Circa 30% din restaurantele ungare vor intra în faliment din cauza pandemiei, însă situaţia din centrul Budapestei este chiar mai gravă, relatează Daily News Hungary. Din cei aproximativ 400.000 de angajaţi din turism şi catering, aproximativ 150.000 au decis să părăsească aceste industrii, potrivit lui Tamas Flesch, preşedinte al Asociaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor din Ungaria.
Categorie: Stirile Punctul
Centrul de arși de la Târgu Mureș poate fi gata în 2024
De astăzi se intră în linie dreaptă și urmează ca, în câteva luni, să cunoaștem constructorul, care se va stabili prin licitație. Aceasta este cea mai bună veste a zilei, anunțată în ședința de Guvern de astăzi. Informația a fost făcută publică în raportul Ministerului Sănătății, solicitat de premierul Florin Cîțu. Practic, activitatea secțiilor Urgență,…
Plaja sălbatică, neștiută, accesibilă cu mașina
Vă arătăm, astăzi, o plajă superbă, săpată în inima munților, care te va duce gândul departe, prin cele mai exotice locuri. Și, totuși, deși nu pare, este la noi în România. E plaja aceea la care visezi un an de zile și în care vei găsi și multă natură și libertate. Asta ni s-a întâmplat…
Care sunt veniturile și cheltuielile orașului?
Bugetul local a fost discutat și aprobat de către consilierii locali în ședința Consiliului local Luduș din data de 14 aprilie 2021, cu 16 voturi „pentru” și un vot „contra”. Anul acesta avem un buget foarte echilibrat, veniturile estimate fiind egale cu cheltuielile. În Raportul de specialitate privind aprobarea bugetului local pe anul 2021, Maria…
Forţele Armate din Ungaria lansează un nou tip de serviciu militar
Forţele Armate din Ungaria lansează un nou tip de serviciu militar, a anunţat ministrul ungar al apărării, Tibor Benkő, miercuri, la Budapesta. La înscrierile pentru serviciul militar voluntar sunt aşteptaţiacei tineri care dintr-un motiv sau altul îşi încep studiilesuperioare mai târziu, respectiv tinerii care au încheiat studiile,dar nu au obţinut o diplomă sau o calificare…
Dumitrița Gliga: Când și cum începe „tranziția verde” în România?
Deputatul Dumitrița Gliga, a adresat miercuri, 21 iulie, o întrebare ministrului mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS și ministrului energiei, Virgil-Daniel POPESCU cu privire la Pactul Verde european și la modul în care se va desfășura „tranziția verde” în România. „După cum este cunoscut, în decembrie 2015, a fost adoptat Acordul de la Paris privind…
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care reglementează măsurile de protecție împotriva urșilor
Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului….
Consultare publică pentru proiectul Planului de Management actualizat al Bazinului Hidrografic Mureș
Administrația Bazinală de Apă Mureș supune dezbaterii publice, timp de 6 luni, proiectul Planului de Management actualizat al bazinului hidrografic Mureș – 2021. Acest document,cu anexele sale,este publicat pe website și poate fi accesat la link-ul: http://mures.rowater.ro/consultarea-publicului/directiva-cadru-apa/materiale-utile/. Reactualizat o dată la 6 ani, acesta se adresează tuturor factorilor interesați din domeniul apei, atât autorităților locale…
Ambulanță implicată în accident la Dumbrăvioara
Astăzi, în jurul orei 10.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.1 Gornești au fost sesizați să intervină la un eveniment rutier produs pe DN 15, la intrarea în localitatea Dumbrăvioara, pe pasarelă. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între o ambulanță, înmatriculată în județul Neamț,…
ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST ” MUREȘUL” VĂ INVITĂ LA SPECTACOLE!
