Sute de sesizãri de abuz împotriva copilului, în Mureș
Într-un număr trecut al săptãmânalului Punctul am prezentat ce se întâmplă în cazuri de violență în familie, când se iscă violențe între soți. Dar ce se întâmplã cu copiii care sunt neglijați sau abuzați? Desigur, instituția principalã care îi protejeajã este Direcția Județeanã.
În cursul anului 2016, în cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgențã s-au înregistrat un numãr de 402 sesizãri din care 230 au fost sesizãri pe telefonul copilului și 172 sesizãri pe telefonul obișnuit.
Toate cazurile semnalate au fost confirmate. 75% dintre aceste cazuri provin din mediul rural (303 sesizãri), probabil din cauza unui nivel de trai mai scãzut. Cele mai multe cazuri, 368, se referã la neglijențã. Urmeazã exploatarea prin muncã – 21 de cazuri; 5 cazuri – abuz sexual; 4 cazuri – abuz fizic și 4 cazuri – abuz emoțional.
Astfel, pentru 51 de copii, directorul Direcția Generalã de Asistențã Socialã și Protecția Copilului a dispus plasamentul în regim de urgențã. Pentru 7 agresori s-a dispus urmãrirea penalã, cei mai mulți fiind cei care au abuzat sexual.
Pe parcursul anului 2016, în Centrul de Primire în Regim de Urgențã au fost plasați 28 de copii.
Conform DGASPC Mureș, „beneficiarii sunt implicați în activitãți recreative și de socializare sub îndrumarea instructorilor de educație, fiind încurajați sã-și exprime opiniile și preferințele în proiectarea și derularea activitãților din timpul liber.
Pe parcursul anului s-au organizat vizite la Grãdina Zoologicã, la muzee, vizionare desene animate la cinema Arta, participare la spectacole pentru copii la Teatrul Ariel, vizitare obiective culturale locale, ieșiri la Platoul Cornești, Cetatea Medievalã, plimbãri în parc, jocuri de exterior pe terenul de minifotbal de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivã Nr. 1.
La nivelul Centrului au fost organizate zilele de naștere ale beneficiarilor, sãrbãtorile religioase, Ziua Copilului, Ziua Naționalã a României.
Beneficiarii au fost cooptați permanent în diferite activitãți de recreere, socializare, abilitãți practice, sport, dans, deprinderi de viațã independentã organizate și desfãșurate de fundațiile LOC, Talentum, Buckner, Mâini Unite și Asociația Lindenfeld, respectiv în activitãțile extrașcolare organizate de instituțiile de învãțãmânt pe care le frecventeazã: concursuri, spectacole, vizitarea diferitelor obiective turistice, magazine, ieșiri în parcuri de joacã și la evenimentele organizate cu ocazia zilelor orașului”.
Pentru copiii care au ieșit din Centru s-au gãsit urmãtoarele soluții: întoarcere în familie, plasament la rude sau în instituții.
Titi DÃLÃLÃU