Institutul de Studii Multiculturale „Alpha”, în parteneriat cu Institutul de Cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române şi cu Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania şi cu revista „Vatra”, organizează, în perioada 18-19 mai a.c., la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş, conferinţa internaţională Globalizare, dialog intercultural şi…
Categorie: Stirile Punctul
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată joi, 18 mai, în localitatea Voivodeni
Compania Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiţii care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor din localitatea Voivodeni pe o lungime de peste 18 kilometri, valoarea estimată a investiţiei fiind de circa 1,3 milioane de lei. Pentru racordarea noilor conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să…
Pas important pentru ortopedia din România
În perioada 17-20 mai 2017 se desfășoară la UMF Tîrgu Mureș cel de-al treilea Curs Internațional de Chirurgie Artroscopică, primul sub înaltul patronaj al ESSKA (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy). Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă este președintele comitetului de organizare și sufletul acestei manifestări, și totodată este inițiatorul prezentei invitații lansate celor…
Două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren
Două persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată, din oraşul Sângeorgiu de Pădure. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs din cauza…
Un spectacol despre sărăcia cronică, „Prah”, la Teatrul T.a.C.T. Sighişoara
Teatrul T.a.C.T. Sighişoara invită sighișorenii, joi, 25 mai 2017, de la ora 19:00, la spectacolul „Prah”, după Gyorgy Spiro, regia Cristian Ioan, la Sala „Teutsch” Central Park Hotel Sighişoara. Distribuția: Gianina Iconaru şi Ştefan Abrudan; Grafica: Dan Todea; Lumini şi sunet: Adrian Melinte Titlul este împrumutat de la o cutie de cacao, Prah, ce se…
Antonia Vlad, Penciu Ilinca Sfrijan și Oana Tătaru, primele poziții la concursul de chimie „Raluca Rîpan”
Antonia Maria Vlad din clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Tudor Valdimirescu” din Tîrgu Mureș (62 , 25 de puncte), Penciu Ilinca Sfrijan de la Școala Gimnazială „Radu Popa” Sighișoara (34.50 p), Oana Tătaru de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”,Tîrgu Mureș (33.50 p) au ocupat primele poziții ale concursului de Chimie „Raluca Rîpan”, desfășurat în data…
Unicat la nivel naţional, platforma geomorfologică de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Luduş
La Şcoala Gimnazială Nr.1 Luduş există o platformă geomorfologică unicat la nivel național, realizată de profesorul Augustin Micu. Aceasta a fost reabilitată în anul 2015, din fonduri de la bugetul local. Elementele care compun platforma geomorfologică sunt: o peșteră de dimensiuni mai mici, însă suficient de mare pentru a intra o persoană. Aceasta este realizată…
Apel privind strângerea de obiecte pentru viitorul Muzeu al Crimelor Comunismului în România (MCCR)
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)a lansat o campanie de colecționare a obiectelor care au fost produse sau folosite în perioada comunistă. Scopul acestei campanii este de a alcătui o colecție de artefacte care să constituie baza unui viitor muzeu despre crimele comunismului în România, având evident și o deschidere…
„Ai carte, ai parte” pentru persoanele cu dizabilităţi şi boli cronice
Asociația HIFA-România a demarat un proiect intitulat „Ai carte, ai parte” prin care se va cumpăra câte un e-book reader pentru persoanele cu dizabilităţi şi boli cronice. Aceste persoane suferă de cele mai multe ori de izolare socială, iar proiectul „Ai carte ai parte” „le va scoate din izolarea prin cărţi şi citire – activitate…
Concurenţii de la Miss şi Mister s-au întâlnit cu fotbaliştii de la ASA
Concurentii competitiei de Miss & Mister Tirgu Mures au avut astazi parte de o intalnire cu fotbalistii de la ASA Tirgu Mures, chiar pe terenul de antrenament!!! Tinerii liceeni au fost bucurosi de autografele primite de la jucatori, dar si de incurajarile acestora pentru concursul ce va avea loc luni, 22 mai 2017, ora 19.00…
Târg de Arte și Meserii la Tîrgu Mureș