Pe tot parcursul lunii iulie 2021 am participat la o serie de spectacole desfășurate în județ și în afara județului Mureș.Cetatea Medievală din Târgu Mureș a fost locația unde am susținut un spectacol extraordinar de folclor având ca invitat Ansamblu Profesionist ”DOR ROMÂNESC” din Bistrița , manager Alexndru Pugna, director artistic Matilda Pascal Cojocărița.Impreună am…
Florea și Maior mai așteaptă o săptămână sentința în dosarul de corupție ASA
Potrivit paginii web portal.just.ro, soluția pe scurt dată de Tribunalul Harghita cu privire la dosarul ”Fotbal Club ASA 2013” este următoarea: „ Amână pronunțarea pentru data de 29 iulie 2021, ora: 11:00”. ”Fotbal Club ASA 2013” este procesul în care DNA i-a trimis în judecată, în 2015, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție (abuz în serviciu,…
Accident rutier la intrare in loc. Seleus spre loc. Venchi
Nu sunt anuntate victime incarcerate. Intervin pentru asigurarea măsurilor PSI pompierii militari din cadrul Detasamentului Sighisoara. In accident este implicat un singur autoturism, in interior se afla o persoana de sex masculin (27 de ani), neancarerata, aceasta este de cod galben. Victima se afla in ambulanta pentru acordarea primului ajutor medical si urmeaza sa fie…
Se sistează gazul în Sărmașu
Joi, 22 iulie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar pe 11 străzi din localitatea Sărmașu, jud. Mureș Pentru a efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție gaze naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 22 iulie, între orele 09.00-16.00 în localitatea Sărmașu, jud. Mureș pe…
Intervenții în urma fenomenelor meteo periculoase
Gospodărie inundată în localitatea Ernei strada Gării.Pivniță inundată în localitatea Icland strada Principală.Au intervenit pentru evacuarea apei pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Copac căzut pe carosabil în municipiul Târgu Mureș, Calea Sighișoarei,Au intervenit pentru degajarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Copac căzut pe carosabil între localitățile Lunca Bradului și Neagra.Au…
Incendiu la un magazin din Band
Ieri, 20 iulie, în jurul orei 23:55, incendiu produs la un magazin alimentar din localitatea Band, strada Oroiului.Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș și pompierii voluntari din cadrul SVSU Band. Odată ajunși la locul solicitat, aceștia au constatat că este vorba despre un incendiu care se manifestă violent la un magazin…
3 locuri pe care merită să le vizitezi în județul Neamț
Întotdeauna ne place să descoperim locuri mai puțin cunoscute, să ne bucurăm de comorile ascunse ale României sau, pur și simplu, să plecăm în explorarea unora dintre cele mai frumoase județe din țară. Printre preferatele noastre se numără și județul Neamț, atât datorită diversității și frumuseții locurilor de acolo, cât și datorită oamenilor primitori și…
Literele volumetrice #loveREGHIN expuse la Pădurea Rotundă pentru promovarea imaginii orașului Reghin
Cum isi pot atinge idealurile in timpul cel mai scurt majoritatea fetelor istete?
Foarte multe tinere moderne au diferite visuri, unele dintre ele parand realiste sau nu, in functie de studiile pe care le au, de puterea financiara sau de abilitatile cu care sunt inzestrate de la mama natura. Se poate observa, totusi, ca majoritatea are in gand anumite obiective mari: obtinerea de bani intr-un timp foarte scurt,…
Cât de golani sunt cei mai golani dintre golanii noștri?
