La data de 30 mai a.c., polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au identificat în trafic, pe strada Viile Dealului Mic din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Gornești, care a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot duminică, 30 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Mureș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzii Călărașilor cu strada Revoluției din municipiu, soldat cu pagube materiale.
Deplasați la fața locului, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acestuia rezultându-i o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.