Călătorie în timp, la Teheran

Pe pagina sa de socializare, jurnalistul clujean Pengő Zoltán relatează despre etapele unui drum de 7mii de kilometri, pe care îl va parcurge pe jos, în decurs de 9 luni, din Aiud până-n localitatea Zangla, (India). Proiectul aduce un omagiu savantului ardelean, părintele tibetologiei, Kőrösi Csoma Sándor (1784-1842), cel care în urmă cu două secole a parcurs același drum pe jos, până-n Zangla, realizând primul dicționar tibetan-englez.

Mai jos redăm din însemnările jurnalistului din ultimele zile ale anului 2019.( însemnările sunt în limbile română și engleză).

”Am încheiat anul în forță, cu 41.040 de pași, totalizând 4.011.032 de pași din 1 septembrie, când am plecat din Aiud. Un celebru dascăl clujean din secolul al XIX-lea, Brassai Samuel făcea zilnic 5.000 de pași din considerente de sănătate, o ideea foarte modernă la vremea respectivă. A trăit 99 de ani. Media mea zilnică trece de 30.000, deci dacă o țin tot așa, s-ar putea să mă aștepte o bătrânețe lungă.
Revelionul l-am petrecut într-o cameră de hotel, răspunzând felicitărilor de an nou și vorbind la telefon cu cei de acasă. În Iran este prohibiție totală, așa că nu am băut șampanie, dar nici nu i-am simțit lipsa. Nu mi-au lipsit nici petardele și focurile de artificii, din contră. În Iran creștinii constituie o minoritate foarte redusă numeric, iar conform calendarului islamic anul, care este lunar și nu solar, se termină în martie. Era islamică începe în 622 d.Hr., când Mahomed a plecat cu tovarășii săi din Mecca la Medina, așa că în Iran suntem încă în anul 1389. Pot să spun, că am făcut o adevărată călătorie în timp.”

Tradiție culturală

”Culorile naționale iraniene sunt roșul, albul și verdele, dar pentru mine culoarea cea mai reprezentativă a țării este negrul, care, de fapt, nici nu e o culoare, ci lipsa culorilor și a luminii. În provinciile din vestul țării cel puțin două treimi dintre femei poartă batic negru și un văl lung, tot negru. Negrul este culoarea preferată și a bărbaților, este foarte tipic ca un bărbat, inclusiv unul tânăr, să poartă pantofi negri, pantaloni negri, cămașă neagră, pulovăr negru și geacă neagră. Preponderența culorii negre pe străzi m-a indispus complet, în prima perioadă a călătoriei mele în Iran mă simțeam de-a dreptul deprimat. Cum mă apropiam de Teheran, ponderea negrului tot scădea, iar capitala este un oraș chiar colorat, comparativ cu cele din vestul țării. În Iran regulile islamului sunt literă de lege, însă islamul nu reglementează culoarea hainelor, conține indicații mult mai generale, cum că în spații publice femeile trebuie să aibă capul acoperit.Guvernul nu-i obligă pe oameni să poartă haine negre, asta-i o tradiție culturală locală, mi-a spus un angajat de la Biroul de Informații Turistice din Tabriz. Omul mi-a povestit că el percepe negrul ca fiind o culoare tristă, motiv pentru care nu-i permite nevestei să se îmbrace în negru.
Segregarea sexelor este însă stipulată de legi, fetele și băieții învață în școli monosex, doar universitățile sunt mixte. În Tabriz, oraș foarte conservator, în autobuze femeile și bărbații urcă și coboară pe uși diferite. Teheranul este mult mai liberal, unde toată lumea urcă laolaltă, însă partea din spate a autobuzului este rezervată femeilor.
Din cauza reglementărilor islamice, prohibiția este totală, nu se vinde nici măcar bere, doar sortimente fără alcool. Acasă o singură dată am băut bere fără alcool, am comandat-o din greșeală, a fost oribilă. În Iran am gustat una locală, mi s-a părut chiar bună, deși seamănă mai degrabă cu o băutură răcoritoare, decât cu berea.