Fără prea multe politețuri despre viitorul Târgu Mureșului … Cât tupeu de nesimțit(ă) să ai să comentezi din spatele unei tastaturi și a unui ecran după ce te-ai îngrășat (unii la propriu, alții la figurat – logic) ca o vită din bani publici în siajul fostei administrații a orașului? Cât de profund obraznic…
Conducea fără permis și cu numere false
La data de 16 iulie 2021, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.2 Band au depistat un bărbat, de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin Şăulia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză nu este înmatriculat. De…
Pe două roţi, în drum spre crame
Să mergi 30 de kilometri pe bicicletă, în toiul verii, şi pe teren accidentat nu pare a fi o experienţă pe placul majorităţii turiştilor. Şi totuşi, în Mureş, astfel de tururi au devenit din ce în ce mai căutate. Secretul stă în popasuri. Asta pentru că în pauzele de pedalat, turiştii opresc la cramele din…
Un bărbat din Neaua reținut pentru vânzarea unei arme
Un bărbat din Neaua, bănuit că ar fi oferit spre vânzare o armă neletală cu aer comprimat, supusă autorizării, a fost reţinut de poliţişti. La data de 18 iulie 2021, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş au surprins în flagrant delict un bărbat, din comuna Neaua, în timp ce ar fi oferit spre…
Bărbat din Cristești cercetat pentru amenințare și distrugere
Un bărbat din Cristeşti, bănuit pentru ameninţare şi distrugere, a fost reţinut de poliţiştii din Mureş. La data de 17 iulie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.2 Band au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în comuna Band, are loc un conflict. La faţa locului, politiştii au constatat că un bărbat, de 59…
Prima ediție a raliului Wine and Classics by Villa Vinèa pe traseul Cluj Napoca – Sighișoara
Mașinile clasice au publicul lor special, la fel și vinurile de colecție. De multe ori, pentru aceste două categorii nivelul pasiunii este la fel de mare. Acest eveniment își propune să adune laolaltă cele două grupuri de pasionați, într-un eveniment unic, aflat la prima ediție.Villa Vinèa a decis să se alăture într-un parteneriat unic, alături…
Un grup de cercetători maghiari studiază istoria medievală a mediului din Transilvania
În urma studierii, a istoriei climei din ultimii 1500 de ani şi a interacţiunii omului cu mediul înconjurător din Munţii Apuseni, cercetătorii au ajuns la concluzia că defrişările şi intensitatea păşunatului nu au fost determinate de schimbările climatice, ci de procesele sociale şi economice din zonă. Cercetătorul Gusztáv Jakab, de la Universitatea de Agriculturăşi Ştiinţe…
Sovata a dat start programelor estivale
Odată cu pachetul de măsuri privind reluarea activităților din sectorul cultural, am fost foarte bucuroși să începem seria noastră de evenimente de vară pentru a cincea oară, care a fost primită de un număr mare de spectatori weekendul trecut în Parcul Petőfi din stațiune. Seria de evenimente sunt organizate din 2016 de către Asociația Culturală…
Programul #loveREGHIN DAY & NIGHT
A fost o perioadă grea, atipică în viața noastră, pe fondul unor restricții impuse de o pandemie care ne-a afectat pe toți, dar iată că a venit vremea și pentru vești mai bune. După ce am avut parte de o perioadă extrem de dificilă atât noi, cei care nu performăm pe o scenă cât și…
Sfaturi pentru sănătate la TÂRGUL CETĂȚII
Între 23 și 25 iulie, are loc, pe Piațeta Cetății din Târgu Mureș, cea de-a 14-a ediție a Târgului Cetății. Pe lângă deja consacratele bunătăți locale: pâine, mezeluri, brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe, băuturi,ciocolată de casă, dulcețuri, miere, dulciuri, prăjituri, legume, ulei presat la rece, bere, ceaiuri, vinuri, la această ediție a târgului producătorii…
A fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe lotul 3 Chețani – Câmpia Turzii
A fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Chețani – Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania. Urmărim cu prioritate acest proiect, pentru că este crucial să nu mai existe alte întârzieri peste cei cinci ani în care românii ar fi trebuit să poată deja circula pe această autostradă, anunță ministrul Cătălin Drulă….
5 superstiții la cazinouri ce îți pot influența norocul. Tu le știi sau crezi în ele?
De-a lungul timpului, au existat doarme multe persoane care au considerat și poate sunt unele care consideră chiar și în prezent, că jocurile de noroc pot fi influențate de diverse superstiții. Mulți au testat ce aduce noroc la bani, fie că au purtat asupra lor talismane norocoase, fie au deprins anumite gesturi care, cred ei,…