Evenimentul concurs pe clasele de dificultate Standard și Open se va desfășura în Sângeorgiu de Mureș, în 6 aprilie, cu începere de la ora 9, la baza dealului Pițigoiului, la ieșirea din strada Marton Aron spre pădure. Echipajul va fi format din 2 persoane, pilot si copilot, pilotul trebuie să dețină permis de conducere valid….
Categorie: Stirile Punctul
71 de permise reținute în ultimele zile
În perioada 29 martie – 02 aprilie a.c., polițiștii au intervenit la peste 260 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 1180 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 70 de infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei…
Lansare de carte despre fotbalul de poveste
Sala Mare a Centrului Cultural ”Mihai Viteazul”va găzdui mâine, cu începere de la ora 11, lansarea cărții ”Basmulș fotbalului -născocit împreună cu Marius Mitran”, autor Marian Nazat. Vor vorbi dr. Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș, prof. Dimitrie Poptămaș, președintele Fundației Culturale ”Vasile Netea”, Aurel Rațiu, ziarist sportiv și Cornel Cacoveanu, fost președinte la ”Steaua”….
Unde sunt amplasate webcam de monitorizare cuiburi?
Spre bucuria noastră, în România, în ultimii ani au apărut din ce în ce multe cuiburi monitorizare web, care pot fi accesate online, spre deliciul spectatorilor. Considerăm că este una dintre cele mai bune metode de educație în spiritul conservării Naturii și a animalelor sălbatice. Camera Milvus, amplasată la un cuib de barză din…
Acțiunea Speed continuă
Poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară, în cursul acestei săptămâni, o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, este circumscrisă calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene…
Incendiu la casă de locuit la Bistra
Pompierii au fost alertați cu puțin timp în urmă la un incendiu izbucnit la o casă de locuit în localitatea Bistra, nr.230. S-au deplasat la stingerea focului o autospecială cu apă și spumă de la punctul de lucru Deda, o autoutilitară de la Serviciul Voluntarilor în Situații de Urgențe Deda, și una de la Rușii…
VÎLCU MATEI-ȘTEFAN, locul 2 la şah la Cupa Orasului Bicaz
La competiţia de şah, Festivalul Pro Logos-Cupa Orasului Bicaz desfăşurată în weekendul care a trecut,VÎLCU MATEI-ȘTEFAN de la CSS Târgu Mureş s-a clasat pe locul 2 la cat ELO – 2000 şi pe locul 18 la general din 188 participanti.
Feed Your Mind – de la platformă de discuții inițiată la festivalul AWAKE la turneu național
Conceptul platformei de discuții Feed Your Mind a debutat cu succes în 2017 în cadrul festivalului AWAKE, ca o scenă creată special pentru cei curioși, în căutare de conexiuni intelectuale și un mod diferit de a experimenta atmosfera festivalului. Anul acesta, însă, Feed Your Mind vine și în orașul tău și se extinde la o…
Incendiu în Corunca
Pompierii mureșeni au intervenit miercuri dimineata pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil din Corunca . Incendiul se manifesta pe 200 de mp cu posibilitatea de propagare la a doua casa. Focul a fost lichidat.
