În ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 145 societăți comerciale, peste 245 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 1.495 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.100 de lei, astfel: 140 de sancţiuni, ca urmare…
Categorie: Stirile Punctul
”Școala pentru toți copiii”. S-a prelungit termenul pentru înscrierea ONG-urilor care vor monitoriza segregarea școlară
Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC) prelungește perioada de aplicare pentru programul de capacitare a ONG-urilor locale până la 15 martie 2021. Astfel, perioada de depunere a aplicațiilor pentru programul de capacitare a ONG-urilor care vor monitoriza segregarea școlară în cadrul proiectului ”Școala pentru Toți…
Centrul de vaccinare pentru etapa a doua, asigurat de Primăria Luduș
În prima etapă de vaccinare, Spitalului Orășenesc Luduș i-a revenit sarcina de a asigura centrul de vaccinare. Însă pentru etapa a doua de vaccinare, a venit rândul Primăriei Luduș să își asume responsabilitatea organizării centrului de vaccinare; acesta a fost amplasat în Sala de sport a orașului din strada Pieței, nr. 1. Centrul cuprinde trei…
Comunicat de presă despre rezilierea contractului pentru autostrada Chețani – Câmpia Turzii
CNAIR a notificat Antreprenorul în vederea rezilierii contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a sectorului de autostradă Chețani – Câmpia Turzii Joi, 11.03.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Total Road SRL – SC Specialist Consulting SRL în vederea rezilierii contractului „Proiectare și Execuţie pentru Realizarea Autostrăzii Brașov…
Senatorul Leonard Azamfirei: „România nu are astăzi o lege a cancerului”
Senatorul Leonard Azamfirei a participat marți, 9 martie, la prima întâlnire a Grupului de lucru pentru combaterea cancerului din Parlamentul României. „România nu are astăzi o lege a cancerului care să creeze cadrul legal necesar prevenției bolii, accesului general al bolnavilor de cancer la terapiile moderne, mai ales la cele inovatoare, printr-o abordare integrativă, susținută…
Circulație blocată pe strada Vulturului, în Sovata
Un copac căzut pe carosabil pe strada Vulturului din orașul Sovata a blocat circulația în zonă. Intervin pompierii militari din cadrul Punctulșui de Lucru Sovata pentru degajarea copacului căzut pe carosabil, informează ISU Mureș. UPDATE Copacul a fost degajat de pe partea carosabila de catre pompierii militari aflati la fata locului, drumul a fost deblocat!…
Drum blocat pe Calea Sighișoarei!
Un incendiu de autoturism în municipiul Târgu Mureș, pe Calea Sighișoarei a blocat circulația pe ambele sensuri. Incendiul s-a manifestat în interiorul cabinei unei dubițe. Din fericire nu sunt victime. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, informează ISU Mureș.
EXERCIȚIU ÎN REALITATE VIRTUALĂ
Ieri, 10 martie 2021, începând cu ora 11:00, la sediul ISU Mureș a avut loc un exercițiu în realitate virtuală cu tema „Activitatea componentelor Sistemului Național de Management în Situații de Urgență pe linia realizării managementului unor situații de urgență cu implicații în afara amplasamentului la S.C. VTAFOAM ROMÂNIA S.R.L. – Luduș”. Scenariu exercițiu:Incident pe…
Victimă de cod negru în incendiul de apartament
În această dimineață, pompierii militari târgumureșeni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu pe strada Secuilor Martiri. Incendiul se manifesta mocnind într-o cameră situată la etajul patru al blocului, fără propagare la apartamentele învecinate. Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului și aerisirea încăperilor. Din nefericire în interior a fost identificată o victimă de cod negru, carbonizată….
