Prestaţiile excelente din ultimul timp ale portarului lui Sepsi Sfântu-Gheorghe, Roland Niczuly, nu au putut trece neobservate. Ajuns la 27 de ani (aproape de maturitatea deplină în joc a unui portar), Niczuly e o posibilă soluţie pentru poarta primei reprezentative.
A noastră sau a altora: deţinător şi a cetăţeniei maghiare, fotbalistul născut la Târgu-Secuiesc a fost destul de tranşant în această privinţă. „Prima mea opțiune este România, dar dacă ar veni un semn din partea Ungariei, nu voi refuza. Dacă nu sunt dorit în țară, unde îmi doresc să ajung la națională, voi merge în altă parte”, a declarat Niczuly anul trecut.
Dacă atunci nu a fost convocat, anul acesta toate converg în favoarea portarului lui Sepsi. Ceilalţi portari cu jocuri la naţională n-o duc tocmai bine din punct de vedere sportiv: lui Horaţiu Moldovan şefii Rapidului îi caută înlocuitor, exasperaţi de gafele sale, Ionuţ Radu e abia a treia opţiune la Bornemouth, după un lung şir de gafe la Internazionale şi Auxerre, iar Ştefan Târnovanu (deloc mai valoros decât Niczuly, dacă e să ne dăm cu părerea) nu e nici el în cea mai bună formă. Şi nici nu are experienţa lui Roland Niczuly.
„Au fost multe momente în care chiar cred că Roly ar fi meritat să fie la națională. Poate nu titular, dar să fie acolo. Cum au fost și alții, Iacob (Florin Iacob, de la UT Arad – n.n.), Moldovan, Târnovanu… Dacă nici acum, când? Are 7 meciuri fără gol primit, nu mai spun că în multe momente a fost decisiv. Chiar cred că pentru acțiunile următoare nu poate lipsi”, e de părere directorul general al lui Sepsi, fostul fotbalist Attila Hadnagy.
Următoarele meciuri ale naţionalei de fotbal sunt luna viitoare, în data de 9 cu Israel şi trei zile mai târziu cu reprezentativa provinciei Kosovo, ambele în calificările pentru Euro.
Sorin Simion
sursa foto: Facebook/Sepsi OSK