Şapte actori tineri ne invită la tot atâtea întâlniri cu viitorul, cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor şi cu ceea ce ar putea face din viitor singura noastră şansă de a ne salva sau chiar mântui la nivel colectiv.O producţie de tip devised theatre îndrăzneaţă, ireverenţioasă, polemică şi dinamică pentru cei care se…
Categorie: Stirile Punctul
Ministerul Finanțelor: Angajatorii care cresc voluntar salariul minim cu 200 lei nu vor plăti taxe pentru majorare
Ministerul Finanțelor anunță că a elaborat legislația pentru a permite angajatorilor să crească salariul minim cu 200 de lei, fără a plăti taxe pe această creștere voluntară. Măsura a fost anunțată anterior ca parte a programului guvernamental „Sprijin pentru România”. Astfel, este propusă neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei…
Ministerul Agriculturii a fost mandatat să depună toate diligenţele pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş
Ministerul Agriculturii a fost mandatat să depună toate diligenţele necesare pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, în vederea păstrării locurilor de muncă şi sprijinirii fermierilor din zonă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, la briefingul susţinut la Palatul Victoria. “Am fost mandatat de Guvernul României să depunem toate diligenţele necesare pentru…
MaRó- Un spektákol ku Magyari eș Români
Yorick Studio vă invită la un spektakol ku magyari eș români!Piesa vorbește despre bizareriile relațiilor româno-maghiare prin zece scene ușor absurde. Întâmplările se petrec în Transilvania, unde se întâlnește mândria etnică și complexul de inferioritate, sentimentele de dominare și nemulțumirile reale, durerea sinceră și umorul, condimentate bineînțeles cu multe gâlcevi și bruftuieli. “E cu rîs…
Finala competiției Teqball la gimnazii și licee
În cadrul European Teqball Tour, Târgu-Mureș, am avut parte și de două partide între echipe de elevi. Mai exact, finalele competițiilor pentru ciclurile gimnaziale și liceale, din județul Mureș. Competiția, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, s-a desfășurat la începutul lunii aprilie, iar duminică, în ultima zi a European Teqball Tour, au avut loc…
Demonstrație de ParaTeqball
Ultima zi a European Teqball Tour – Târgu-Mureș 2022 a avut parte și de un moment special. Este vorba de o demonstrație de Para Teqball, oferită de jucătorii Ștefan Dogaru și Keresztes Zsolt. Cei doi au început să joace Para Teqball în urmă cu un an și au obținut deja rezultate importante în turneele la…
Samaritanus întrerupe contractul de de transport și consultații de urgență cu CAS Mureș
Serviciul de Ambulanță Samaritanus întrerupe contractul de furnizare servicii de transport sanitar neasistat și consultații medicale de urgență cu CAS Mureș. Zsigmond Karoly Varga a anunțat într-un comunicat oficial că având în vedere neactualizarea tarifului de decontare a serviciilor de transport sanitar, din anul 2010 , -nerezolvarea problemelor de alocare a resurselor alternative private de…
Noutăți despre Marisiensis 2022
Cristina Hidoș, președinta Ligii Studenților Universității „George Emil Palade” din Tîrgu Mureș vorbește despre cea de-a 26-a ediție a Congresului Marisiensis ce are loc începând de astăzi, 4 mai, până duminică, 8 mai 2022. Cristina: Marisiensis este un congres național cu participare internațională pentru studenți, tineri medici și farmaciști, însă nu doar atât; de anul…
Pentru un mediu curat – O nouă campanie de colectare selectivă a deșeurilor electrice și electronice
Primăria Târgu Mureș prin Recolamp și partenerii săi organizează în luna mai o campanie de colectare selectivă a deșeurilor din echipamente electrice și electronice. În cadrul acestei campanii vor fi colectate următoarele tipuri de deșeuri: televizoare, calculatoare, frigidere, aragazuri, mașini de spălat, aspiratoare, fiare de călcat, corpuri de iluminat, becuri economice, neoane, becuri și tuburi…
Trafic blocat pe DN13 de o autoutilitară cu fier vechi din Mureș care s-a răsturnat
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 13 (E 60), la kilometrul 45+500 de metri, în zona Pădurii Bogății, județul Brașov, conducătorul unei autoutilitare încărcate cu fier vechi, a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răstunat pe carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului, care este asistat medical la…
