Cartușele domnului Borgovan
Cartușele domnului Borgovan

Cartușele domnului Borgovan

lansare carte cartusele dintre cearsafuriAm citit și recitit cu plăcere unele dintre publicațiile domnului Borgovan, că noi, cei de la redacție, așa îi spunem, de acum scriitorului Ioan Andreiu Borgovan. Îl cunosc pe domnul Borgovan de peste 8 ani și pot să spun că este cel mai ordonat om pe care l-am întâlnit. Nu știu cum este în viața reală, dar ca redactor așa este. Domnul Borgovan nu a uitat niciodată vreun eveniment, el este cel care a punctat cele 100 de numere ale edițiilor apărute în Punctul, apariția noilor membri ai familiei Punctul… și a știut întotdeauna să facă haz de necaz. În plus, m-a mirat întotdeauna că prin tot ceea ce a scris a dat dovadă de cavalerism indiferent ce problemă ar fi abordat. Toate relele par prin condeiul domnului Borgovan mai puțin rele și cu o rezolvare în viitorul foarte apropiat. Prea bun și prea cumsecade e domnul Borgovan în articolele sale și trebuie să recunoaștem că Ludușul și Iernutul sunt real două orășele frumoase prin ochii și paginile din Punctul ale domnului Borgovan. Ei bine, așa aș putea să caracterizez și cartea ,,Cartușele dintre cearșafuri”, lansată săptămâna trecută la Luduș. Concret, vreau să spun că articolașele domnului Borgovan trebuie citite. Trebuie și recomand să fie citite pentru că sunt amuzante și interesante. (Și mai) Concret, domnul Borgovan propune o revoluție (sau chiar război) a brânzei dacă românilor li se va impune finețurile mucegăite franțuzești, care put de-ți mută nasul din loc; în alt articolaș, într-o manieră incredibilă, domnul Borgovan punctează lipsa banalului mărunțiș; vorbește despre probleme cotidiene: măicuțe miraculoase ce pătează imaginea bisericilor sau despre nivelul de viață al românilor, aflați în coada clasamentului European, și care se înghesuie în magazinele de îmbrăcăminte second-hand…

În altă ordine de idei, cartea domnului Borgovan este și un adevărat buchet de informații care nu ar trebui să lipsească din cultura generală a oricăruia dintre noi. De ce spun asta? Pentru că aproape în fiecare articolaș, domnul Borgovan realizează o introducere care cuprinde un fapt istoric. De exemplu, veți putea afla despre mumia Ocea–Bala, detalii din viața familiei regale, istoria banilor, Ziua de 1 Mai, frânturi din istoria celui de-al doilea Război Mondial, personalități importante din istoria fotbalului ludușean, despre începuturile tiparului pe teritoriul românesc și multe, multe altele.

În partea a doua a volumului, domnul Borgovan ,,stă” la discuție cu diferite personalități ale municipiului abordând subtil unele dintre problemele stringente ale orașului sau încercând să găsească unele răspunsuri la acestea. De cele mai multe ori, interviurile te captează prin aerul prietenesc cu care interlocutorii discută. Aleatoriu, printre oamenii cu care domnul Borgovan stă ,,la un pahar de vorbă” îi amintim pe Ioan Rad, Liviu Botezan, dr. Iov Ionel Chișu, Florin Urcan, Ioan Armenean, Ioan Bungardi, Ovidiu Dancu, Cornelia Căpușan etc…

O altă carte pe care domnul Borgovan o oferă cititorilor este ,,Pastile străvezii” (lansată tot săptămâna trecută) poezii în genul HaiKu, o carte care a încercat să cuprindă, așa cum însuși autorul a spus-o ,,speranțe ascunse în lucruri mici”, parafrazând filozofia Zen.

Alexandra Borzoș

Lasă un răspuns