Ne calcă în picioare. Fac promisiuni false, ne mint. Apoi dau vina pe ceilalți. Conduc prost sau deloc. Ne țin înapoiați față de Occident. Politicienii!
Iar, de aproape 30 de ani românii nu mai reușesc să aibă o reacție adecvată și cu sens.
Probabil o națiune fără simboluri, o națiune fără tradiție vie e ca un om cu amnezie. Iar simbolurile și tradițiile sunt tot mai puține, tot mai puțin consistente.
Simbolurile dispar în România. Chiar și la nivel sportiv avem o mare problemă: unde-i Steaua, unde-i Rapidul, unde-i Naționala de fotbal, unde-i… ASA Tîrgu Mureș? Unde-i fotbalul de altădată? Apoi, unde-i gimnastica națională de altădată și alte ramuri sportive care altă dată au fost glorioase?
De asemenea, la nivelul comunităților urbane numeroase simboluri au fost dărâmate de buldozere și duse la fier vechi. Fabrici, uzine ce altădată erau simbolurile unor orașe astăzi sunt cenușă. De exemplu, Târnăveniul se identifica cu Combinatul chimic, era simbolul cel mai puternic al orașului. Țin minte că un unchi de-al meu era foarte stimat și cunoscut fiindcă fusese maistru în cadrul Combinatului, chiar și după vreo 20 de ani de pensie… Dar, ce e azi Târnăveniul, care e simbolul său și unde-i faima sa?
Chiar și tradițiile seculare se estompează până la anihilare. Doar unele se mai păstrează, mult diluate. Și colindele, care încă se mai practică, sunt adeseori doar un motiv pentru o beție…
Apoi, stațiunile, valoarea autentică, geografică a țării sunt în decădere. Peste tot mizerie, chiștocuri, hârtii, PET-uri… Păduri tăiate…
Oamenii se identifică cu simbolurile, cu tradițiile. Acestea le creează identitatea. Acestea le dau valoare și mândrie. Dacă vă amintiți, anii ‘90, anii tranziției spre democrație, ani tulburi, au fost cât de cât îndulciți de victoriile și talentul unui Hagi, unei Gabriela Szabo etc. Ei erau printre valorile și simbolurile țării, erau un motiv de mândrie.
Să nu ne mirăm că mulți români vorbesc de rău țara și neamul. Le vorbesc pentru că nu le iubesc, pentru că nu le cunosc, pentru că nu se identifică cu acestea. Iar identificarea pleacă tot de la simboluri și tradiții, deci de la identitate.
În 1848 ni s-a cerut să ne deșteptăm… Probabil eram cam în aceeași letargie ca și astăzi. În deceniile ce au urmat atunci am reușit să ne deșteptăm, măcar parțial. Deci imposibil nu e… Dar nici conducători ca altădată nu mai avem. Nici măcar voința, perseverența, curajul sau dorința de afirmare a lui Ceaușescu nu o mai au actualii lideri politici.
Titi DÃLÃLÃU