Șapte medalii pentru clubul Dimas Târgu Mureș la judo
Sâmbătă, 30 aprilie, a avut loc concursul de judo Cupa Nordului, Baia Mare. Pe lângă cluburi sportive din România, la competiție au participat și cluburi din Republica Moldova și Ucraina, însumând un total de peste 500 de sportivi.Sport Club Dimas Târgu Mureș s-a înscris în competiție cu 12 sportivi, îmbogățind palmaresul echipei cu încă 7…
Guvernul începe negocierile cu gigantul francez Tereos pentru a salva fabrica de zahăr Luduș de la dispariție
Guvernul îi va mandata pe reprezentanții Ministerului Agriculturii să înceapă negocierile pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, la care gigantul francez Tereos va renunța, relevă un document oficial analizat de Profit.ro. Menținerea activității fabricii este necesară pentru a asigura 25% din necesarul de consum de zahăr din producția internă, în contextul în care…
Întâlnire Mercedes-Benz
Oltimer Festival ne ține în priză cu evenimente de calitate weekend de weekend! După ce la finele săptămânii trecute posesorii mașinilor de camping s-au bucurat de un picnic special dedicat lor, în weekendul ce urmează, adică duminică, 8 mai 2022, va avea loc Întâlnirea Mercedes-Benz, unde sunt așteptați toți posesorii de mașini marca Mercedes-Benz, indiferent…
Delgaz Grid a sistat temporar alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Reghin, miercuri, 4 mai
Delgaz Grid continuă programul de investiții în Reghin, iar pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de distribuție, compania a sistat temporar alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 4 mai, începând cu ora 9, pe străzile Sării(parțial), Toamnei(parțial),Brândușei, Apelor, Aurel Vlaicu, Rândunelelor și Stadionului. Sistarea este programată până la ora 15.00. Urmare a acestor lucrări,…
Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai
Părinții își pot înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță în anul școlar 2022-2023, începând cu data de 16 mai, în cazul celor care se reînscriu, iar pe 30 mai se fac înscrierile pentru cei care frecventează prima oară o grădiniță, a spus secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Florian Lixandru,…
BASCHET: A 20-a victorie
Echipa noastră şi-a confirmat statutul de lider al Ligii 1. CS Universitatea Cluj – CSM Târgu Mureş 68-110 (14-25, 21-28, 18-32, 15-25) Nu s-a pus nici o clipă problema câştigătoartei, formaţia noastră, antrenată de către Trif George şi-a dat drumul la joc încă din primele minute ale partidei. În minutul 4 deja am trecut de +10, la…
Timpi de așteptare de 7-8 ore la UPU-SMURD. Măsuri de reducere
Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a organizat, marţi, o serie de discuţii cu instituţiile sanitare din judeţ pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD, care a ajuns să investigheze lunar peste 6.000 de persoane. “UPU-SMURD reprezintă un etalon al profesionalismului medical, cu valoare de brand naţional, născut şi dezvoltat la Târgu Mureş, la iniţiativa doctorului…
Peste 1,2 tone de gunoi, adunate la Pădurea Rotundă din Reghin în Campania ‘Curăţăm România!’
Aproximativ 500 de voluntari mobilizaţi de Asociaţia Our Lifetime au reuşit, marţi, să adune peste 1,2 tone de deşeuri, inclusiv damigene, canapele şi cauciucuri, din zona Pădurea Rotundă din Reghin, în cadrul Campaniei Naţionale “Curăţăm România!”, iniţiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. “Asociaţia Our Lifetime s-a alăturat Campaniei Naţionale ‘Curăţăm România!’, suntem într-o locaţie…
(Video) Exclusivitate Punctul.ro. Puiul de Crăiești vine cu noutăți dintre cele mai interesante!
– un nou magazin de tip ”Concept-store” pentru a prezenta o linie de produse proprii – bunătăți gata preparate sau semi-preparate – un proiect ambițios pe termen mediu de prelucrare a tuturor deșeurilor animale în cadrul unei noi fabrici de făină proteică – introducerea de panouri solare pe suprafețele compatibile. Le-ar furniza 30% din consumul…
Caravana Literară va ajunge pentru a doua oară în Transilvania
În perioada 11-15 mai, Caravana Literară va ajunge pentru a doua oară în Transilvania. Formată din scriitori, poeţi şi alţi creatori, aceasta va fi prezentă, timp de cinci zile, în trei oraşe, respectiv la un eveniment special dedicat cărţii, scrie în comunicatul pe care Agenţia Culturală Petőfi l-a transmis, luni, agenţiei ungare de presă MTI….
