Şi cu siguranţă în casa bunicii găsim şi bunătăţile copilăriei. Despre ele vorbim. Toamna este anotimpul gemurilor şi al murăturilor. Putem să renunţăm la gogonelele murate ca să le folosim la dulceaţă. O familie din Mureş, care cultivă roşii în gospodărie, face din gogonele cel mai bun gem. Marcel Cristurean, localnic: Un gem interesant pe care în…
Categorie: Made in Mureş
Mureșeanca Andreea Carla Loghin admisă a treia pe țară și prima în baroul Cluj
Andreea Carla Loghin este tânara din Târgu Mureș care a reușit să fie prima admisă în Baroul Cluj. Totodată, ea a reușit performanța de a realiza un punctaj foarte mare, fiind al treilea rezultat din țară (92 de puncte). Pentru început, spune-ne câteva lucruri despre tine.Salut! Sunt proaspăt licențiată a Facultății de Drept din cadrul…
Lungmetraje la Alter-Native 28
În actualul context epidemiologic, ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native va fi una atipică, însă caracteristicile de bază ale evenimentului târgumureşean nu se schimbă. Astfel, pe lângă scurtmetrajele incluse în programul de concurs, iubitorii de film vor avea ocazia, şi anul acesta, să vizioneze multe dintre lungmetrajele româneşti şi…
Caravana BICICLETA 2020
Pentru al 20-lea an consecutiv echipa Radio România Tg.Mureş porneşte la drum pe bicicletă pentru a promova frumusețile Transilvaniei, dar şi pentru a se întâlni cu ascultătorii la ei acasă, în comunităţile lor. Jurnalişti şi regizori tehnici de la Radio Tg.Mureş, dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri fac parte din echipa care va parcurge, pe…
La mulți ani SMURD!
Astăzi, 25 septembrie, se împlinesc 30 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare. Sunt 30 de ani de când, prin eforturi mari, s-a reușit “aducerea spitalului la pacient”, de când cetățenii declarau că sunt „născuți pentru a doua oară”, cuvinte mari pentru anii 90. Serviciul nou înființat, aducea România pe…
Pompierul mureșean al anului decorat de ministrul Vela
Ieri, 14 august, în fața sediului instituției Ministerului Afacerilor Interne s-a desfășurat un eveniment dedicat Zilei Pompierilor Români. În acest context, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a acordat Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Pompierului de onoare al anului și Salvatorului de onoare al anului, pentru profesionalismul și devotamentul cu…
Școala de muzică din curtea casei
În comuna Beica de Jos din județul Mureș, un muzicant-profesor, Marcel Ramba, a construit o școală de muzică în curtea propriei case. I-au trecut pragul mii de elevi români și străini în ultimii zece ani. „El predă cu inima și cântă cu inima, de aceea atât de mulți oameni din toată lumea vin să învețe…
Alter-Native 28. – altă locaţie, altă dată, dar aceeaşi calitate
În pofida pandemiei de coronavirus Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native nu se anulează, doar se transformă, adaptându-se reglementărilor şi măsurilor impuse de situaţia epidemiologică.Anul acesta festivalul de la Tîrgu-Mureş, aflat la ediţia a 28-a, îşi schimbă locaţia, se mută din Palatul Culturii la Teatrul de Vară, şi va avea loc în perioada 7-11…
AtlasSport din Târgu-Mureş face o fabrică de 2 mil. euro pentru echipamente folosite în locurile de joacă
AtlasSport din Târgu-Mureş, o companie specializată în construcţii sportive, investeşte 2 mil. euro într-o fabrică de echipamente pentru locuri de joacă ce va fi dată în folosinţă la finalul anului sau, cel mai târziu, la începutul lui 2021, spune Emanuel Toma, 31 de ani, fondator al companiei. Fabrica va produce echipamente menite să dezvolte abilităţile…
Formula 4 din Spania câștigată de târgumureșeanul Filip Ugran
Târgumureșeanul Filip Ugran, de la Jenzer Motorsport, a câștigat prima sa competiție monopost în prima cursă spaniolă de Formula 4 la Paul Ricard. Românul a pornit puternic din pol-position, urmat de perechea MP Motorsport, Kas Haverkort și Mari Boya, și propriul său coechipier Jenzer, Francesco Simonazzi. O lupta intre primii patru nu s-a concretizat, deoarece…
S-a deschis Centrul de Informare Turistică a județului Mureș
