Un candelabru provenind din secolul al XIX-lea de la Castelul Wesselényi din Jibou a fost descoperit în podul Muzeului de Ştiinţele Naturii din Târgu Mureş, ambalat într-o cutie, după 40 de ani de la achiziţionarea acestuia de către Muzeul de Istorie şi Arheologie, care funcţiona în acea clădire.
„Candelabrul provine din colecţia Muzeului Judeţean Mureş şi efectiv a stat 40 de ani în depozit, în podul Muzeului de Ştiinţele Naturii, care pe vremuri a fost Muzeul de Istorie şi Arheologie. Având în vedere că nu era un specialist care să restaureze această piesă superbă, care demontată este compusă din sute de piese, trebuia o persoană care a mai lucrat cu candelabre, ştia cum trebuie refăcut şi cum trebuie montate piesele, în ce ordine. A existat o numerotare, erau o serie de indicii cum arăta de fapt, dar nefiind nicio documentaţie, au rămas multe lucruri la experienţa restauratorului să le facă. Câteva piese lipsă au fost înlocuite, de la alte candelabre care nu se mai pot restaura. Candelabrul provine dintr-o achiziţie, din 1957. Muzeul l-a achiziţionat de la domnul Beldi Daniel, care este unul dintre moştenitorii Castelului Wesselényi din Jibou, fiind pe linie maternă, probabil, moştenitor. Dânsul a considerat că este mai avantajos ca această piesă superbă să nu se piardă sau să nu se deterioreze şi mai degrabă l-a vândut muzeului”, a declarat miercuri, directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan.
Potrivit acestuia, candelabrul este o piesă rară, a fost confecţionat undeva în prima jumătate a secolului XIX, în perioada în care castelul din Jibou a trăit momentul său de glorie, pe vremea contelui Wesselényi Miklos, al cărui nume se leagă de reforma agrară din Transilvania.
„Ne face o deosebită plăcere să redescoperim, să restaurăm şi să fie expusă o piesă atât de frumos dintr-unul din castele importante ale Transilvaniei. În documente figura ca fiind de origine veneţiană, dar după stil şi după confecţionare este o piesă central-europeană, foarte probabil Boemia sau Viena, nu este electrificat, a fost prevăzut pentru lumânări. (…) Nu a mai fost expus în muzeu. A fost demontat şi depozitat, probabil la scurt timp după achiziţie, şi s-a uitat de el. Când s-a reparat acoperişul Muzeului de Ştiinţele Naturii am golit podul şi am dat de el, aşa am reidentificat piesa. În ultimii 10 ani s-a lucrat foarte mult la inventarele muzeului şi la punerea la punct a evidenţei colecţiilor mai vechi”, a susţinut Soos Zoltan.
Restaurarea candelabrului a durat 4 luni, starea sa era foarte bună, majoritate pieselor existau, însă trebuia găsită configuraţia corectă.
Piesele au fost curăţate, atât cele din sticlă, cât şi cele din metal, iar acum candelabrul este expus în Salonul Ofiţerilor din Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cetatea din Târgu Mureş, care prezintă viaţa aristocraţiei transilvane din secolele XVII-XIX.
Valoarea de piaţă a unui astfel de candelabru este undeva la 40.000-50.000 de euro.
„În România nu cunoaştem, în momentul de faţă, altă piesă similară, dar asta nu înseamnă că nu există”, a conchis Soos Zoltan. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.