Cea mai ”trăsnită” casă din judeţul Sibiu, construită cu acoperişul în jos, reprezintă un magnet pentru turiştii de pretutindeni, ea devenind ”vedeta” ultimelor luni în cunoscuta zonă turistică numită „Valea Avrigului”, unde se află numeroase cabane şi pensiuni.
Casa răsturnată este singura de acest fel din judeţ, potrivit Asociaţiei Judeţene de Turism, şi printre puţinele din România.
Un turist poate ajunge de la Sibiu la Casa răsturnată în aproximativ 40 de minute, dacă merge cu maşina, drumul fiind accesibil. Practic, din municipiul Sibiu se ajunge în oraşul Avrig pe drumul naţional, iar din Avrig până la Casa întoarsă, călătoria mai durează câteva minute, pe un drum asfaltat numit „Valea Avrigului”.
Odată ajunşi în zonă, turiştii fac cunoştinţă cu Brambura Park, locul în care se află această casă unică din judeţul Sibiu. Când intră pe poarta parcului, unde literele sunt aşezate în toate poziţiile, vizitatorii îşi dau seama că au ajuns în cel mai ”trăsnit” loc din judeţul Sibiu. Poarta de intrare, prevăzută cu două turnuri, se aseamănă cu cea a vechilor cetăţi medievale. De pază sunt câţiva soldaţi britanici de jucărie, unul dintre ei de înălţimea unui adult, costumat asemenea celor din filmele de animaţie, cu o haină roşie şi o mare pălărie sub care se văd doi ochi iscoditori. După poarta desprinsă parcă din basme, turistul intră pe aleile care duc la casa cu acoperişul în jos. În dreapta acesteia se află un loc de joacă generos, iar în faţa ei, un restaurant modern. În stânga sunt alte locuri de joacă şi o mică grădină zoologică privată.
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
Taxa de acces în Brambura Park este de 10 lei pentru fiecare persoană. Cine doreşte să viziteze şi Casa întoarsă achită suma de 30 de lei. Copiii cu vârsta de până la trei ani beneficiază de gratuitate.
La niciun an de la inaugurare, Casa întoarsă de pe Valea Avrigului numără foarte mulţi vizitatori. Şi în mini-vacanţa prilejuită de Mica Unire, aproape o mie de persoane zilnic au ales să vină aici.
„Mă bucur că, din fericire, oamenii au venit şi în mini-vacanţa aceasta, în număr destul de mare. Şi asta ne bucură. Au venit şi (…) pe ploaie şi când e soare. Majoritatea oamenilor care vin sunt din toată ţara, cam din toate judeţele găsim numere la maşinile din parcare”, a declarat pentru AGERPRES Leo Klingeis, patronul parcului de distracţii unde se află Casa întoarsă.
Iniţial, Leo şi-a dorit un parc de panouri fotovoltaice, dar a renunţat în urmă cu câţiva ani la această idee şi a demarat obţinerea de autorizaţii pentru singura casă cu susul în jos din judeţul Sibiu. Întrebat dacă regretă decizia de a construi o casă altfel, în loc să facă o afacere cu panouri fotovoltaice, Leo a răspuns: „La început am regretat, dar acum nu mai regret după ce am schimbat planul şi am intrat iarăşi în domeniul turistic, sunt chiar bucuros că totul a luat această întorsătură”.
Cu o investiţie de peste 300.000 de euro, numai în realizarea Casei răsturnate, şi de peste un milion de euro, pentru tot ce înseamnă în prezent acest parc „brambura”, Leo Klingeis speră să dea lovitura în turismul destinat tuturor categoriilor de vârstă, după ce ani de zile a fost implicat, alături de fratele său, în construcţia primului hotel de gheaţă din România, cel aflat la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş.
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
Leo recunoaşte că o casă întoarsă costă dublu faţă de o casă normală şi totul este mult mai complicat de realizat.
„Cam toate se complică, de la proiectare, la instalare, la montaj, la construcţie. Este un pic altfel, dar se poate realiza şi costă mai mult. Sincer, cred că aproape la dublu sunt costurile faţă de o casă normală”, afirmă Leo Klingeis.
Casa întoarsă are ferestre cu jardiniere puse invers. Practic, perdelele şi florile de la geam sunt cu susul în jos. În loc de parter, vei vedea acoperişul, cu hornul fixat în pământ. În loc de acoperiş, în partea de sus a construcţiei se observă pragul casei, cu terasa şi corpurile de iluminat fixate invers.
Cine intră în Casa întoarsă are nevoie de curaj, un simţ dezvoltat al umorului şi să aibă dorinţa unei experienţe de neuitat. Încă din prag, se observă că uşa de la intrare este montată invers, cu o clanţă pusă pe dos. Dacă în casele obişnuite se intră la parter, aici se ajunge direct în mansarda podului.