Traian Kreszta, reprezentantul minorității române în Parlamentul Ungariei a depus jurământul
După şedinţa constitutivă a noului Parlament al Ungariei au depus jurământul, în faţa preşedintelui parlamentului, László Kövér, şi noii reprezentanţi ai minorităţilor etnice naţionale. În salutul pe care l-a rostit, preşedintele parlamentului maghiar a subliniat că una dintre cele mai semnificative schimbări constituţionale de după schimbarea regimului a fost momentul în care Parlamentul Ungariei a…
Romgaz a cumpărat acțiunile ExxonMobile Romania cu peste 1 mld de dolari
Astăzi s-a semnat, în cadrul unei ceremonii la care a participat prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă, contractul de achiziție de către Romgaz a acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Ro. Limited pentru preluarea participației în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Consiliul de Administrație al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a avizat, în luna martie a…
Centre paralele: Cluj și Târgu Mureș (1920–1990)
Muzeul Județean Mureș alături de Centrul de Artă din Transilvania audeosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziției „Centreparalele: Cluj și Târgu Mureș (1920–1990)”. Evenimentul va avea locvineri, 13 mai 2022, la ora 17:00, în Galeriile de Artă ale PalatuluiCulturii din Târgu Mureș, aripa dreaptă, etajul II (PiaţaVictoriei, nr.1, Târgu Mureș), cu participarea Cvartetului…
Ambulanţă SMURD pentru transportul nou-născuţilor în stare critică va intra în dotarea ISU Mureș
Douăsprezece ambulanţe SMURD de tip neonatologie, pentru transportul nou-născuţilor în stare critică, vor intra în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). “Sunt convins că echipajele de salvatori de pe aceste autospeciale sunt pregătite să ofere asistenţa necesară unei astfel de intervenţii cu specific aparte. Veţi avea în mine un susţinător al acestor demersuri…
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale în Centrul vechi din Luduș, miercuri, 4 mai
Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 4 mai, între orele 10-13, în Centrul vechi din Luduș pe următoarele străzi: Vănătorilor, Mureșului, Crângului, G. Barițiu, P-ța Unirii, Amurgului, Lămâiței, Tâmplarilor, Cinema, Republicii, Tineretului, Mărășești, A.Vlaicu, Frăgarilor, Viilor, Dorului, Traian,…
Românii sunt europenii care lipsesc cel mai puţin de la muncă
România este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cel mai scăzut nivel al absenteismului la locul de muncă, cu o rată de doar 2,5%, înregistrată în trimestrul al treilea al anului 2021, arată o analiză publicată de o companie românească de software de business, pe baza datelor Eurostat. Potrivit unui comunicat de presă al High-Tech…
Indicele ROBOR continuă să crească
ROBOR este rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte bănci contributoare. Cu alte cuvinte, ROBOR este rata cu care o bancă este dispusă să împrumute alte bănci. Ratele de referință ROBOR se stabilesc pentru opt scadențe, cea mai scurtă…
„Mureş Half Maraton” duminică la Târgu Mureș. Trafic restricționat
În atenția participanților la trafic! 8 mai, Mureș Half Maraton la Târgu Mureș Asociaţia Mureş Runners în parteneriat cu Primaria municipiului Târgu Mureş, organizează duminică, 8 mai 2022, competiţia sportivă „Mureş Half Maraton”. În vederea bunei desfășurări a evenimentului, la nivelul autorităților locale, s-a decis ca traficul rutier să fie restricționat, duminică 8 mai, în…
Arcașii mureșeni pe podium în Hunedoara
Arcașii de la CSM Tg. Mureș au participat în perioada 29 Aprilie – 1 Mai la Cupa Federației outdoor– Seniori, Juniori, Cadeți – arc olimpic, compound și barebow, competiție desfășurată la Aninoasa, Hunedoara. Clubul nostru a fost reprezentat de către Cocan Ioana la senioare (RSW) și Móréh Tamás la cadeți U18 (RCM). La categoria Recurve cadeți (distanță de tragere…
Proiect energetic comun între operatori din România și Ungaria
Proiectul Smart Grid Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN), dezvoltat de către Delgaz Grid SA și CNTEE Transelectrica SA în parteneriat cu operatorul de transport maghiar, MAVIR Magyar Villamosenergia-ipariÁtviteliRendszerirányítóZRt, a primit aprobarea finală de la Uniunea Europeană, fiind inclus pe lista a cincea a Proiectelor energetice de Interes Comun (PIC). În 29 aprilie 2022 a intrat…