Categorie: Stirile Punctul
Un dezvoltator junior de Java poate câștiga și până la 4.000 de lei net pe lună
Un dezvoltator junior de Java poate câștiga un salariu net între 2.500-4.000 de lei lunar, în timp ce un senior poate ajunge la veniturilunare de 15.000 de lei, conform informațiilor Școlii informale de IT (SIIT), unul dintre cele mai importante branduri de educație non-formală din industria IT din România. Pe de altă parte, un dezvoltator Java…
Delta Dunării, emblema turismului românesc
Delta Dunării este printre cele mai vândute destinaţii turistice. Potrivit AMDTDD, toate pensiunile din Deltă sunt ocupate în proporţie de până la 95% în perioada mini-vacanţei de Paşte. Echipele de pescari împânzesc braţul Sfântu Gheorghe al Dunării şi ar face invidioasă orice echipă sportivă din lume, poate şi Chicago Bulls, echipa în care a jucat…
Pomul pomenilor, sfinţit înainte de Paşte, pregătit după ritualuri stricte pe Valea Mureşului Superior
Pomul pomenilor, cunoscut în Zonă sub denumirea de ‘pomnişoare’, care este sfinţit în bisericile de pe Valea Mureşului Superior înainte de Paşte, în amintirea morţilor, însă şi pentru sănătatea celor vii, este pregătit după reguli foarte stricte de către femei, care trebuie să urmeze un ritual de purificare înainte de a frământa aluatul. La cei…
Zeci de berze şi-au găsit locul la Dumbrăvioara
La 10 kilometri de oraşul Târgu Mureş este o localitate cunoscută pentru numărul mare de berze care îşi fac, an de an, cuib acolo. Şi nici anul acesta nu face excepţie. Nu mai puţin de 15 cuiburi pot fi numărate pe stâlpii şi hornurile din Dumbrăvioara, iar biologii spun că în fiecare va exista în…
Polițiștii în vizită la Centrul de prevenire și combaterea violenței domestice
În apropierea Sărbătorilor Pascale, organizaţiile profesionale și sindicale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, împreună cu poliţiştii mureşeni, au inițiat o activitate umanitară, menită să aducă puțină bucurie în sufletele unor persoane nevoiașe. La data de 29 aprilie a.c., aceștia au vizitat persoanele aflate în Centrul de prevenire şi combatere a violenţei domestice Târgu…
Bani europeni pentru dezvoltare la Sighișoara și Coroisânmartin!
Azi, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat 24 de noi contracte de finanţare, în valoare totală de peste 205 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA, potrivit unui comunicat de presă. Printre cele 11 județe care vor beneficia de bani europeni, alături de județele Alba, Bacău,…
Tineri din Ghindari au ucis doi câini cu intenție, fără drept
Poliţiştii Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari s-au sesizat din oficiu și desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205 din 2004 privind protecția animalelor. La data de 29 aprilie a.c., în urma activităţilor investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari, cu…
Pieton accidentat la Hădăreni
Astăzi, în jurul orei 16.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E60, în localitatea Hădăreni, cu implicarea unui pieton. Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, la km. 22+400 m, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat, de 42 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce…
Arestați preventiv pentru comercializare de muguri de cannabis
Ieri, 28 aprilie, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Târgu-Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu-Mureș, au realizat o acțiune de prindere în flagrant delict, în urma căreia, 3 bărbați, din județul Mureș, au fost surprinși în timp ce ar fi vândut un kilogram de muguri de cannabis….
Doar capitala e în scenariul ROȘU!
Incidența infectărilor cu Covid-19 pentru ziua de 29 aprilie 2021 în județe Țării. Media națională: 1,95/1000 Scenariul ROȘU: doar capitala cu 3,09/100 Scenariul GALBEN: 21 de județe, printre care și județul MUREȘ 1,30/100 Scenariul VERDE: 20 de județe
În localități libere de carantina zonală:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat în ședința din 28 aprilie 2021,Hotărârea numărul 25. Prin această Hotărâre, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță, cu respectarea următoarelor prevederi: a) permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri,…
48 de cazuri noi de”Covid” de ieri până azi în județ
Până azi, 29 aprilie numărul celor infectați a ajuns la 23.193, cu 48 mai mult decât ieri, 28 aprilie, în județul Mureș când au fost confirmate 23.145 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Până ieri: au fost înregistrate 131 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un…
Asigurarea măsurilor PSI, într- o parcare din Reghin
Pompierii militari de Detașamentul Reghin au intervenit la orele amiezii într-o parcare de pe strada Apalinei din municipiu. În parcarea magazinului Lidl din localitate se scurgea combustibil din rezervorul unui autoturism. Pompierii au asigurat măsurile de prevenirea și stingerea incendiilor, informează ISU Mureș. foto arhiva
Cum să-ți ții copilul ocupat după grădiniță în pandemie? 3 metode educative de joacă
Conceptul de a lucra de acasă este relativ nou pentru o mare parte a populației. Părinții se confruntă, astfel, cu o provocare majoră – îngrijirea corespunzătoare a copiilor lor fără neglijarea responsabilităților muncii. Dacă vă este dificil să vă gândiți la metode captivante și eficace pentru a vă ține copiii ocupați, v-am pregătit câteva sfaturi…
Scrisoare deschisă adresată tuturor oamenilor politici din județul Mureș
Traversăm o criză pe care nu o vom uita vreodată. Am intrat deja în al doilea an de pandemie COVID-19, timp în care sistemul de sănătate a fost supus celui mai dramatic test de stres. Dar crizele vin și trec, iar acestea sunt consemnate de istorici pentru bilanțul pierderilor și mai ales pentru succesul cu…
Infantilitate și autism în comunicarea publică: Un om se sinucide într-un spital public din Târgu Mureș și liniștea e totală!
