Sunt multe locuri în România care merită toată atenția noastră. Unele merită chiar tot efortul nostru fizic. Atunci când îmbini sportul cu vizita la cetate nu poate decât să iasă ceva bun. Venind dinspre Curtea de Argeș, la doar 5 km de Barajul Vidraru, la 850 m altitudine există un obiectiv turistic misterios și legendar.
Să urc sau să nu urc până sus?
Aceasta va fi prima întrebare care, probabil, se va ivi în mintea ta. Pentru că de la baza pădurii nu reușești să zărești mare lucru, ceva îți va spune că merită toată osteneală. Încă de la prima treaptă, un panou te va informa că urmează un periplu în zig zag prin pădure. Mai exact, trebuie să urci 1480 trepte. (nu le-am numărat dar alții au făcut-o și atâtea au ieșit.)
Drumul nu este deloc greu de parcurs. Cu sticla de apă după noi și echipați așa cum trebuie am pornit la drum. Anotimpul de toamnă, soarele, vremea prietenoasă, liniștea pădurii, dragul de călătorie și redescoperire prin ochii noștri, au condimentat perfect aventura noastră până sus.
Pentru că treptele sunt înguste, ne mai opream, din când în când, să lăsăm alți turiști să treacă. Dar și să ne tragem sufletul profitând de ocazie să surprindem peisajele ce ne îmbrățișau.
Când am început să respirăm mai greu am și ajuns la cetatea. În față te vor întâmpina doi turci trași în țeapă dar și o spânzurătoare, o ghilotină și un butuc cu un topor ce aveau cândva o misiune clară. Făcând abstracție de detaliile înspăimântătoare de jur împrejur te bucuri de peisajele fantastice ce se deschid spre Cheile Argeșului.
Cetatea Poenari este cunoscută și sub denumirea de Cetatea lui Vlad Țepeș sau Cetatea lui Negru Vodă. Fortificația de la Poenari, în perioada existenței sale, a fost utilizată ca loc de adăpostire a voievodului și a visteriei țării dar și de întemnițare a boierilor vinovați de hiclenie (trădare).
Legendele legate de Cetate spun că boierii ce puneau la cale uciderea lui Țepeș, considerându-l pe acesta un conducător prea autoritar au fost siliți de către acesta să urce și să lucreze la construcția cetății.
A doua e legată de istețimea conducătorului, care în timpul bătăliei cu turcii din 1462, i-a păcălit pe aceștia potcovind caii invers, retrăgându-se apoi în cetate fiind considerate a doua sa reședință.
Se mai spune că în Cetatea Poenari s-ar fi sinucis Anastasia, soția lui Vlad Țepeș, geloasă fiind la aflarea veștii că Vlad dorea să se căsătorească cu Katharina, amanta lui din Brașov. Anastasia era nepoata reginei Poloniei și s-ar fi aruncat dintr-unul din turnurile cetății.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.