”România e bună”

”Mi s-a prelungit viza cu 20 de zile, așa că pot rămâne în Iran până în 22 ianuarie. Prelungirea a decurs mult mai repede și mai simplu decât mă așteptam pe baza relatărilor de pe internet. Și de data aceasta, pașaportul românesc s-a dovedit a fi un avantaj, făcând să beneficiez de un tratament prietenesc și chiar privilegiat din partea Departamentului de Pașapoarte și Vize al Poliției din Teheran.
„România e bună”, a fost reacția unui om în uniformă de la intrarea instituției, când l-am lămurit că nu sunt german. Personalul a fost cât se poate de binevoitor, un militar chiar m- a ajutat să completez formularul de solicitare a prelungirii, deși cu siguranță nu îi intra în atribuții. Tot procesul birocratic a fost incomparabil mai puțin stresant decât experiențele mele din ultimii zece ani cu Registrul Comerțului din Oradea și Cluj.
În timp ce așteptam să mi se înapoieze pașaportul, am observat o tânără pereche din Afganistan, oameni simpli cu doi copii, care au venit pentru obținerea sau prelungirea permisului de ședere. În momentul în care au primit hârtia dorită li s-a luminat fața, radiau de fericire. Acest mic episod m-a făcut să-mi imaginez cum ar putea fi viața în Afganistan, dacă în comparație chiar și statutul de imigrant în Iran este o situație dorită de mulți. De fapt nu mă mir, Iranul fiind o țară sigură, unde nu trebuie să te temi pentru viața ta, dacă lucrezi nu flămânzești, iar sistemul educațional și cel sanitar sunt decente.
Ieri am vizitat un muzeu, descoperind cu suprindere o copie a celei mai celebre pânze din toate timpurile, Mona Lisa, alături de niște tablouri de Rembrandt, tot copii. Deoarece islamul interzice reprezentarea ființelor umane, artele plastice în stil european au apărut foarte târziu în Iran, poziția lor în cadrul culturii fiind mult mai periferică decât în lumea occidentală, acesta fiind probabil și motivul că nu găsesc nimic penibil în a expune niște copii.
Mâine mai fac pe turistul în Teheran, iar ultima zi a anului mă va găsi iarăși pe drum. ”

Un pom de Crăciun în toată regula.

” Ieri m-am îmbarcat într-un autocar cu destinația Teheran, pentru a-mi lua o pauză binemeritată de câteva zile. În privința prețurilor din Iran este relevant că pentru călătoria de aproape 150 km am plătit mai puțin de 1 dolar american.
Deși Iranul este o teocrație, oficial o republică islamică, populația fiind musulmană în proporție de 99,9%, nu trebuie să petrec Crăciunul fără pom de crăciun. Gazda mea a trăit în România timp de 20 de ani, fiind familiarizat cu obiceiurile de la noi, având în camera de zi un pom de Crăciun în toată regula. S-a întors în țara natală în urmă cu 9 ani, dar vorbește încă fluent românește. E la curent cu situația politică de la noi, iar în Ajunul de Crăciun am urmărit TVR Internațional. În sfârșit, grație soției sale, am făcut cunoștință și cu autentica artă culinară persană, în cadrul unei mese festive copioase, dominată, în mod oarecum surprinzător pentru mine, de gustul dulce.
Teheranul este un metropolă monstruos de mare, cu peste 15 milioane de locuitori. Din autocar am văzut un cartier de blocuri de dimensiuni de neînchipuit în termeni europeni, incomparabil mai mare decât toate cartierele clujene la un loc, o adevărată junglă urbană cu sute și sute de blocuri cu cel puțin 10 etaje. ”

Sursa The Kőrösi Project – From Transylvania to Ladakh