriile tuturor orașelor”. Dânsul a menționat că Partidul Poporului, filiala Mureș, recrutează membrii dintre oamenii valoroși, specializați în domenii importante ale vieții: economiști, doctori etc. și că electoratul partidului este compus din pensionari și oamenii nevoiași; în plus, PP dorește să atragă la vot marea masă de oameni care nu votează: clasa medie și cea puțin peste medie, o clasă de oameni muncitori și adeseori învățați, dar care momentan refuză să voteze din cauză că și-a pierdut încrederea în politicieni. Printre principalele proiecte pe care PPDD dorește să le implementeze în Mureș se numără „atragerea de investitori, atragerea unor firme mari în apropierea Tîrgu-Mureșului pentru a se crea locuri de muncă; apoi trebuie făcut ceva în privința birocrației și a funcționarilor publici de la ghișee care adeseori uită de regulile bunelor maniere, adică trebuie introdus un fel de cod de conduită pentru funcționarii publici”, consideră Stoica Ioan. Nu în ultimul rând, Stoica Ioan dorește să implementeze un proiect pentru copii care să cuprindă burse pentru copii de la țară care nu au posibilități financiare să-și continue studiile, ajutor pentru copiii cu probleme etc. Stoica Ioan consideră că sarcina unui primar nu este să apară în public și la presă pentru orice proiect realizat într-un oraș, fiindcă oricum primăria primește bani de la buget, iar aceștia trebuie cheltuiți. Ci treaba unui primar este atragerea de investitori și semnarea de contracte pentru ca să se genereze noi locuri de muncă.
UNPR, apendicele PD-L
Uniunea Naţională pentru Progresul României, organizaţia Mureş, îşi definitivează în această perioadă listele de candidaţi şi oferta pe care o vor promova electorilor. Pentru UNPR urmează o perioadă aglomerată, de negocieri cu PD-L depinzând oferta de candidaţi pe care formaţiunea aflată la primul examen electoral o va lansa. Dacă la nivel naţional cele două partide vor cădea la pace, „înfăptuind” Mişcarea Populară. Dan Enescu este o variantă pentru Sighişoara, dacă PD-L rămâne fără inspiraţie în desemnarea unui candidat. În rest, suntem curioşi ce va produce UNPR la Reghin, singurul fief urban unde aceştia ar mai putea arunca în luptă un candidat, mai ales că senatorul Corneliu Grosu a fost ales în colegiul care cuprindea şi acest municipiu.
Cea mai importantă modificare adusă Legii 67 din 2004 anul trecut se referă la alegerea primarului unei localităţi dintr-un singur tur. Potrivit art. 97, alin. 2 şi 3, „Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin”(al. 2). În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie (al. 3).
Articolul următor soluţionează situaţia în care unul dintre cei doi candidaţi ajunşi la balotaj „decedează, renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripţie declarându-l primar pe celălalt candidat”.
În 2008, înainte de alegerile locale, a mai intervenit o modificare în legea electorală locală. Atunci, parlamentarii au votat modificarea articolelor privind alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean, stabilind ca acesta să fie ales direct, într-un singur tur de scrutin. Modificarea nu a adus însă şi o retuşare a responsabilităţilor şefului judeţului. (L.V.)
Ligia Voro, Vasile Dancea, Cătălin Hegheş