Întrebarea săptămânii
20 de noi autobuze pe străzi în 80 de zile
După negocieri concrete am semnat contractul convenind ca 20 de autobuze diesel să ne sosească în 80 de zile. Înnoirea parcului de autobuze a fost de multă vreme o problemă arzătoare a orașului nostru, abordarea …
Ordinul comun cu regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor a fost publicat în Monitorul Oficial
Prezentul ordin reglementează procedura şi măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, care se vor aplica în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului …
Guvernul alocă 185 milioane de euro pentru tinerii care nu merg la școală și nu lucrează
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operațional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte …
Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a 38 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la patinoarul din Parcul Municipal
În urma deblocării situației terenului, patinoarul va fi finalizat și redat comunității.
ANPC, recomandări pentru consumatori în contextul neregulilor apărute pe piaţa de energie electrică
Consumatorii casnici trebuie să consulte toate informaţiile oferite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) înainte de a alege un furnizor de energie electrică şi să compare ofertele diverşilor furnizori în comparatorul de …
Primăria Târgu Mureș caută veterinar pentru combaterea atacurilor urșilor
În vederea constituirii echipei de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora în intravilanul localităților, Primăria Municipiului Târgu Mureș caută medic veterinar cu drept de liberă …
Top 5 idei de afaceri în agricultură pe care le poți începe la țară
Satul e o bună oportunitate de a deschide o afacere în agricultură, mai ales datorită fondurilor europene. Având în vedere că, începând cu anul 2021, se începe o noua programă financiară – care se va …
Popicarii de la Electromureș Romgaz, au venit acasă cu rezultate excelente
În acest an, la Campionatul Mondial al probei individuale de sprint recent încheiat, au urcat pe podium mai mulți sportivi din Târgu Mureș.Iata care sunt campionii precum și antrenorii lor:Suntem mândri de voi: Noémi Budoi …
Salvare bovina la Sâncraiu de Mureș
În această dimineață, în jurul orei 00:20, bovină căzută într-un canal în localitatea Sâncraiu de Mureș.Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, aceștia au intervenit cu cinci subofițeri și un buldoexcavator pentru …
Fonduri europene pentru cooperare agricolă și pomicolă
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis sesiunile pentru depunerea proiectelor de investiții pe submăsura 16.4/16.4a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”. …
Termen limită la APIA pentru vizarea carnetelor de rentier agricol
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că 31 august 2021 este termenul limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol. Instituită prin Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, renta viageră agricolă constă …
Dacă eşti la pensie, mai poţi plăti pentru mărirea stagiului de cotizare? Răspunsul experţilor
Posibilitatea de a-şi mări veniturile depinde de situaţia pensionarului pentru limită de vârstă, respectiv dacă aceasta este singura sursă de venit sau dacă mai câştigă bani din alte activităţi. Pentru a ieşi la pensie pentru …
Vernisajul expoziției URME DE PENEL
Tendințe artistice în Transilvania interbelică care va avea loc în Galeria Cetății din Cetatea medievală, duminică 29 august de la ora 19:00.
3minutesjob, platforma care vrea să-ți găsească job oriunde în lume
3minutesjob.com vrea să fie diferită de orice altă platformă de joburi, pentru că se adresează unei piețe globale și muncitorilor care vor să lucreze oriunde în lume. Publicul target e format din tinerii de 18-25 de …
Prescriere amenzi. După cât timp se prescriu sancțiunile primite de șoferi
Prescrierea amenzilor este tratată în Capitolul VII al Codului de procedură fiscală, intitulat „Prescripția dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere restituirea”. Prescrierea amenzilor Amenda administrativă se prescrie în termen …
Românii care lucrează în străinătate pot primi alocații europene pentru copiii lor
Românii care lucrează în străinătate pot beneficia de alocații europene pentru copiii lor. Aceste indemnizații pot fi, însă, acordate în baza anumitor criterii, iar important de știut este și că acestea diferă de la țară …