Elevii propun sancționarea unităților de învățământ ce nu respectă principiul transparenței
În ultimele zile au fost date publicității două rapoarte din domeniul învățământului. Pe de o parte, IȘJ Mureș a făcut public Raportul privind starea învățământului mureșean pentru anul școlar 2017 – 2018. Pe de altă parte, Consiliul județean al elevilor a emis Raportul privind implementarea statutului elevului la nivel județean 2017 – 2018. Raportul privind starea învățământului detaliază multe domenii de interes, precum situația absenteismului, rezultatele școlare, rezultatele la olimpiadele școlare, situația personalului din învățământ, proiectele din domeniul învățământului etc.
Raportul Consiliului elevilor privind implementarea statutului elevilor la nivel județean prezintă informații prelucrate pe baza unui formular online, care a fost diseminat elevilor din unitățile de învățământ gimnazial, liceal (teoretic, profesional, tehnic, vocațional) și special din județ. În urma acestei acțiuni, un număr de 255 de elevi au completat formularul.
Raportul elevilor
Desigur că acest ultim raport conține date subiective, având în vedere că se bazează nu pe date concrete, ci pe răspunsurile unor elevi, în majoritate minori (83 dintre respondenți au vârste peste 18 ani). Și nu avem nicio garanție că o parte semnificativă dintre respondenți nu este formată din cei aproximativ 30% dintre elevii care-și pică bacul an de an sau din sutele de elevi cu zeci de absențe nemotivate per semestru. Și până la urmă, oare câți dintre elevi au citit Statutul elevilor și Regulamentul intern al școlii, ca să poată răspunde obiectiv la întrebări precum: „Consideri că regulamentul școlii tale respectă Statutul elevilor?” Sau câți dintre elevi au cunoștințe pedagogice și de metodică didactică ca să poată răspunde corect la întrebări precum: „Cât de des ai sesizat o evaluare subiectivă în acordarea notelor?”
Nu contestăm dreptul elevilor de a-și exprima opinia în legătură cu procesul de învățământ, însă considerăm că unele aspect din Raportul CJE Mureș nu pot fi luate în considerare, deoarece implică un subiectivism crescut.
Problemele „constatate” de elevi
Consiliul Județean al Elevilor Mureș a realizat la finalul Raportului și un „sumar executiv”:
„În urma analizării răspunsurilor primite, se poate observa faptul că mulți elevi fie nu își cunosc drepturile în totalitate, fie le este frică să și le exercite. Cu toate că o parte din vină poate fi pusă pe seama Consiliului Județean al Elevilor și Consiliilor Școlare ale Elevilor, condamnăm ferm reticența cadrelor didactice și a conducerilor școlilor din județ de a respecta actorii primari ai sistemului de învățământ românesc.
Faptul că 40,4% (103) respondenți și-au simțit integritatea fizică și/sau morală pusă în pericol în școală demonstrează, încă o dată, că unitățile de învățământ mureșene trebuie să se axeze pe nevoile și interesele elevilor și că vocea lor trebuie ascultată. De asemenea, procentul de 56,6% (47) dintre respondenții majori nu au putut părăsi incinta școlii accentuează gradul scăzut de respectare al drepturilor elevilor. Alte procente îngrijorătoare care evidențiază afirmația mai sus realizată sunt elevii care au observat des și foarte des subiectivitate în acordarea notelor: 51,4% (131), elevii care consideră că au fost discriminați în cadrul școlii: 47,1% (121), elevii care au fost mustrați în fața colectivului: 49% (125).
Totodată, 72,6% (37) dintre elevii care au depus petiții sau memorandumuri nu au observat o schimbare pozitivă, ceea ce denotă pe de o parte ignoranță, iar pe de o altă parte lipsa de transparență a conducerilor școlilor.
În final, suntem îngrijorați de procentul mare de elevi care au observat că reglementările din Statutul Elevului sunt luate în considerare doar parțial la întocmirea regulamentului intern al școlii: 67,1% (171).”
