Până în luna ianuarie 2022, în baza planului naţional de acţiune ”Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice. Principalul scop al…
Categorie: Stirile Punctul
Bolt lansează serviciile de transport la cerere în Târgu Mureș
Bolt, cea mai mare platformă europeană de mobilitate, lansează joi, 9 decembrie, serviciile de transport la cerere în Baia Mare și Târgu Mureș. Compania ajunge astfel la 22 de orașe în România, în care utilizatorii pot cere curse prin aplicație și ajunge la destinație rapid și accesibil. Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat:„După…
Accesul liber și gratuit în curțile și pe terenurile de sport din incinta școlilor din Reghin
A N U N Ţ REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind accesul liber și gratuit în curțile și pe terenurile de sport din incinta unităților de învățământ primar, gimnazial și liceal aflate în proprietatea Municipiului Reghin, județul.Mureș În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia…
Consiliul Naţional Secuiesc ar introduce cartea de identitate secuiască
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) preconizează introducerea cartea de identitate secuiască. Comitetul permanent al consiliului a supus luni dezbaterii publice proiectul hotărâre aferent. Potrivit proiectului, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este…
Accident rutier produs la Saschiz
Ieri, 06 decembrie, în jurul orei 22:10 au executat misiunea pompieri militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul nu mai prezenta siguranță și era în pericol să cadă, motiv pentru care circulația a fost blocată…
Cea mai lungă bucată de autostradă din România
Odată cu deschiderea circulației pe lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda, cea mai lungă bucată de autostradă din România a devenit Holdea – Nădășelu, potrivit pasionaților de infrastructură. Tronsonul continuu de autostradă format din A1, A10 și A3, în lungime de circa 230 de kilometri, îl depășește pe ocupantul primului loc de până acum:…
Cum sa iti dezinfectezi in mod corect telefonul si cat de des trebuie sa o faci
Pentru ca vremurile in care traim ne obliga sa ne dezinfectam mainile, dar si obiectele pe care le folosim foarte des, ar trebui sa stii si cum sa procedezi cu telefonul mobil. Iata cum sa dezinfectezi in mod corect un smartphone si cat de des trebuie sa faci acest lucru. Un studiu a aratat ca…
Două victorii importante la popice
În cadrul etapei a V-a, al Campionatului Naţional, echipa noastră condusă de antrenorul Seres József a câştigat sâmbătă în deplasare cu 𝟱-𝟯 (𝟯𝟯𝟵𝟴 𝗽.𝗱.-𝟯𝟯𝟴𝟭 𝗽.𝗱.) meciul cu KSE Târgu-Secuiesc, după o dispută aprigă, câştigătorul meciului fiind decis la ultimile lansări. Băieţii s-au luptat exemplar, cu multă ambiţie, dorinţă de câştig, şi-au şi reuşit să învingă…
Vernisajul expoziției “EUGEN GÂSCĂ”
Muzeul Județean Mureș alături de Galeria Quadro din Cluj-Napoca audeosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziției “EUGEN GÂSCĂ”.Evenimentul va avea loc joi, 9 decembrie 2021, la ora 17:00, în PalatulCulturii, aripa dreaptă, etajul II (Piaţa Victoriei, nr. 1, TârguMureș), cu participarea Cvartetului de coarde „Tiberius” al Filarmoniciide Stat Târgu Mureș. CURATORI:Székely Sebestyén, director,…
Reacția ministrului agriculturii, după ce Azomureş a anunţat că opreşte producţia de îngrăşăminte
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a transmis, luni, că este îngrijorat după ce Azomureş a anunţat sistarea temporară a activităţii de producţie, din cauza preţului prea mare la gaz. Sistarea temporară a producţiei de îngrăşăminte a principalului producător de fertilizanţi pentru agricultură, Azomureş, mă preocupă în mod direct. Împreună cu colegii din Minister căutăm soluţii pentru…
Curse suplimentate pe aeroportul din Târgu Mureș
În urma creșterii cererii și interesului pentru destinațiile operate de la Aeroportul TGM, în perioada sărbătorilor de iarnă, Wizzair suplimentează frecvența zborurilor de la 2 la 3 curse / săptămână către Memmingen-Münich, în zilele de luni, miercuri și vineri, precum și către Budapesta miercuri, joi și duminică. Pentru destinațiile către Roma, Londra și Dortmund se…
