Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș a dispus măsuri preventive față de 7 persoane, respectiv 6 cadre medicale și un funcționar public, cercetate într-un dosar penal în care polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție au fost delegați să efectueze activități de prccedură penală pentru probarea unor infracțiuni de corupție în legătură cu facilitatea menținerii în plată a pensiilor de invaliditate.
Astfel, față de 3 dintre inculpați (cadre medicale) s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar alți 4 inculpați (3 cadre medicale și un funcționar public) au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Cei 4 inculpați reținuți urmează ca astăzi, 10 iunie 2021, să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că, în cauză, la data de 3 iunie 2021, au fost efectuate un număr de16 percheziții în locații de pe raza județului Mureș și Sibiu, de către polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, împreună cu ofițeri din cadrul altor 9 servicii județene anticorupție (Alba, Brașov, Bistrița – Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Sălaj și Sibiu), sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Perchezițiile vizau activitatea infracțională a unor medici și intermediari din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara și Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sighișoara din cadrul Casei Judetene de Pensii Mureș, sub suspiciunea că au primit, direct sau prin intermediari, foloase materiale pentru a facilita menținerea în plată a pensiilor de invaliditate, fapte de natură a aduce prejudicii bugetului de stat.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri care au legătură cu cauza, sumele de 150.145 euro, 59.495 lei și 100 dolari, 39 inele, 3 brățări, un ceas din aur, 11 coliere, 24 perechi de cercei, 2 broșe, 6 pandantive și 7 bănuți din aur.
Dosarul s-a constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, ca urmare a sesizării unității de parchet de către D.G..A. – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare și dare de mită,
În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic al D.G.A. șiInspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Târgu – Mureș.