12 instituții de învățământ din Tîrgu Mureș alături de agenții economici își vor expune oferta educațională, respectiv oferta locurilor de muncă în Cetatea medievală din Tîrgu Mureș în intervalul 24-26 mai 2017, în cadrul celei de-a 4-a ediții a Tîrgului de Arte și Meserii. Evenimentul, devenit deja o tradiție în municipiul reședință de județ, este…
Nunta de aur sărbătorită la Târgu Mureş
Primăria Tîrgu Mureş organizează, ca în fiecare an, evenimentul dedicat cuplurilor fidele. „Nunta de aur” a ajuns la a 20-a ediţie. Toate cuplurile premiate de-a lungul anilor sunt invitate la ediţia aniversară, care va avea loc, vineri 26 mai, ora 11,00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureş. La a 20-a ediţie îndrăgita cântăreaţă…
Festivalul care te pune pe gânduri revine la Târgu Mureş
Festivalul Filmului European, a cărui selecție este, anul acesta, orientată către teme care invită la dezbatere, revine la Tîrgu Mureș, între 19 și 21 mai, la Cinematograful ARTA, cu 9 producții foarte recente, puse la dispoziție de ambasadele și institutele culturale din Finlanda, Olanda, Lituania, Polonia, Germania, Austria. Ediția 2017 a Festivalului Filmului European din…
Întâmplări inedite despre funcţionarea administraţiei publice şi construirea Palatului Administrativ în urma cu 113 ani
Cei peste 300 de vizitatori ai Palatului Administrativ din Târgu Mureş, care au participat la evenimentul Ziua Porţilor Deschise organizat de Consiliul Judeţean Mureş şi Instituţia Prefectului au aflat, marţi, întâmplări inedite despre cum funcţiona administraţia publică locală la începutul secolului XX şi cum s-a ajuns la construirea clădirii, în urma unei decizii luate cu…
Peste 90 de păpuşi prezintă moda franceză în miniatură, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Târgu Mureş
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Târgu Mureş organizează, cu prilejul Nopţii Muzeelor 2017, expoziţia ‘Moda franceză în miniatură’, în care pot fi văzute 90 de păpuşi îmbrăcate după moda franceză, începând cu galo-romanii şi până în contemporaneitate. Şefa Muzeului de Ştiinţele Naturii din Târgu Mureş, Dana Botoş, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că…
Expoziţie cu capodopere ale Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta, în premieră în România
Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Mureş va găzdui, în premieră naţională, expoziţia “Comorile Arcadiei”, formată din peste 40 de capodopere din Colecţia Zichy a Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta, care va putea fi vizitată inclusiv în Noaptea Muzeelor 2017. Istoricul de artă Cora Fodor, de la Secţia de Artă a Muzeului Judeţean…
PORTUGHEZUL la Sala Mică
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş anunţă ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului Portughezul de Zoltán Egressy, traducerea Réka Csűrös, regia artistică Kincses Elemér, scenografia Cristina Grigoraş, reprezentaţie ce va avea loc vineri 19 mai 2017, ora 19.30, la Sala Mică. Un intelectual care fuge de aglomerația vieții de oraș și o fată…
Accidente in Targu Mures
La data de 16.05.2017, ora 0300, pe DN 15 E578, la km 114+77m, în afara comunei Suseni, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Lunca Bradului, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat mortal un pieton, de 62 de ani, din comuna Vătava, ce se afla căzut pe partea carosabilă. În cauză…
Casă la preț de apartament. 4 variante de luat în calcul
Vecini gălăgioși, zgomote puternice la ore târzii în noapte, probleme cu administrarea blocului și mulți datornici pe scară sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă un locatar de bloc. Te regăsești și tu în această situație? Ai ajuns la capătul răbdării și iei în calcul mai mult decât oricând să te muți de…
Gala de premiere a elevilor olimpici la istorie și disciplinele socio-umane
Luni, 22 mai 2017, ora 14 în Aula Magna a Universității „Petru Maior” Tîrgu Mureș se va desfășura Gala de premiere a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din acest an în domeniile istorie și științe socio-umane. Vor fi premiați elevii care au reprezentat județul Mureș la etapele naționale ale…
Spectacole târgumureşene la Cluj