Zilele Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, în perioada 6 – 10 decembrie 2021, Zilele Universității, un eveniment cu tradiție la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. Agenda evenimentelor organizate sub egida Zilelor UMFST 2021 include o serie amplă de manifestări ştiinţifice, educaționale, sociale, culturale și…
I-a furat cardul din mașină
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Iernut au reţinut pentru 24 de ore doi tineri bănuiţi că ar fi efectuat mai multe operaţiuni financiare cu un card sustras dintr-un autoturism. Din cercetări a reieşit că trei tineri din Iernut ar fi pătruns în autoturismul unui bărbat din oraş, de unde ar fi sustras un portofel cu…
Clujean prins băut la volan și fără permis prin Reghin
Un bărbat din Cluj, bănuit că ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat, a fost reținut de polițiști. La data de 3 decembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au oprit în trafic un bărbat, de 33 de ani, din Cluj. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit…
L-a tâlhărit de portofel pe o stradă din Târgu Mureș
Poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş efectuează cercetări faţă de un bărbat din Mureş care că ar fi deposedat un bărbat de bani. La data dat de 3 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. În urma verificărilor efectuate,…
Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează evenimentul „Tricolorul României în lumea vie”
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș va organiza evenimentul „Tricolorul României în lumea vie”, aflat la cea de-a X-a ediție. Programul cuprinde: – Conferința de comunicări științifice ale elevilor clasei a IX-a C de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, coordonați de către…
AZOMUREȘ ÎNCEPE PREGĂTIRILE PENTRU OPRIREA TEMPORARĂ A ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE A ÎNGRĂȘĂMINTELOR PENTRU AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE
Azomureș Târgu Mureș, cel mai important producător de îngrășăminte utilizate de agricultura și industria românească, anunță că se confruntă cu o situație excepțională din cauza prețului foarte mare la energie, gaz natural și energie electrică. Acest lucru determină începerea pregătirilor pentru oprirea temporară a activităților de producție.Directorul general al Azomureș, Harri Kiiski, declară că „nivelul…
A fost deschisă circulația pe autostrada A3 Ungheni-Târgu Mureș
Circa 9 km de șosea rapidă, din care 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum cu patru benzi și separator de sens sunt gata pentru deschiderea traficului, iar inaugurarea oficială ar urma să vină săptămâna viitoare. „Ciotul” din Autostrada Transilvania a fost construit în aproape 16 luni și va fi deschis înaintea termenului…
Târgul de Crăciun Craft Chrismas al produselor și obiectelor de artizanat
Delikates Accesories și Herbio organizează și în acest an (fiind cea de-a doua ediție al acestui eveniment) Târgul de Crăciun Craft Chrismas al produselor și obiectelor de artizanat oferite de către designeri locali. Sunt așteptați la eveniment mai mult de 20 de expozanți, care vă vor oferi o atmosferă specială în aula Palatului Culturii din…
Trucuri prin care poți salva bani la facturile de electricitate în această iarnă
Pentru majoritatea caselor și apartamentelor, energia este un element esențial și foarte costisitor iarna, având în vedere că stăm mai mult în casă, iar prețul energiei electrice a crescut puternic în ultimele luni. Cu toate acestea, există o serie de lucruri prin care puteți economisi bani la utilități. Scoateți din priză electronicele atunci când nu le…
Trei victorii și o înfrângere la polo