Enciclopedie a sportului mureşean, editată de jurnalistul Aurel Raţiu
Jurnalistul sportiv Aurel Raţiu a reuşit, miercuri, să scoată de sub tipar cartea “Mică enciclopedie a sportului mureşean”, care cuprinde 575 de profiluri biografice ale unor sportivi, antrenori, arbitri şi medici sportivi din judeţul Mureş, grupate pe 43 de ramuri sportive. “Astăzi a ieşit de sub tipar cartea ‘Mică enciclopedie a sportului mureşean’ cu subtitlul…
IRUM, deţinut de familia Oltean, a investit 3 mil. euro în dezvoltarea fabricii din Reghin
Compania IRUM, controlată de familia Oltean din Reghin, a finalizat investiţii de 3 mil. euro în creşterea capacităţilor de producţie a utilajelor agricole şi forestiere, odată cu construirea unei noi hale şi achiziţia unor echipamente pentru prelucrările mecanice de roţi dinţate. IRUM produce în fabrica din Reghin tractoare şi utilaje TAF (tractoare articulate forestiere), utilaje…
Top 10 pensiuni tradiționale din Bucovina
Bucovina, dulcea Bucovină, are locuri tare frumoase care abia așteaptă să fie descoperite. Dacă vreți să simțiți parfumul anilor din urmă, când timpul avea răbdare, când casele aveau suflet, vă invităm să vă cazați în case autentice bucovinene. Doar așa veți cunoaște frumusețea și farmecul acestui tărâm minunat din nordul țării. 1.LA ROATA Cazare tradițională…
Finanțări nerambursabile pentru firmele din construcții, reciclare, procesare carne sau clinici medicale
Companiile specializate în producția de materiale de construcții, cele din domeniul reciclării, procesatorii de carne sau clinicile medicale sunt eligibile pentru a primi până la 50% finanțare nerambursabilă prin intermediul HG 807/2014, Schemă de ajutor de stat ce susține investițiile. Programul de finanțare a fost extins până la 31.12.2023, iar investițiile se pot implementa până…
Trebuie să susținem producătorii locali și firmele românești care încă mai produc în România!
Este tema pe care am ridicat-o astăzi în sesiunea Declarațiilor politice din Camera Deputaților, adresată Guvernului României. Avem nevoie urgent de asistență și stimulente pentru relansarea activității economice din țara noastră, care să pună accentul pe susținerea firmelor românești, sau având capital majoritar românesc, în special cele din sectoarele direct productive. Dacă preocuparea pentru ajutorarea…
5 pași simpli prin care să îți pregătești curtea pentru primăvară
După o iarnă lungă, cu frig și zăpezi, este momentul să te gândești la zilele însorite de primăvară și, de ce nu, chiar la vară. Dar înainte de asta, este nevoie să te organizezi să îți pregătești cât mai bine curtea și grădina pentru primăvară. Curățenia de primăvară înăuntru și afară Curățenia de primăvară a…
UMFST Târgu Mureș, în premieră într-un nou clasament mondial
The World University Ranking a dat publicității marți, 9 martie 2021, Clasamentul Times Higher Education – Emerging Economies University Ranking 2021. „Din România au fost selecționate 13 universități. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș intră, în premieră, în acest clasament mondial, la poziția 501+. Clasamentul utilizează 13 indicatori de performanță…
Proiectil găsit la liziera pădurii
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș a intervenit în localitatea Mitrești, comuna Vărgata. La liziera pădurii s-a găsit un proiectil exploziv de 75mm. Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în siguranță, informează ISU Mureș.
Detalii despre Covid în județul Mureș în comparație cu datele de ieri
Până astăzi, 10 martie, în județul Mureș au fost confirmate 18.480 cazuri , au fost înregistrate 67 cazuri noi, 23 persoane au fost reconfirmate pozitiv. sunt internate 218 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. 17.189 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (Direcția de Sănătate Publică transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr…
Avem un oraș sigur!
De aproximativ un an ne luptăm cu un dușman pe care nu-l vedem, nu-l cunoaștem suficient și de aceea nu-l înțelegem. Astfel, când nu înțelegem un lucru ne formăm o opinie despre cum ne putem proteja cel mai bine. Sunt unii care refuză să creadă că virusul există, alții care sunt convinși că vaccinul e…
A sustras 9 telefoane mobile dintr-un magazin!