„Acum trebuie să urcăm la parter, pentru că am intrat direct în mansardă”, spune ghidul nostru, cel care a construit casa, Leo Klingeis.
Casa răsturnată nu este o construcţie simplu de realizat. Din octombrie 2019 până în 2021 s-a lucrat la această locuinţă neobişnuită.
„Ne-am apucat în octombrie 2019, prima săpătură. Pe urmă a venit pandemia în 2020 şi am deschis în 1 iunie 2021, deci un an şi jumătate am lucrat la tot ce se vede aici”, a explicat Leo Klingeis.
Unul dintre angajaţii care au grijă de casă consideră că „ideea a fost genială, există sisteme speciale de prindere a obiectelor, mobilierului, care dau siguranţă. ”Esenţa acestei case este să stai să vezi toate detaliile, până la cele mai mici amănunte”, spune el.
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
Cea mai mare tentaţie a vizitatorilor este să atingă cu mâinile mobilierul şi toate obiectele fixate în tavane sau montate invers. Spre exemplu, în unul dintre holuri există o masă, cu patru fotolii, iar pe masă se află un bol cu fructe. Mulţi copii încearcă să ia bananele… de pe tavan.
„Te rugăm nu alerga, ci păşeşte încet!” – este doar unul dintre îndemnurile pe care vizitatorii le primesc. Casa este încălzită normal, ca oricare alta, dar numai aici veţi vedea un şemineu montat la o înălţime de aproape doi metri, deasupra căruia au fost aşezate lemnele, care sunt lipite de tavan. Cine îşi imaginează că o canapea sau un pat de două persoane ar trebui să fie aşezate pe podea se înşală. În Casa întoarsă, parchetul, canapelele, mesele, măsuţele, scaunele, patul din dormitor şi noptierele, papucii de casă, toate se află pe tavan. Unii vizitatori pasionaţi de sportul minţii încearcă să îşi facă poze cu o tablă de şah aşezată cu piese cu tot pe o măsuţă, la înălţime.
„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Este prima oară când văd, la început am fost puţin confuz, pentru că trebuie să mă uit în sus. Dar m-aş şi caza într-o casă ca asta, dar să nu dorm agăţat de tavan şi să nu mă uit la televizorul care are ecranul pus invers şi el”, spune unul dintre vizitatori.
Majoritatea oamenilor care au mai văzut asemenea case în România, dar mai ales în străinătate remarcă faptul că pe Valea Avrigului găsesc o locuinţă în care detaliile fac diferenţa. Tablouri, bibelouri, un portofel cu bani, coşurile de gunoi, orice obiect din casă a fost fixat cu atenţie cu susul în jos.
Deşi pare greu de imaginat, în Casa întoarsă, şi baia şi bucătăria sunt altfel. Baia nu se poate folosi, pentru că are toate obiectele sanitare puse pe tavan: cada, vasul de toaletă, chiuveta. Cineva şi-a lăsat şi halatul de baie şi papucii de casă pe tavanul băii din Casa întoarsă. „Am încercat să fac baie, dar nu am reuşit”, glumeşte patronul.
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
Poate cea mai impresionantă este bucătăria. Aici sunt cele mai multe obiecte răsturnate. Masa este plină cu mâncare, iar frigiderul şi mobilierul de bucătărie dezvăluie o lume „brambura”, după ce turiştii deschid uşile acestora. Ouă puse într-un frigider montat invers, care nu se sparg, o sticlă de lapte din care nu curge lichidul, aşezată şi ea cu capul în jos, furculiţe, cuţite care nu cad din sertarele care sfidează gravitaţia, condimente care stau în plicurile puse invers, – această bucătărie este pe departe încăperea în care se pot observa cele mai multe obiecte răsturnate.
Pentru că totul este gândit ca un parc de distracţii, camera copiilor este cea mai mare atracţie pentru cei mici. Aici ei vor găsi un pat pe tavan şi jucăriile lângă el. Chiar şi o minge stă cuminte lângă pat şi nu cade de acolo.
„Interesantă ideea, de nota 10. Este extraordinar de bine realizată. Eu am mai văzut o casă asemănătoare în Spania, dar acolo e altceva. Acolo nu era o casă de locuit. Aici este altceva, aici casa este şi inversată şi înclinată”, remarcă o turistă.
Ca să fie şi mai atrăgătoare, Casa întoarsă este şi puţin înclinată, însă fără niciun risc să se răstoarne, dă asigurări proprietarul ei, Leo Klingeis.
De ce o casă întoarsă? Pentru că turiştii nu se mai mulţumesc acum să meargă la munte, unde doar să se cazeze, să mănânce şi să se plimbe sau să schieze. Patronul, care în urmă cu zece ani se aventura şi realiza împreună cu fratele său primul hotel de gheaţă din România, de data aceasta a vrut să dovedească faptul că o afacere de succes se poate construi şi cu susul în jos. AGERPRES