Iarăși scriu sub imperiul emoțiilor și al momentului. Aflu în urmă cu câteva zile – cu stupoare – că la sfârșitul săptămânii trecute un cetățean s-a aruncat de pe o clădire publică din Târgu Mureș și a murit. Liniște mormântală la toate instituțiile publice din oraș. În aceeași idee aflu că în urmă cu vreo…
În memoria Dr. Halmágyi. Bölöni, amintiri inedite cu renumitul medic sportiv
Cel mai titrat fotbalist mureșean, Bölöni László, acum antrenor în Grecia, a sunat acasă și ne-a trimis un text, cu intenția de a marca memoria cunoscutului medic sportiv Dr. Halmágyi Emeric, trecut la cele veșnice luni, 26 aprilie 2021. Dr. Halmágyi a făcut parte din familia echipei de fotbal ASA Târgu Mureș timp de aproape…
Un nou incendiu la groapa de gunoi din Sighisoara
Detasamentul pompieri Sighisoara a intervenit joi noaptea pentru stingerea unui incendiu la groapa de gunoi a municipiului Sighisoara. Este vorba despre un singur focar de adancime, suprafata aproximativ 1 mp. Arde cu flacara fara degajari mari de fum. Info ISU Mures.
Dumitrița Gliga, întrebare către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Când vom primi din partea ministerului informații pertinente și transparente privind conținutul și observațiile aduse PNRR?”
Deputatul Dumitrița Gliga i-a adresat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, o întrebare cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) . „În ultima perioadă, spațiul public a fost inundat cu tot felul de informații trunchiate, speculații, explicații și proiecții mai mult sau mai puțin justificate privind Planul Național de Redresare și…
Tinerii de sub 25 de ani vor fi scutiţi de impozitul pe venit în Ungaria
Parlamentul Ungariei a adoptat, miercuri, un proiect de lege care permite scutirea de impozitul pe venit al tinerilor de sub 25 de ani, a declarat ministrul ungar responsabil pentru familii, pe pagina sa de Facebook. În clipul video publicat, Katalin Novák a spus că acest lucruînseamnă că, începând cu 1 ianuarie, tinerii cu vârsta de…
Vacanță de primăvară în Transilvania cu buget redus. Ce au de oferit satele săsești
Simplitatea satelor săsești din Transilvania va poate face această vacanță de primăvara mai frumoasă. Pomii abia au înflorit, gazdele mândre și-au primenit gospodăriile, iar ca o nouatate, anul acesta puteți să vă cazați chiar în fostele case parohiale evanghelice, aflate la doi pași de bisericile fortificate. La nici 15 km de Sibiu, în Cristian, se…
Companiile prezente în mediile online înregistrează creșteri de venit
Un nou studiu releva un lucru pe care majoritatea dintre noi il intuiam: companiile care sunt prezente in mediile online de comunicare inregistreaza cresteri de venit.Conform studiului, un buget minim anual alocat promovarii online ar trebui sa se ridice la circa 20.000 de euro, pentru un IMM cu o cifra de afaceri de sub 500.000…
Ziua Veteranilor de Război, marcată în Cetatea Medievală Târgu Mureș
Pentru sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război, Garnizoana Târgu Mureș, Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş şi Asociația Veteranilor de Război, în colaborare cu Consiliului Judeţean și Primăria Municipiului Târgu Mureş organizează o ceremonie militară, joi, 29 aprilie 2021, ora 12.00, în Cetatea Medievală din municipiul Târgu Mureș. Ceremonia va debuta cu acordarea onorului, salutul drapelului de…
Anunt
REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Reghin În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările si completările ulterioare, Primarul Municipiului Reghin anunță publicul interesat asupra ELABORĂRII PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului…
Percheziții domiciliare pentru falsificare de monede și înșelăciune
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Târgu Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetulului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal de falsificare de monede străine, punerea în circulaţie de valori străine falsificate și înșelăciune. La data de 28 aprilie a.c., Polițiștii Brigăzii de Combatere…
Tineri bănuiți de braconaj, reținuți pentru 24 de ore
Doi tineri, din judeţul Mureş, au fost reţinuți pentru 24 de ore, de poliţiştii mureşeni, în urma efectuării a 4 percheziţii domiciliare, fiind bănuiți de săvârşirea infracţiunii de braconaj. La data de 26 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureș, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari, sub…
3 alegeri pe care poți face împreună cu familia ta pentru o planetă mai sănătoasă
În ultimii ani mulți oameni și-au dat seama cât de important este să își schimbe atitudinea față de mediul înconjurător și față de felul în care se raportează la resursele acestuia. Cu atât mai mult a devenit fundamental pentru viitorul planetei ca următoarea generație să fie prietenoasă cu mediul încă din primii ani de viață…
ANUNT
REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea măsurilor pentru bugetarea participativă la nivelul municipiului Reghin, jud.Mureș În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările si completările ulterioare, Primarul Municipiului Reghin anunță publicul interesat asupra ELABORĂRII PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea măsurilor pentru bugetarea participativă la…
Pericolul de explozie înlăturat de pompieri
Un incendiu izbucnit la o casă de locuit în localitatea Bistra Mureșului se manifesta generalizat. În interiorul casei de aproximativ 50mp se afla o butelie de gaz, ce a fost extrasă de pompierii militari evitând astfel o explozie. În momentul de față pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda, pompierii de la Serviciul de…