Călătorii care apelează la transportul în comun din Târgu Mureş vor putea avea acces la „Biblioteca din autobuz”, care va funcţiona pe câteva trasee din oraş, în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, a anunţat, luni, Biblioteca Judeţeană Mureş.
„În intervalul 22-26 aprilie, sărbătorim la Târgu Mureş Săptămâna Naţională a Bibliotecilor! În cadrul acestei sărbători, vom explora împreună minunata lume a culturii, a cărţilor, a poveştilor pentru toate vârstele, prin activităţi diverse, prin provocări şi experienţe interactive, care vor conecta – încă o dată – Biblioteca şi Comunitatea. În program sunt prevăzute activităţi pentru întreaga comunitate: ‘Biblioteca din autobuz’, începând cu data de 23 aprilie 2024, alături de cetăţenii care folosesc mijloacele de transport public, vor călători şi câteva cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană Mureş, din donaţiile de carte primite de la cititori. Astfel, pe unele trasee locale – incluzând şi liniile noi, inaugurate recent -, călătorii vor avea surpriza să găsească o cutie cu cărţi. Persoanele interesate au libertatea să îşi aleagă cartea preferată, să o răsfoiască pe parcursul călătoriei sau chiar să o ia acasă”, a arătat Biblioteca Judeţeană Mureş, într-un comunicat de presă.
În cadrul manifestării, tot marţi, 23 aprilie, va fi organizat şi un târg de carte la Biblioteca Teleki- Bolyai din Târgu Mureş, în cadrul proiectului mai amplu denumit „Raftul liber de sub poartă”, destinat celor care doresc să facă un schimb de cărţi.
„Orice carte aşezată pe raft poate fi luată acasă, ele fiind oferite deja de-a lungul anului trecut de cititori fideli ai bibliotecii”, a precizat biblioteca.
De asemenea, pentru cei care adoră surprizele şi citesc în limba engleză, American Corner pregăteşte o serie de cărţi pe care le cititorii le vor descoperi abia după ce le primesc, iar seara va fi organizat un club de jocuri de societate pentru copii şi adulţi, la Secţia Periodice, din Complexul Parc, între orele 17,00-20,00.
Miercuri, este anunţat evenimentul „Cinema la Bibliotecă”, la Biblioteca Copiilor şi Secţia Periodice, de la ora 18,00, o seară de filme atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi şi copii, alese cu grijă dintre scurt-metrajele oferite de Short Film Breaks, România EduCab.
Biblioteca Judeţeană Mureş a precizat că data de 23 aprilie este o dublă sărbătoare: Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor (din 1995, la iniţiativa UNESCO) şi Ziua Bibliotecarului din România (din anul 1998).
„Două zile de importanţă majoră, care celebrează Cartea, Cunoaşterea, Lectura, dar care aduc şi recunoaşterea rolului esenţial pe care profesia noastră – cea de bibliotecar – îl are în viaţa culturală”, se mai afirmă în comunicatul de presă. AGERPRES