Producătorul de utilaje agricole şi forestiere IRUM Reghin, controlat de familia Oltean, a realizat în primul semestru o creştere de 40% a afacerilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi estimează că va încheia anul în curs cu afaceri mai mari cu 20% faţă de 2017. Anul trecut, compania a avut un business de…
Categorie: Made in Mureş
Csuka Tamás Roland „Alergând mă simt liber, iar pe bicicletă mă simt puternic”
Pasiunea pentru ceea ce face îl deosebește pe tânărul Csuka Tamás Roland de mulți alți tineri din generația lui. Pasiunea elevului nu s-a născut peste noapte, a fost descoperită și dezvoltată treptat, pe un drum de multe ori anevoios. În jurul vârstei de 9 ani a început să joace fotbal și a realizat că aleargă…
(Foto) Lună de poveste la muzeele mureșene
Luna iulie a fost plină pentru elevii care au vrut să-și petreacă o parte din vacanță într-un mod inedit, să descopere curiozități din lumea plantelor, animalelor, să realizeze jucării, podoabe, să descopere lucruri interesante despre război și recuzita militară și multe altele. Astfel, conform tradiţiei, în luna iulie, în zilele de marți, miercuri, joi și…
(Foto) S-a încheiat Festivalul Văii Mureșului
În acest sfârșit de săpămână pe platoul La Alei din Răstolița a avut loc a 14-a ediție a Festivalului dedicat promovării specificului popular local și frumuseților zonei. Punctul principal de atracție pentru vizitatori a fost satul alegoric în care fiecare comunitate participantă și-a amenajat o casă reprezentativă cu zestrea din strămoși: Pe scena festivalului au…
(Foto) Cavaleri, domnițe, menestreli și trubaduri au împânzit Cetatea Sighișoarei
Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Medieval Sighișoara, cel mai mare și mai vechi festival medieval din România, având ca temă „Legende medievale”, a debutat la sfârșitul săptămânii trecute vineri cu o paradă și jonglerii cu steaguri. Cavaleri, domnițe, menestreli, trubaduri, sighișoreni și turiști veniți din toate colțurile lumii au participat la Parada de deschidere…
Tineri remarcabili din județul Mureș
În perioada 1 martie – 28 iunie s-a desfășurat prima etapă a proiectului JCI, Ten Outstanding Young Persons (TOYP). Proiectul, aflat deja la cea de-a treia ediție în România, are ca scop recunoașterea tinerilor cetățeni care au un impact pozitiv asupra societății și a comunității din care fac parte, care excelează în domeniile lor de…
Campioana Palecian Judit se întoarce la Târgu Mureș
Cea mai de succes sportivă mureșeană din toate timpurile – multiplu campioana națională și internațională de kick-box, de 12 ori campioană mondială la diferite versiuni de culturism și fitness, de 3 ori campioană europeana la fitness și de 2 ori campioană mondială la box profesionist (în 2002 și 2003) – , Palecian Judit se întoarce…
(Foto) Rezultate remarcabile la şah
Campionatele Naţionale de șah pe echipe copii și juniori – IAŞI, 12-20 iulie 2018 La Hotelul Traian din „dulcele târg al Ieșilor” s-au desfășurat în condiții deosebite de cazare,masă și joc Campionatele naționale de șah pe echipe copii și juniori,între 12-20 iulie.Finalele s-au jucat în sistem elvețian,respectiv turneu,la categoriile de vârstă 8,10,12,14,16,18 și 20…
Campion european la şah pe echipe
Victor Văsieși a devenit campion european la șah pe echipe. Rezultatul lui și al colegilor săi juniori din echipa României a venit cu doar câteva zile înainte de Ziua Mondială a Șahului, marcată vineri. Felicitări tânărului târgumureşean.
