Anul acesta, țara noastră a găzduit pentru a doua oară în ultimii 3 ani unul dintre cele mai importante exerciții militare ale forțelor pentru operații speciale din Balcani, CARPATHIAN EAGLE 20. La activitatea coordonată de Comandamentul Forțele pentru Operații Speciale din Târgu Mureș au participat peste 200 de militari români și străini.
În anul 2008 înțelegând complexitatea mediului de securitate al acestei regiuni, la initiativa șefilor statelor majore din regiune, a luat naștere un acord de cooperare pe domeniul forțelor speciale, B 9 CJSE (balkan 9 combine joint special operations exercises). Astfel a fost pusă piatra la temelia unei fructoase colaborări în privința îmbunătățirii cooperării regionale. Anul acesta se marchează 12 ani de la semnarea acordului.
Din păcate contextul pandemic actual, care afectează toată populația globului a făcut ca doar 6 state din parteneriatul B-9 să poată onora cu prezenta acest exercițiu complex. Nu au putut participa cu trupe în teren Bosnia și Herzegovina, Muntenegru și Serbia, dar au fost totuși implicați în planificarea exercițiului.
Prin exercițiul din cadrul zilei distinsilor vizitatori Dv DAY (25 septembrie), s-au finalizat două săptămâni solicitante, în care militari din țările participante și-au armonizat tacticile, tehnicile și procedurile de operare, și nu în ultimul rând și-au întărit legăturile avute. Exercițiul a avut ca scop dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate promovarea securității regionale.
CARPATHIAN EAGLE 20 a fost un succes, arătând că țările balcanice pot coopera cu succes și în domeniile de nișă. În ultimii ani, pe fondul schimbărilor constante ale climatului de securitate regional, Forțele pentru Operații Speciale Române au început un amplu proces de transformare care a inclus reorganizarea batalioanelor FOS, înființarea în 2018 a Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale și a Școlii de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale. Amplul proces de transformare și modernizare continuă, având planuri mărețe și în același timp realizabile.
Exercițiile de tipul CJSE (Combined Joint Special Operations Forces Exercise) au apărut din necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare a flancului estic al Alianței. În acest scop a fost nevoie de îmbinarea rolului unic și cuprinzător pe care îl are NATO în apărarea colectivă cu abordarea integratoare a sistemului de sprijin multinațional întrunit.
Rezultatele și lecțiile învățate din acest exercițiu vor fi în beneficiul forțelor pentru operații speciale participante cât și a populației civile, pentru că, Operatorii FOS se antrenează și lucrează în folosul lor.
Exerciţiul s-a desfăşurat în facilitățile de instrucție ale Armatei României aparținând Centrului național de instruire întrunită ”Getica” din Cincu și ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.