În luna mai, Teatrul Național Târgu-Mureș Compania ”Tompa Miklós” prezintă două producții de succes la Cluj. Spectacolul Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov în regia lui Attila Keresztes va fi prezentat duminică 21 mai, ora 19.00, iar Tihna de Bartis Attila montat de Radu Afrim va putea fi vizionat luni 22 mai ora 19.00, pa scena…
Înfrângerea care încheie lupta pentru ASA
În etapa a X-a a play-out-ului Ligii 1 Orange, ASA Tîrgu-Mureș a pierdut pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani. Oaspeții s-au impus cu 2-0, scorul fiind stabilit încă de la pauză de golurile înscrise de Mihai Roman, în minutele 27 și 38. Pentru ASA au jucat: Pap – Velayos, M. Constantin,…
Dirijorul Fakhraddin Kerimov a revenit pe scena Filarmonicii Tîrgu Mureş
Festivalul „Zilele muzicale târgumureşene’’, de la Filarmonica Tîrgu-Mureş, început joi 4 mai, a continuat joi 11 mai cu concertul simfonic care l-a avut la pupitru pe renumitul dirijor Fakhraddin Kerimov din Azerbaidjan care a revenit pe scena Filarmonicii din acest oraş cu un program variat şi exigent de muzică rusă, el fiind însuşi un produs…
Cartea „Cele mai frumoase reportaje”, de Viorel Ilişoi, lansată la Tîrgu-Mureş
Jurnalistul, scriitorul şi reporterul Viorel Ilişoi şi-a lansat marţi, 9 mai, la Tîrgu-Mureş cartea intitulată „Cele mai frumoase reportaje”, în cadrul unui eveniment organizat de LitArt, cu sprijinul lui Adrian Giurgea. Prezentatorii acestui eveniment au fost criticul literar Călin Crăciun şi jurnalistul, scriitorul şi moderatorul Adrian Giurgea. Viorel Ilişoi a povestit despre felul în care…
Primăria Reghin cere ajutor reghinenilor pentru a realiza Planul de Moblitate urbană durabilă a orașului
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) reprezintă un un plan strategic conceput pentru a satisface nevoile de mobilitate ale persoanelor și întreprinderilor din orașe și împrejurimile lor, pentru o mai bună calitate a vieții. Obiectivele principale ale PMUD sunt: • asigurarea diferitelor opțiuni de transport tuturor cetățenilor, astfel încât să permită accesul la destinații…
„Călugarița” se filmează în Cetatea Sighișoarei
În Parcul Petőfi Sándor, de lângă Biserica Romano-catolică din Sighișoara și în fața Turnului Cizamarilor au început o serie de filmări realizate de către Castel Film. Cadre din filmările de la Sighișoara se vor regăsi în producția Călugărița, un lungmetraj de acțiune ce prezintă activitatea din locașurile monastice imediat dupa cel de-al doilea Razboi…
Maria Irina Savu, locul I la Concursul național „Viva la Musica”
Sighișoreanca Savu Maria Irina a obținut locul I la Concursul național de interpretare vocal instrumentală „Viva la Musica”, la Zalău. Concursul Naţional ,,Viva la Musica”, organizat de Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău se adresează elevilor din clasele I-XII de la şcolile şi liceele de artă din ţară şi străinătate pentru următoarele categorii de instrumente:…
Concurs de fotografii “Natura în România”
Grupul Milvus vine cu o noutate în acest an la cea de-a IX-a ediţie a concursului de fotografii . Noutatea constă în faptul că fotografii nu trebuie să plătească taxa de înscriere în categoria Natura din România. “Prin acest gest dorim să susţinem fotografii autohtoni” susţin organizatoriisanunţând totodată că înscrierile se fac până pe 6…
“CDIdei în cărţi”, festival concurs marţi, la Liceul “Brâncuşi”
Casa a Corpului Didactic Mureş organizează marţi, 16 mai 2017, etapa judeţeană a festivalului-concurs “CDIdei în cărţi”, în sala festivă a Liceului tehnologic “C-tin Brâncuși”, cu începere da la ora 10. Iniţiatorul acestui festival.-concurs este Casa Corpului Didactic Sibiu, activitatea desfăşurându-se pe cinci judeţe.: Sibiu, Mureş, Cluj, Gorj şi Suceava. Concursul are trei etape: nivel…
Discuţii despre dezvoltarea Văii Râului Mureş
Consiliul Județean Mureș a găzduit astăzi o primă întâlnire de lucru coordonată de ADI Transilvania în cadrul căreia s-a discutat despre Studiul privind Potențialul de Dezvoltare Socio-Economică Durabilă a Văii Râului Mureș, Regiunea Centru, document realizat de ADR Centru. Discuțiile au privit pașii ce trebuie urmați pentru ca pe baza acestui studiu să se poată…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.