Centrul Istoric Sighişoara, o zonă de referinţă a judeţului Mureş
Centrul istoric al Sighişoarei, străvechi oraş de pe Târnava Mare, a fost inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1999, în cadrul celei de-a 23-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, conform site-ului Institutului Naţional al Patrimoniului (patrimoniu.gov.ro). Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a acceptat includerea Centrului Istoric Sighişoara pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial în…
Argint la Naţionalele de Lupte la seniori
Luptătorul Clubului Sportiv Mureșul Târgu-Mureș Răzvan Kovacs a devenit vicecampion național în cadrul întrecerilor Finale ale Campionatului Național de Seniori disputate în Sala Polivalentă din Reșița. Târgumureșeanul , antrenat de Marton Jozsef si Claudiu Miclea ,a obținut această medalie la categoria 57 de kilograme, la care este deținătorul titlului la U23 seniori și a ajuns…
Koncz Nimród, vicecampion naţional la înot
Vineri la Campionatul Naţional de Înot Cadeți, sportivul târgumureșean, Koncz Nimród alaături de antrenorul Bartalis Karoly a cucerit titlul de Vicecampion Național în proba de 50 m fluture, cu timpul 00:30.61 , după ce joi a cucerit titlul de Vicecampion Național în proba de 200 m bras, cu timpul 02:55.17 ! Sincere felicitări și mult…
Experiența lui Tiberiu Olah, un târgumureșean prezent la toate meciurile de fotbal… peste tot în lume!
Tiberiu Olah este un târgumureșean pasionat de sport. Și nu numai că e pasionat, dar pasiunea lui merge până-ntr-acolo încât este prezent la toate meciurile importante ale României sau ale… echipelor europene. Ultima oprire a fost în Rusia, la Soci… Îl vom lăsa pe Tiberiu Olah să ne împărtășească experiența lui din ultima călătorie…
Cristian Man nu se oprește niciodată din alergat
Reghineanul Cristian Man va alerga timp de 24 de ore continuu în cadrul „Mureș24H”, o competiție de MTB și alergare pe potecile de la Platoul Cornești, din Tîrgu-Mureș, pentru ca Științescu Mureș să meargă mai departe. Cristian participă la acest eveniment cu scopul de a aduna resurse financiare pentru fundație. „Mă voi opri din…
Târgumureșeanul care l-a descoperit pe Ronaldo
De câteva zile se mănâncă fotbal pe pâine și nu lipsesc nici glumele răutăcioase: România încă n-a primit niciun gol la Campionatul Mondial de Fotbal! Ca să nu cădem în depresie, vă propun un interviu interesant cu târgumureșeanul fotbalist al anului în 1977 și în 1983, selecționat de 108 ori, din care de 23…
ISU Mureș, cei mai tari la descarcerare și prim ajutor!
Echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş a câştigat locul I atât la proba de descarcerare din vehicule, cât şi la proba de acordare a primului ajutor calificat la faza a II-a a Competiţiei Naţionale de descarcerare şi acordarea primului ajutor Calificat, care s-a desfăşurat la Braşov, în perioada 21-22 iunie. Locul al…
Pompier luat de viitură la Lunca Bradului, salvat de doi colegi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş i-a declarat ca fiind ”eroii săptămânii” pe doi dintre pompierii care au intervenit la inundaţiile de pe pârâul Fântânel, la Lunca Bradului, şi au reuşit să salveze un coleg care a fost luat de viitură după ce malul pe care acesta se afla a fost surpat…
Tatuaje unicat sub formă de şaorma, cranii sau animale de case
O artistă care lucrează într-un studio de tatuaje din Târgu-Mureş a prezentat, vineri, la Cluj-Napoca, la o expoziţie internaţională de profil, tatuaje unicat din portofoliul propriu, printre care se numără cele sub formă de şaorma, cranii sau animale de casă, transmite corespondentul MEDIAFAX. Artista Dishy, de la un studio de tatuaje din Târgu-Mureş, a declarat,…
Şeful de promoţie al clasei de elită de la Colegiul Papiu va studia fizica la Oxford
Şef de promoţie al clasei a XII-a A, cea mai titrată clasă pe care a avut-o vreodată Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, Nicolae Radu Moga va studia fizica la Universitatea Oxford. Nicolae Radu Moga, care a terminat clasa a XII-a cu media 9,86, pe lângă performanţele şcolare deosebite, este recunoscut de…
Hotel Privo premiat la TopHotel Awards
Joi 24 mai a avut loc cel mai important eveniment care premiaza excelenta si performanta din industria de turism si a ospitalitatii din Romania. Intr-un cadru exclusivist, TopHotel Awards a oferit o perspectiva actuala si clara asupra performantelor atinse in aceasta industrie prin eforturi, inovatie si angajament de lunga durata. Hotelul Privo din Tirgu Mures…
Medaliatul cu aur la matematică, Bogdan Blaga, se pregăteşte pentru cercetare în domeniul inteligenţei artificiale
Medaliatul cu aur la ultima Olimpiadă Naţională de Matematică, Bogdan Blaga, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, a fost admis la patru universităţi prestigioase – Oxford, Imperial College London, Warwick şi Birmingham. „Voi studia Matematica şi Informatica la Universitatea Oxford. Cred că este cea mai bună opţiune…
O trupă din Tîrgu Mureș a fost desemnată cea mai bună trupă de dans din lume
Fantasy are mare nevoie de ajutor financiar deoarece performanța copiilor se face cu sacrificii și cu multe lipsuri… Unde este muncă și pasiune, acolo sunt și rezultate. Astfel, se face că numeroși elevi de la Palatul Copiilor din Tîrgu Mureș, chiar dacă participă voluntar la cursurile de la această instituție de învățământ, ajung…
(galerie foto) Prima pistă off road pentru biciclete din Mureș a fost inaugurată sâmbătă la Livezeni!