Începând de astăzi, 21 august 2020, turiștii care vizitează municipiul Târgu-Mureș vor avea la dispoziție un centru de informare turistică modern. Centrul de Informare Turistică a județului Mureș a fost amenajat de către Consiliul Județean Mureș și Asociația Visit Mureș la parterul Palatului Culturii, cel mai vizitat obiectiv turistic din Târgu-Mureș. Turiștii vor beneficia în…
O afacere, o viitoare familie la Valea Largă
Absolvenții Facultății de Horticultură din Cluj, Alexandra Măriuță și Potor Valentin, promoția 2016, specializarea #Horticultură, au hotărât ca, după licență, să continue afacerea în cultivarea legumelor în solarii pe o suprafață de 0,6 ha, din comuna Valea Largă, Județul Mureș. Suprafața este ocupată în proporție de 80% cu peste 20 soiuri și #hibrizi de #tomate,…
Castelul fortificat Mariaffi din Mureş a primit o nouă şansă la strălucire
Cu ajutorul fondurilor europene şi al oamenilor dedicaţi bijuteria din Sângeorgiu a devenit acum principala atracţie turistică, iar în curând tinerii îndrăgostiţi îşi vor putea uni destinele între zidurile încărcate de istorie. La mijlocul secolului al XIX-lea Castelul Mariaffi din comuna Sângeorgiu, din Mureş, era renumit pentru luxul său. Salonul şi galeria de portrete conţineau…
Apa ce salvează vieţi în deşertul Chalbi-Kenya, acţiune umanitară a unui preot greco-catolic din Luduş
În urmă cu mai bine de un an, un preot greco-catolic din oraşul Luduş, Valer Sorin Russu, a iniţiat „Proiectul Kenya – apă pentru oamenii deşertului”, în cadrul căruia, lunar, o cisternă de apă cumpărată din banii colectaţi de la luduşeni ajungea în deşertul Chalbi din Kenya. Treptat, proiectul s-a extins de la a furniza…
Un elvețian a venit în Mureș pentru a face agricultură ca în țara natală
A lăsat Elveţia pentru a munci pământul românesc. Este povestea unui bărbat care s-a mutat în urmă cu aproape 15 ani la Voivodeni, judeţul Mureş, şi face agroturism la noi cu precizie elveţiană. Turiştii care îi trec pragul pot învăţa cum să facă grădinărit ecologic, cum se conservă fructele şi legumele sau pur şi simplu…
Doi mureșeni pe lista finaliştilor Galei Tânărului Actor HOP 2020
Juriul de preselecţie pentru cea de-a 23-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP a ales 16 tineri actori şi patru trupe care vor intra în finala competiţiei, informează, vineri, UNITER. Preselecţia s-a desfăşurat anul acesta pe baza înregistrărilor video trimise online de concurenţi până la data de 15 iulie, iar juriul i-a avut în…
Un singur curelar mai face hamuri pentru cai pe Valea Mureşului Superior, la Suseni
Pe fondul scăderii dramatice a numărului de cai din judeţul Mureş, o serie de meserii căutate cândva, precum cea de potcovar sau de curelar sunt pe cale de dispariţie, iar din acest motiv singurul meşteşugar care mai face hamuri pentru caii de povară, pe o distanţă apreciabilă, de la Reghin până la Topliţa, a rămas…
Mureșeanca Andrada Fiscutean de la MIT din nou la Pro FM
Andrada Fiscutean a revenit la Știrile PROFM, după o aventură incredibilă în Statele Unite. Andrada Fiscutean este din Reghin și înainte de a pleca la București a lucrat în presa din Târgu Mureș. Pentru prima dată, un jurnalist român a fost selectat de universitatea americană de știință Massachusetts Institute of Technology (MIT) printre cei 10 câștigători de…
Un apicultor din Mureș a pus pe picioare o afacere vindecătoare cu albine
La Bărdeşti, în Mureş, în curtea unui gospodar cei care suferă de stress îşi pot găsi liniştea. Şi nu vorbim aici de liniştea satului. Din potrivă, locul este plin de viaţă şi de zumzete. Da, aţi auzit bine: zumzet de albine. Rinita sau astmul bronșic pot fi tratate astfel. Turiştii dorm pe o sealta chiar…
Povestea întoarcerii la rădăcini: Crama Sântu și vinurile „Gură de rai”
Avocatul Vasile Costea reînvie pe dealurile molcome ale satului natal, Sântu, comuna mureșeană Lunca, tradiția seculară viti-vinicolă din cea mai nordică zonă proprice viticulturii a României. Din drag de rădăcinile sale, cu conștiința că poate contribui la reclădirea satului natal, Vasile Costea a investit, consecvent, în ultimii zece ani în plantația de viță-de-vie și Crama…
De luni 20 iulie avem podcast și Radio.Punct