Aspecte importante sesizate de elevi
Desigur, că Raportul sesizează și unele aspecte importante, a căror analiză poate duce la îmbunătățirea procesului de învățământ. De exemplu, la întrebarea „Ți-ai simțit vreodată pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală în școală?”, aproximativ 40% dintre respondenți au răspuns „Da”. Este un procent mare, care ne duce cu gândul spre fenomenul bullying-ului (agresiune între elevi) sau spre o anumită atitudine ostilă a unora dintre cadrele didactice. Iar soluțiile ar putea consta înspre o intensificare a supravegherii elevilor în timpul pauzelor, pentru ca aceștia să fie nevoiți să se comporte mai decent unii cu alții sau spre o pregătire mai intensă a unora dintre profesori în privința relaționării cu elevii. Totuși, și această ultimă întrebare are o mare doză de subiectivism, deoarece întrebarea folosește cuvântul „vreodată”. Deci, dacă în 12 ani de școală un elev s-a simțit în vreo pauză amenințat de alt elev, el e posibil să fi răspuns cu „da”, deși în restul zilelor el s-a simțit în siguranță. Iar din această perspectivă, procentul de 40% poate fi considerat nerelevant la întrebarea dată.
Totuși, este interesat de urmărit în continuare care vor fi propunerile Consiliului elevilor în legătură cu îmbunătățirea procesului de învățământ. „În urma centralizării și interpretării datelor, vom realiza un plan de acțiune prin care să combatem aspectele negative ale vieții de elev, pentru ca fiecare elev să meargă la școală fără a se teme”, a menționat Ștefan Manea, președintele Consiliului Județean al Elevilor Mureș. Oricum, una dintre concluziile raportului CJE Mureș este că „Cu toate că au trecut mai bine de doi ani […] Statutul Elevului continuă să fie ignorat de multe dintre conducerile școlilor, care consideră regulamentele proprii ale școlii mai presus decât reglementările Ministerului”.
Direcții strategice
La sfârșitul Raportului, CJE Mureș face cunoscute câteva dintre direcțiile strategice propuse pentru respectarea Statului elevilor:
„Verificarea semestrială a regulamentelor de organizare și funcționare ale școlilor;
Identificarea școlilor care nu respectă prevederile Statutului Elevului la întocmirea regulamentelor interne și realizarea unei liste publice a acestor școli;
Anularea tuturor alegerilor care nu respectă Statutul Elevului și Metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor din cadrul Consiliul Elevilor;
Consultarea Consiliilor Școlare ale Elevilor de către conducerea școlii;
Respectarea dreptului președintelui Consiliului Școlar al Elevilor de a participa în calitate de observator la ședințele Consiliului de Administrație al unității de învățământ din care face parte;
Campanii on-line de promovare a Statutului Elevului, campanii ce urmează a fi inițiate odată cu lansarea prezentului raport;
Publicarea de către unitățile de învățământ, într-un loc public și accesibil elevilor, a tuturor informațiilor de interes public (precum decizii ale consiliului de administrație, ale comisiilor permanente ce funcționează la nivelul școlii, bugetul ș.a.m.d.), conform Legii 544/2001, și sancționarea unităților de învățământ ce nu respectă principiul transparenței;
Publicarea de către unitățile de învățământ, într-un loc public și accesibil elevilor, a Statutului Elevului;
Creșterea vizibilității CJE Mureș, astfel încât elevii să știe că există o structură la care pot apela când au nevoie;
Publicarea Raportului privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Județean, realizat de către CJE Mureș, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș (www.edums.ro).
Absenteismul mureșean, o modă ce nu trece
Vom insista în continuare pe fenomenul absenteismului școlar, fenomen care pare să nu poată fi stopat, deși numărul absențelor crește constant, cu toate că numărul elevilor scade constant.
După ce anul trecut, s-a observat o scădere a numărului total de absențe la nivelul județului Mureș, anul acesta numărul a crescut din nou. Absenteismul este un fenomen grav la noi în județ, având în vedere că numărul absențelor a crescut de obicei de la an la an, deși numărul elevilor scade an de an. Cei mai chiulangii sunt elevii de liceu. Anul trecut școlar au fost înregistrate în total 2.500.000 de absente la 68.437 de elevi. În semestrul al doilea, absențele per elev au ajuns la cifra de 19,66 (aproape jumătate dintre aceste absențe au fost nemotivate). Având în vedere că mulți elevi nu înregistrează deloc sau aproape deloc absențe, rezultă că unii elevi au avut zeci de absențe.
La Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” nu se prea chiulește
Topul școlilor cu cele mai puține absențe per elev (vorbim doar despre semestrul II, 2017 – 2018)
Ciclul primar:
1. Școala Gimnazială Bichiș – 0 absențe per elev;
2. Școala Gimnazială Mărculeni – 0 absențe per elev;
3. Școala Gimnazială „Palko Attila” Aluniș – 0.25 absențe per elev;
4. Școala Gimnazială Șeulia de Mureș – 0.3 absențe per elev;
5. Școala Gimnazială „Dacia” Tîrgu Mureș – 0.33 absențe per elev.