Sâmbătă, 19 mai a avut loc inaugurarea pistei de biciclete off road din Livezeni şi Miercurea Niraj, care poartă numele „Circuitul Comorii”. Proiectul prin care s-a realizat pista a vizat crearea unui traseu cicloturistic în Comuna Livezeni respectiv oraşul Miercurea Nirajului și împrejurimi, legând atracțiile turistice și promovând activitatea în aer liber, mersul pe…
Singurul produs lactat de origine protejată şi unicul producător de rabarbură din România la Târgul Cetăţii
Singurul produs lactat de origine protejată la nivel european din România, Telemeaua de Ibăneşti, şi unicul producător de rabarbură din ţară, în cultură organizată, Mircea Munteanu, participă alături de aproape 70 de meşteşugari şi producători la a treia ediţie a Târgului Cetăţii de la Târgu Mureş. Alături de rabarbura provenită din cultura de la Nadeş,…
Mureșeanca Andrea Apostolache Kiss, campioană europeană
Componenta secției de arte marțiale a Clubului Sportiv Mureșul Tg. Mureș, Andrea Apostolache Kiss a fost performera delegației României la Campionatul European de taijiquan, competiție desfășurată în perioada 10-14 mai, la Moscova. Sportiva mureșeană, pregătită de antrenorul emerit Horvath Attila, a cucerit medalia de aur în proba de taijijian (cu sabie), devenind campioană europeană….
Oraşul din Mureş care îi impresionează pe americani: “Un oraş ca-n basme, parcă desprins din poveştile cu zâne”
O americancă a fost extrem de impresionată de oraşul Sighişoara pe care l-a lăudat în textele scrise pe blogul ei. ”Eu vin dintr-o ţară unde asemenea locuri pur şi simplu nu există. Biserici vechi, un centru istoric înconjurat de ziduri, mii de ani de istorie… aşa ceva nu găseşti în Statele Unite”, este textul scris…
Singurul centru ortopedic acreditat european din Romania organizează Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș găzduieşte, în perioada 23-26 mai 2018, cel de-al patrulea Curs Internațional de Chirurgie Artroscopică, sub patronajul ESSKA – European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy, în noul centru acreditat ESSKA Teaching Tîrgu Mureș. Specialiști de renume din țară și din străinătate din domeniul ortopediei se vor…
Privo din Tîrgu Mureş, singurul restaurant din judeţ în ghidul Gault&Millau
Ghidul Gault&Millau Romania 2018 va fi disponibil online începând cu săptămâna viitoare. Din judeţul Mureş un singur restaurant, Privo, a fost inclus în acest ghid internaţional. Cele mai multe restaurante calificate care au obţinut un punctaj semnificativ sunt din Bucureşti, urmate de cele din Braşov şi Sibiu. Ghidul e la prima ediție, e despre restaurante…
Ultramaratonistul Adrian Bonțiu atinge noi performanțe
Ultramaratonistul Adrian Bonțiu a participat în perioada 25-29 aprilie la competiția „No Finish Line Athena”. Acest concurs se organizează în patru locații din Europa: Paris, Monaco, Atena și Oslo, în fiecare an. Adrian a alergat anul trecut la Paris, iar în acest an a ales Atena. A optat pentru această competiție destul de…
(Video) Profesoara Sebestyén Julianna a primit premiul Mentor pentru excelență în educație
O companie şi o fundaţie au acordat, pentru al optulea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori. În cadrul evenimentului, organizat la Teatrul Odeon din București, a fost lansată cea de-a noua ediție consecutivă a programului, nominalizările putând fi depuse până la sfârșitul acestui an. Laureații Premiului…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.