Punctul.ro vă oferă posibilitatea să ascultați online începând de luni propriul podcast și online Radio.Punct. Informații locale și județene, informații relaxante dar și utile din țară și din lume. Alternativa noastră este un post de radio și o înregistrare audio relaxantă, pe care o puteți asculta oricând și oriunde, atât prin intermediul Punctul.ro cât și…
Maria Bunea la un pas de premiul de popularitate în domeniul floristic
Buna, numele meu este Maria…așa își începe descrierea mureșeanca îndrăgostită de flori, Maria Bunea. Incepand cu anul 2006 povestea florilor a luat-o prin surprindere si s-a indragostit complet de verdeturi, flori, trandafiri si alte minunatii care la vremea aceea erau inca subiecte tabu pentru multe personalitati din domeniul floristicii. Dupa 8 ani de munca in…
Florile de lavandă, afacere de succes pentru un bărbat din Mureş
Zumzăit de albine şi florile de lavandă sunt ingredinetele unei afaceri de succes de care s-a folosit şi un mureşean. Din flori mureşeanul face în propria distilerie ulei şi apă de lavandă. Un kilogram de miere de lavandă se vinde cu 80 de lei. Bărbatul a cultivat în urmă cu cinci ani un lan de…
Academia de Hochei construieşte un patinoar artificial acoperit, în apropiere de Târgu Mureş
Academia de Hochei a început să construiască un patinoar artificial acoperit cu balon presostatic, în apropiere de Târgu Mureş. Potrivit comunicatului Academiei, construcţia patinoarului aînceput la Sângeorgiu de Mureş, localitate în imediata vecinătate amunicipiului Târgu Mureş, pe terenul furnizat de administraţialocală, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş şi AsociaţiaLEADER. Potrivit planurilor, patinoarul urmează să fie…
Lecţii gratuite la un club de călărie pentru elevii cu medii peste 9,00 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat
Un club sportiv de echitaţie din comuna Sântana de Mureş a anunţat, joi, că va oferi câte trei lecţii de călărie gratuite absolvenţilor claselor a VIII-a şi a XII-a care au obţinut medii peste 9,00 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, pentru a le răsplăti eforturile. „Noutatea pe care noi o oferim în acest moment…
Arta gastronomică a coborât în stradă, la Târgu-Mureş
A fost un weekend plin de preparate delicioase pentru gurmanzii dornici să descopere ce au să ofere bucătăriile lumii. Pe o pajişte din oraş, zeci de oameni au gustat din preparate libaneze, servite chiar sub cerul liber. Turiştii şi-au încărcat bateriile cu energie. Evenimentul este organizat weekend de weekend. În hamace, la mese ori pe…
Foişorul fostei fanfare a oraşului, situat la Grădina Zoologică, va fi recondiţionat şi redat evenimentelor artistice
Primăria Târgu Mureş a anunţat, luni, că foişorul din lemn în care concerta în trecut fanfara oraşului, situat în incinta Grădinii Zoologice, a intrat în reabilitare, aici urmând să fie organizate evenimente artistice în aer liber din această vară. „Am încheiat un protocol de colaborare cu Liceul de Artă din Târgu Mureş, în baza căruia…
30 de afaceri deschise în județul Mureș, cu fonduri europene de câte 25.000 Euro
Un număr de 30 de mici afaceri, de la închirieri de ATV-uri până la fastfood, vor fi deschise într-o comună din județul Mureș, cu fonduri europene de câte 25.000 de euro, relatează Mediafax, vineri. Antreprenorii care vor derula afacerile provin din comuna Sânpaul, județul Mureș, iar aceștia sunt obligați să facă și angajări de personal….
Prima plantaţie de trufe din România, aflată la Archita, a devenit produs montan acreditat
Prima plantaţie de trufe din România, care a fost înfiinţată de fermierul Gheorghe Şilian în satul mureşean Archita, a obţinut certificatul de produs montan acreditat, valoroasele ciuperci negre fiind intens căutate atât în ţară, cât şi în străinătate. „A fost o nebunie de a mea, pentru că am fost ispitit să încerc ceva nou, adică…
Târgul Cetăţii din Târgu Mureş a fost redeschis
După o lungă perioadă de aşteptare, a venit şi momentul redeschiderii târgurilor tradiţionale. Târgul Cetăţii din Târgul Mureş a fost deschis in weekend, iar acesta are un sinonim – sărbătoarea gusturilor, care este pregătită să-şi primească vizitatorii. Totuşi, pandemia şi-a pus amprenta şi peste aceste târguri, iar regulile nu lipsesc. Cristina Orza Manoilă, director de…