Peste două săptămâni casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii pentru contribuabilii mari şi mijlocii, iar de la 1 august și agenții economici mici vor fi nevoiți să le utilizeze. În Mureș, administratorii firmelor au puține informații despre noile aparate și cât îi va costa implementarea lor.
Reprezentanții firmelor care oferă case de marcat și service spun că suntem pe ultima sută de metri cu implementarea aparatelor.
Acestea urmează să ajungă în țară, iar apoi sunt avizate tehnic.
Finanțele Publice anunță că termenul prevăzut de lege trebuie respectat.
Sursa: RTM
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.