„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.
Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică atât prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”, (extras din ultimatumul sovietic dat României în 1940).
Iată cum a fost batjocorit poporul nostru în trecut, cum ni s-a spus practic că suntem proști, că albul e negru. Iar anul acesta sărbătorim prin numeroase parade, concerte și conferințe zgomotoase un centenar a ceva ce nu mai există – România Mare. E bine că sărbătorim, dar și mai bine era dacă sărbătoream prin acțiune. Dacă politicienii români încercau să pună soarta țării în mâinile românilor și nu în mâinile unor interese personale sau a unor străini… Practic, nu prea am auzit de acțiuni concrete ale politicienilor români referitoare la o posibilă refacere a României mari. Doar discursuri sforăitoare și concerte de muzică populară.
În plus, sunt dezamăgit și de numeroasele dezinformări antinaționale care apar adeseori în presă. Ni se spune că unirea nu mai e posibilă, că românii (și cei din țară și cei de peste Prut) nu mai doresc unirea, că unirea nu ar fi benefică economiei României, că basarabenii nu sunt români și că ei nu vorbesc românește și moldovenește. Dar mă întreb, oare în prezent sunt mai multe piedici pentru unire decât în 1918, când teritoriile românești erau sub două stăpâniri străine? Atunci ce șanse erau? Și totuși unirea a avut loc! Apoi, oare românii chiar nu mai doresc unirea (și mai ales basarabenii). Atunci cum de în primăvară, când s-a sărbătorit 100 de ani de la Unirea Basarabiei, s-au adunat 100.000 de persoane la Chișinău la o marea adunare prounionistă, fiind prezenți la eveniment și peste 130 de primari ai unor localități din Republica Moldova. Iar despre faptul că limba vorbită în Republica Moldova nu e cea românească, ci cea moldovenească… e o dezinformare atât de mare încât mai bine am zice că în SUA nu se vorbește engleza, ci americana (sau de ce nu, suedeza).
Titi Dălălău
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.