Antena 1 Târgu Mureș devine Antena 3 local
Serie de modificări importante în structurile Antena Group și Antena 3. Stațiile regionale ale Antenei 1 au fost preluate de Antena 3 și vor purta numele televiziunii de știri. Două dintre stațiile regionale au rămas fără licențe, iar Antena International se mută la Antena Group. Antena 3 din Tg. Mureș va fi un post regional…
Mureșenii în topul celor înscriși în programul de susținere a producției de usturoi
Până la data de 1 aprilie 2019 au fost înscrişi în programul de susţinere a producţiei de usturoi un număr de 136 producători agricoli din întreaga ţară, din cei 299 de fermieri doritori să beneficieze de ajutorul de minimis de 1.000 euro pe hectarul cultivat, a anunţat, marţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Judeţele…
Distincții acordate de „Ziua Instituției prefectului„
Instituția Prefectului a organizat astăzi un moment aniversar dedicat Zilei Instituției Prefectului, stabilită pentru data de 2 aprilie prin Legea nr. 348/2018. Este prima aniversare de acest gen, motiv pentru care au fost invitați toți prefecții județului care au îndeplinit această funcție începând cu 1992. Au primit distincții prefecții Vasile Urdea (primul prefect…
”Ca să faci performanță, trebuie să renunți la tot…”
Reghineanul Lucian Casoni este unul dintre cunoscuții sportivi din kickboxul românesc. Cu un palmares pentru care muncește zilnic, el se distinge prin seriozitate și modestie, atuuri care îi completează într-un mod armonios calitățile sportive deosebite. Lucian are 25 de ani, a jucat fotbal timp de 8 ani, apoi a trecut la sporturile de contact, lupte…
Statistici interesante: cum arată studiul realizat de către 7 card, pentru târgumureșeni
Companiile din oraș care vor să le ofere angajaților acest beneficiu extra-salarial au la dispoziție abonamentul 7card, instrumentul prin care salariatii se pot bucura de intrari la salile de sport din oras, dar si de o varietate de alte activitati sportive. Aceste activități sportive variază de la aerobic și fitness la cycling, yoga sau zumba. …
Dezvoltarea spiritului anteprenorial al liceenilor
Elevii Liceului Tehnologic ”Lucian Blaga” Reghin, secţia turism, au participat în perioada 20-22 martie la Antre Prague- Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, ediţia a XXV-a, eveniment desfășurat la Praga. Echipa din Reghin a fost alcătuită din 6 elevi, reprezentând clasele de turism ale liceului: Maria Patricia Gazsi, Bianca Nadina Huducean, Ramona Pãșcan, Szõcs Anita,…
Consumatori, permiteți citirea contoarelor de gaz și electricitate!
Delgaz Grid este distribuitorul licenţiat de gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a României şi de energie electrică în 6 judeţe din Moldova. În această calitate, compania are obligaţia legală de a realiza, în zona de responsabilitate, citirea contoarelor de gaz şi electricitate. Datele colectate în urma citirii contoarelor sunt transmise…
Conservarea patrimoniului la Viscri
Viscri-Conservarea patrimoniului într-o comunitate vie” – întâlnire de lucru pentru adaptarea strategiilor de conservare a patrimoniului la nevoile unei comunități vii Pe 26 martie 2019, Consiliul Județean Brașov și Consiliul Satului Viscri, cu sprijinul Fundației Mihai Eminescu Trustau organizat la Viscri o întâlnire de lucru intitulată „Viscri – Conservarea patrimoniului într-o comunitate vie”. Aceasta a fost inițiată pentru a identifica soluții…
Copacul cu fapte bune, ediția de Paști
Organizatorii locali, Alina Șandor și Kati Ognean vă invită pe 14 aprilie, între orele 12 și 17, la o nouă ediție a faptelor bune, în curtea salonului Eden din Tîrgu-Mureș cu haine pentru copii și adulți, alimente, produse de igienă, rechizite, produse pentru bebeluși. Donațiile vor ajunge în satele Cristești și Vălureni, beneficiarii fiind copiii…
Accident rutier la Ișla
”La intrare in Isla, dinspre Ernei. În urmă cu câteva minute. Victima sau victimele au părăsit locul accidentului înainte să ajungă poliția. După urmele de sânge de la fata locului probabil cineva le-a salvat și le-a dus la spital. ” Astăzi, în jurul orei 14.30, în localitatea Călușeri, s-a produs un accident rutier. Un barbat,…
Transilvania Motor Ring a fost omologat!