S-a terminat primul turneu în Campionatul Naţional U19 feminin.Formaţia pregătită de către Ispir Cristian a jucat cu Dinamo şi Triumf Bucureşti în ultimele două meciuri. CSM Târgu Mureş – Dinamo Bucureşti 5-15CSM Târgu Mureş – Triumf Bucureşti 19-8 Dacă cu Dinamo am consemnat primul eşec al fetelor noastre, cu Triumf am dominat jocul de la…
Articole vestimentare contrafăcute ridicate de polițiști
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale pentru punerea în circulație a unui produs purtând marca identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare. Ieri,4 decembrie, în cadrul unei acțiuni desfășurate la Band, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a 3 infractiuni…
Trenurile încep să prindă viteză
Sistemul European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS) este funcțional pe segmentul feroviar Sighișoara – Daneș – Dumbrăveni – Mediaș (cca. 40 km) pe ambele fire de circulație, modernizate pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători de 160 km/h, inclusiv pe toate liniile din stațiile Daneș, Dumbrăveni și Mediaș, fiind de asemenea puse…
Femeie intoxicată în urma unui incendiu la Târgu Mureș
Incendiu s-a produs la o casa de locuit in municipiul Targu Mures, strada Arany Janos. Incendiul este lichidat, acesta s-a manifestat in interiorul unei case de locuit pe o suprafata de aproximativ 10mp, au ars deseuri depozitate in interior. Incendiul a fost lichidat la timp, mai ales ca locuinta facea parte dintr-un ansamblu de case…
Szijjártó: Vom reînnoi activitatea Comisiei mixte ungaro-române pentru protecţia mediului
Ungaria şi România vor reînnoi activitatea Comisiei mixte ungaro-române pentru protecţia mediului, a anunţat, joi, pe pagina sa de Facebook, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, după întrevederea avută cu Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România, la Aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta. Întrucât “avem multe ape comune”,…
Fototeca Azopan: Inaugurarea parcului “Lázár Ödön” înlocuit de actuala Piață a Teatrului
La 5 iulie 1950, la Târgu Mureș a fost inaugurat Parcul Cultural “Lázár Ödön”. A existat timp de 21 de ani și a fost înlocuit de actuala Piață a Teatrului. Presa a relatat în binecunoscutul stil agitprop al epocii:”Muncitorii din Târgu Mureș au resimțit de mult timp lipsa unui loc de relaxare și distracție, dar…
László Tőkés: Oprirea declinului populaţiei este deopotrivă îninteresul românilor şi al maghiarilor
În opinia lui László Tőkés, oprirea declinului populaţiei României este deopotrivă în interesul românilor şi al maghiarilor. Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a abordat tema joi seara, în cadrul unei conferinţe care s-a concentrat pe apropiatul recensământ din România şi pe rolul autorităţilor locale în relaţiile româno-maghiare. Din cauza epidemiei, conferinţa s-a desfăşurat…
Avansări la Jandarmi
Doi ofițeri și zece subofițeri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, ce s-au remarcat prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională și conduită morală demnă, au fost înaintați în gradul militar următor, înainte de termen, cu ocazia Zilei Naționale a României. În conformitate cu…
Elvețienii de la Ameropa, proprietarii Azomureș îşi transferă activitățile sub cupola unui holding
Grupul elvețian Ameropa, cu activități în tradingul de cereale și producție de îngrășăminte pentru agricultură, prin compania Azomureș pe care o controlează, a început să își transfere deținerile la firmele pe care le controlează la nivel local către un holding înființat în septembrie anul acesta. Prima schimbare de acționariat a avut loc în cadrul Promat…
Copac căzut pe carosabil în urma unui accident rutier la ieșire din municipiul Reghin
În această dimineață, în jurul orei 06:50, „copac căzut pe carosabil în urma unui accident rutier la ieșire din municipiul Reghin spre localitatea Petelea”!Au executat misiunea pompieri militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un autotren care a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor, în urma evenimentului au fost rupți doi…