Un tânăr, bănuit de sustragerea a 9 telefoane mobile, a fost reţinut pentru 24 de ore. Prejudiciul, în valoare de 11.000 de lei, a fost recuperat. Poliţiştii din Sângeorgiu de Pădure au reţinut un tânăr, de 18 ani, din Sângeorgiu de Pădure, bănuit de o faptă de furt calificat. În fapt, la data de 9…
103 mureșeni, sancționați contravențional în 24 de ore
Organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au…
Misiune pirotehnică la Hădăreni
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului Târgu Mureș intervine într-o misiune pirotehnică în localitatea Hădăreni. În cimitirul ortodox din localitate s-a găsit un proiectil, anunță ISU Mureș. După cercetarea la fata locului s-a identificat o bombă de aruncător cal. 60 mm. S-a intervenit pentru ridicarea, transportul și depozitarea în siguranță a elementului de muniție, adaugă ISU…
”Campionatul de improvizaţie” – cel mai longeviv spectacol al Teatrului Naţional, tot mai cerut de public
Cel mai longeviv spectacol al Companiei “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş, prezentat cu succes timp de mai multe sezoane, va fi mutat în Sala Mare de spectacole, pe fondul cererii tot mai mari din partea spectatorilor. “Datorită numărului mare de spectatori fideli ai ‘Campionatului de improvizaţie’, următoarea reprezentaţie va avea loc la Sala Mare a…
Instrumente muzicale noi scoase pe piaţă în Mureș de cel mai mare producător din Europa, în pandemie
Cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, HORA Reghin, care în acest an aniversează 70 de ani de la înfiinţare, în perioada de pandemie a reuşit să scoată pe piaţă trei noi produse, viori cu goarnă, chitare electrice cu şase corzi şi un instrument de percuţie denumit cajon. “Una din soluţiile…
Cetatea Poenari de pe Transfăgărășan
Cetatea Poenari, fortăreața medievală, este unul dintre cele mai cunoscute și importante obiective turistice de pe Transfăgărășan, aflată între Curtea de Argeș și Barajul Vidraru. Până la cetate peisajul este unul de poveste, iar traseul este amenajat cu scări din beton. Cetatea Poenari reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită pentru a-i…
(Video) Cum avansează lotul de autostradă Ungheni-Târgu Mureș
Asociația Pro Infrastructură prezintă o nouă filmare aeriană realizată de voluntarii API pe lotul Târgu Mureș – Ungheni, 9,2 km de drum cu acces controlat, din care 4,5 km autostradă și restul drum de legătură cu 2 benzi pe sens. Șantierul antreprenorului Strabag avansează foarte bine și lotul va fi dat în trafic până la…
Lista cu subvențiile APIA pe care le primesc fermierii români în 2021
La fel ca în fiecare an, și anul acesta fermierii români pot beneficia de o serie de scheme de plată și măsuri de sprijin care vor fi acordate prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). AGRO TV vă prezintă lista completă cu subvențiile APIA pe care le puteți primi anul acesta. Schema…
A încetat din viaţă Klára Tamás, artist plastic, originară din Târgu Mureș
A încetat din viaţă Klára Tamás, artist plastic, originară din România, care în acest an urma să împlinească vârsta de 75 de ani. Klára Tamás murit în data de 4 martie, după o boală îndelungată, a anunţat, marţi, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta (IMM) agenţia ungară de presă MTI. În ianuarie, Klára Tamás a…
Incendiu la branșament electric
Pompierii miitari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul branșamentului electric al unei locuințe din Sântana de Mureș.” Incendiul este lichidat. La fața locului se află un echipaj de la Electrica pentru remeiderea situației,” informează ISU Mureș. Foto arhiva
Hornurile trebuie verificate periodic!
Al doilea incendiu de horn în municipiul Reghin în ultima perioadă. Incendiul horn s-a manifestat în municipiul Reghin, în str. Verii. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detasamentului Reghin, au lichidat incendiul, din fericire nu au fost victime. Incendiu horn in municipiul Reghin, str. Verii. Intervin pompierii militari din cadrul Detasamentului Reghin. informează ISU Mureș.