În cadrul unei conferințe de presă susținută de președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc și directorul serviciului de administrare a Transilvania Motor Ring, Thomas Moldovan în Sala de Protocol a Palatului Administrativ a fost prezentat Certificatul de omologare a Transilvania Motor Ring de la Federația Română de Automobilism Sportiv. Acest document atestă că circuitul întrunește…
Patru medalii pentru mureșeni la WT Open Cup Taekwondo
Cea de a șasea ediție a Competiției de taekwondo WT OPEN CUP s-a desfășurat în perioada 29-30 martie la STĂUCENI, CHIȘINĂU, REPUBLICA MOLDOVA. La acest eveniment sportiv au fost prezente 26 de cluburi din Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia, România, cu un număr total de 629 de sportivi. Echipa Jaguar Academy Mures a participat cu…
Conferința „Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale” / Sighișoara / 11-13 aprilie
Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighișoara organizează conferinţa „Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”, inclusă în programul oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul va avea loc la Sighişoara, între 11 şi 13 aprilie 2019. Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul…
Stiai ca iti poti invinge usor frica de zbor? Iata 5 solutii simple
Foarte multe persoane au aceasta fobie care ii impiedica sa se bucure de calatoriile la mare distanta de casa sau din cauza careia rateaza diferite delegatii de la serviciu. Desi sansele ca avionul sa se prabuseasca sunt aproape nule, iar probabilitatea de a muri intr-un accident de masina este uriasa, exista oameni care nu reusesc…
Joi, 4 aprilie, Rareș Bogdan vine la Tîrgu Mureș!
Joi, 4 aprilie, de la ora 17, în sala de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist “Mureșul” (cartierul “Dâmbul Pietros”) din Tîrgu Mureș, vă invităm la o întâlnire cu Rareș Bogdan, numărul 1 pe lista PNL la alegerile europrlamentare și cu Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal. Rareș Bogdan îi așteaptă pe mureșeni la o întâlnire…
Idei pentru Mureş: Primul hackathon din țară pe tema tranziției către economia circulară va avea loc la Cluj
Ambasada Franței și Institutul Francez din România selectează 50 de participanți din întreaga țară pentru a participa la primul hackathon pe tema tranziției către economia circulară. Evenimentul e organizat în contextul celei de a 9-a ediții a Întâlnirilor Europene din Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca, pe 15 și 16 aprilie 2019. Termenul de…
Asociaţia Pro Infrastructură, despre tronsonul Cheţani – Iernut al A3: Deşi este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit, lotul de 17,9 km are şanse teoretice să fie inaugurat în 2019. VIDEO
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură spun că lotul de 17,9 kilometri dintre Cheţani şi Iernut al Autostrăzii A3 are “şanse teoretice” să fie inaugurat în acest an, deşi este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit. Ei afirmă că stadiul fizic este de aproximativ 63 la sută. Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură spun că au filmat din…
Salvaţi Copiii donează echipamente de peste 100.000 euro Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant
Echipamente în valoare de peste 100.000 euro au fost donate Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş de către organizaţia Salvaţi Copiii, în urma unei campanii de strângere de fonduri realizată cu sprijinul clienţilor librăriei online Libris. “Peste 100.000 de clienţi ai librăriei online Libris au donat pentru Salvaţi Copiii în…
Opt pompieri, folosind plute din flacoane de plastic, au pornit în expediţie pe Mureş, până în Ungaria
Opt pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, folosind două plute realizate din flacoane de plastic, au pornit luni într-o expediţie pe râul Mureş, până la vărsarea acestuia în Tisa, în Ungaria. Într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita se arată că expediţia este o continuare a aventurii…
Ce recomandă polițiștii pentru siguranța participanților în trafic?
Conducătorilor auto, polițiștii le recomandă să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo, de drum și din trafic, să păstreze distanța regulamentară între vehicule, să conducă prudent, fără bruscarea autoturismelor. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării…
Vă plac peșterile? În curând începe un curs de inițiere în speologie
Casa de Cultură a Studenților Tîrgu Mureș anunță începerea unor cursuri de inițiere în speologie. Cursanții -studenți ce activează în universitățile mureșene- se vor familiariza cu noțiunile de bază folosite în speologie, vor experimenta parcursuri subterane cu diferite grade de dificultate, exceptând tehnica speologică alpină. Cursurile se vor ține în perioada 8 mai-29 iunie 2019….