Ciclul gimnazial:
1. Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 3, S.A.M. REGHIN – 0.46 absențe per elev;
2. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr. 2 Tîrgu Mureș – 0.92 absențe per elev;
3. Școala Gimnazială Vețca – 2.05 absențe per elev;
4. Școala Gimnazială Șeulia de Mureș – 2.4 absențe per elev;
5. Școala Gimnazială Păsăreni – 2.94 absențe per elev;
Ciclul liceal (zi):
1. Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu Mureș – 10.75 absențe per elev;
2. Liceul Teoretic „Dr. Lind” Câmpenița – 11.87 absențe per elev;
3. Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Tîrnăveni – 18.39 absențe per elev;
4. Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” Tîrgu Mureș -19.28 absențe per elev;
5. Liceul Tehnologic „Electromureș” Tîrgu Mureș – 19.29 absențe per elev.
Topul chiulangiilor: Liceul Pedagogic, în frunte
Topul școlilor cu cele mai multe absențe per elev (vorbim doar despre semestrul II, 2017 – 2018)
Ciclul primar:
5. Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” Sângeorgiu de Mureș – 40.82 absențe per elev;
4. Școala Gimnazială Deaj – 43.15 absențe per elev;
3. Școala Gimanzială Livezeni – 52.02 absențe per elev;
2. Școala Gimnazială Ghindari – 59.86 absențe per elev;
1. Școala Gimnazială Viișoara – 66.29 absențe per elev.
Ciclul gimnazial:
5. Școala Gimnazială Eremitu – 50.19 absențe per elev;
4. Școala Gimnazială Ogra – 57.29 absențe per elev;
3. Școala Gimnazială „Vasile Moldovan” Tîrnăveni – 60.27 absențe per elev;
2. Școala Gimnazială Zagăr – 75.28 absențe per elev;
1. Școala Gimnazială Viișoara – 184.85 absențe per elev.
Ciclul liceal:
5. Liceul Vocațional Reformat Tîrgu Mureș – 40.44 absențe per elev;
4. Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” Tîrgu Mureș – 40.8 absențe per elev;
3. Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” Tîrgu Mureș – 45.94 absențe per elev;
2. Colegiul Silvic Gurghiu – 47.87 absențe per elev;
1. Liceul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu” Tîrgu Mureș – 53.75 absențe per elev.
Tot mai puțini…
În ultimii ani, reţeaua şcolară s-a diminuat constant. În medie, se desființează anual 5 – 6 şcoli mureşene. Efectivele de copii, din păcate, scad anual cu 1.000, uneori chiar cu 1.500 de elevi.
Anul trecut şcolar reţeaua şcolară cuprindea 626 de unităţi şcolare (cu 62 de unități școlare mai puțin decât în urmă cu doi ani). În prezent sunt doar 620 unități școlare de stat. În 2010 erau în Mureş 892 de unităţi şcolare. Deci, numărul şcolilor a scăzut dramatic. Desigur, reducerea numărului de școli trebuie pusă în corelație cu scăderea numărului de elevi.
Anul trecut școlar erau aproximativ 82.000 de elevi, după ce în 2016 – 2017 erau aproximativ 85.000 de elevi, iar în urmă cu doi ani erau aproape 87.000 județul Mureș (cu tot cu cei de la grădiniţă). Direcția Județeană de Statistică Mureș arată că în 1990 erau aproape 133.000, iar în 2000 erau 115.000 de elevi! Nici nu e de mirare: migrația în străinătate și avorturile (din 1990 încoace, au fost efectuate aproape 200.000 de avorturi) au scăzut populația județului Mureș.
Desigur, o consecință este și căderea anuală a numărului de profesori: dacă în 2004 erau 8.100 profesori, în prezent sunt 6.640.
În plus, la unele specialități există și deficit de personal didactic calificat, la nivelul judeţului: învăţători-educatoare la clasele cu predare în limba germană, fizică, chimie și educaţie muzicală specializată. Cele mai bine încadrate discipline cu personal didactic calificat rămân și în acest an școlar: istorie, educaţie fizică şi sport, geografie, învăţătoare maghiară și educatoare maghiară, arată IȘJ Mureș.
Vasile Dancea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.