Centrul istoric al Sighişoarei, străvechi oraş de pe Târnava Mare, a fost inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1999, în cadrul celei de-a 23-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, conform site-ului Institutului Naţional al Patrimoniului (patrimoniu.gov.ro).
Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a acceptat includerea Centrului Istoric Sighişoara pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial în baza următoarelor criterii: „Sighişoara este o mărturie remarcabilă a culturii saşilor transilvăneni, cultură care se desăvârşeşte după o perioadă de 850 de ani de existenţă şi care se va perpetua mai ales prin monumentele sale arhitecturale şi urbanistice.”; „Sighişoara este un exemplu remarcabil de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei Centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de Sud-Est. Procesul de emigrare a saşilor, aparent imposibil de stăvilit, dispariţia păturii sociale care a creat şi menţinut tradiţiile culturale ale regiunii, toate acestea pun în pericol supravieţuirea patrimoniului lor arhitectural.”
Municipiul Sighişoara, cu cei aproape 34.000 de locuitori ai săi (33.903, la 1 iulie 2017, conform Anuarului Statistic al României 2017, publicat de Institutul Naţional de Statistică), se află în centrul ţării, în partea de sud a judeţului Mureş, la 56 km de Târgu Mureş. Oraşul se desfăşoară într-un peisaj de o frumuseţe aparte, fiind situat în Podişul Târnavelor, la 315-425 m altitudine, la poalele dealurilor Gării, la nord, Stejăriş, spre est, Dealul de Mijloc, către sud, Brădet, la vest şi dominat de Dealul Cetăţii, pe râul Târnava Mare, la confluenţa cu râul Saeş, se arată în lucrarea „Enciclopedia geografică a României”, semnată de Dan Ghinea (Editura Enciclopedică, 2002).
Mărturiile arheologice confirmă existenţa şi continuitatea umană pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri, aici găsindu-se urme materiale datând din toate perioadele istorice, începând din neolitic până în Evul Mediu, când, în a doua jumătate a secolului al XII-lea a fost fondat actualul oraş, în timpul venirii coloniştilor germani din Saxonia (saşi), cărora li s-au acordat anumite drepturi şi privilegii. Astfel, s-a creat, aici, cu timpul (în secolul al XIII-lea), un adevărat burg medieval cu caracter meşteşugăresc şi comercial, înconjurat de ziduri de apărare.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Într-una dintre lucrările cronicarului sas Georg Krauss, din secolul al XVII-lea (1607-1679), momentul întemeierii cetăţii Sighişoara este fixat în anul 1191.
Documentar, aşezarea apare consemnată, pentru prima dată, în 1224, în „Diploma” regelui Andrei al II-lea al Ungariei, ulterior, fiind amintită în documentele vremii cu diferite nume: „Castrum Sex” sau „Seniores de Castro Sex” – în 1280, „Schaäsburg” – în 1282, „Schespurch” – în 1298, „Segusvár” – în 1300, „Civitas de Segusvár” – în 1367, „Sighişoara” – din 1435, se arată în „Enciclopedia geografică a României”. În 1345, este recunoscută ca oraş (în secolele XIII-XIV, făcea parte din „Terra Blachorum” – „Ţara Românilor”).
Localitatea, care dobândeşte de la început caracterul de oraş-cetate (burg), conform volumului „Mureş: Monografie” (Editura Sport Turism, 1980), se impune drept unul dintre cele mai puternice burguri din această parte a Europei, mai ales după ridicarea unei extinse centuri de fortificaţii de piatră (formată din ziduri, bastioane, turnuri de apărare), în secolele XIV-XV, păstrată în bună parte şi azi. Oraşul, care în secolul al XIV-lea devine un înfloritor centru meşteşugăresc şi comercial, capătă, în 1493, dreptul de a organiza târguri anuale. Sporeşte, în acelaşi timp, importanţa politică şi culturală a cetăţii, în secolele XVI şi XVII fiind aleasă de mai multe ori sediu ale dietelor Transilvaniei; aici ia fiinţă, în secolul al XVI-lea, una dintre cele mai vechi şcoli medii din ţara noastră.
Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
Începând din secolul al XVI-lea, locuitorii burgului se stabilesc şi în afara zidurilor cetăţii, în special în partea de est a acesteia, unde se dezvoltă oraşul de jos, către care, în secolele XVIII şi XIX, se mută, treptat, centrul de gravitaţie al vieţii orăşeneşti. În 1785, aşezarea se număra printre principalele oraşe ale Transilvaniei, în care se dezvoltase, pe scară largă, cultura viermilor de mătase. În 1843, la Sighişoara, ia fiinţă prima ţesătorie mecanică din Transilvania, iar către finele secolului al XIX-lea, apar o serie de fabrici (de pielărie, textile, cărămizi şi ţigle, morărit etc.) ce încep să transforme viaţa vechiului oraş.
Aşezarea, care la începutul veacului al XVI-lea a cunoscut avântul răscoalei ţărăneşti (1514) de sub conducerea lui Gheorghe Doja (o serie de încercări de cucerire a cetăţii), a trăit frământările social-politice ale secolelor al XVII-lea (incendiul din 30 aprilie 1676 a distrus aproape trei sferturi din oraş), al XVIII-lea şi al XIX-lea, precum şi evenimentele anului unionist 1918, a fost declarată municipiu la 17 februarie 1968.
Centrul istoric Sighişoara este format din Cetate – aşezare fortificată situată pe dealul cu versanţi relativ abrupţi ce domină valea Târnavei şi Oraşul de Jos – aflat la picioarele acestuia, conform patrimoniu.gov.ro. De-a lungul vremii, nucleul istoric a continuat să fie centrul de greutate al aşezării care s-a dezvoltat în jurul Oraşului de Jos. Locuit şi în zilele noastre, centrul istoric Sighişoara se defineşte ca cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania întrucât, în comparaţie cu celelalte oraşe istorice din România, şi-a păstrat în cea mai mare parte nealterate, în timp, atât organizarea spaţiului urban (reţea stradală, parcelar), cât şi calitatea arhitecturală a construcţiilor ce o alcătuiesc.
Aşezarea, de un farmec deosebit, se caracterizează printr-o mare densitate a clădirilor cu valoare de monument istoric în care se descifrează, astăzi, vechimea şi trecutul istoric bogat.
Bătrâna cetate medievală, un adevărat muzeu în aer liber, încântă cu străzile sale înguste, pietruite, întortocheate şi piezişe, cu casele masive de cărămidă, totul înconjurat de o centură de ziduri (supraînălţate în secolele XV şi XVII), lungă de 930 m, întărită cu 14 turnuri de apărare ale breslelor, din care însă s-au mai păstrat până azi numai 9: Turnul Cositorarilor – „Zinngiesserturm”, Turnul Frângherilor – „Seilerturm”, Turnul Măcelarilor – „Fleischerturm”, Turnul Cojocarilor – „Kürschnerturm”, Turnul Croitorilor – „Schneiderturm”, Turnul Cizmarilor – „Schusterturm”, Turnul Fierarilor – „Schmiedturm”, Turnul Tăbăcarilor şi, cel mai impresionant dintre toate, Turnul cu Ceas, azi simbol al aşezării, înalt de 64 m, cu patru turnuleţe secundare, ceasul şi nişele cu figurine.
Un interes deosebit prezintă „Biserica din Deal”, cel mai valoros monument de arhitectură al oraşului (accesul la Biserica din Deal este înlesnit de Scara şcolarilor sau Scara acoperită, cu cele 175 de trepte ale sale, construită în anul 1642, pe o pantă cu o diferenţă de nivel de 24 m); Biserica Mănăstirii, aflată în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas; Biserica romano-catolică, ridicată în 1894; casa în care a locuit Vlad Dracul (1431-1436) şi în care se presupune că s-a născut Vlad Ţepeş etc. Amintim, de asemenea, Piaţa Hermann Oberth; Piaţa Cetăţii; Piaţa Muzeului; cimitirul ce ocupă partea de sud-vest a Dealului Cetăţii, întinzându-se pe toată coama dealului şi coborând pe versantul nordic.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
În centrul istoric, clădirile oferă o diversitate tipologică, majoritatea fiind case de meşteşugari, cu parterul rezervat atelierului, prăvăliei, anexelor specifice. Se disting următoarele tipuri de case, corespunzând succesiunii etapelor istorice: „Locuinţa turn” (s-a păstrat un singur caz, reprezentând azi partea nordică a Casei Veneţiene, din Piaţa Muzeului); „Locuinţe cu planul compact”, cu două sau trei deschideri şi faţada scurtă la stradă, având accesul direct din stradă, printr-un gang boltit îngust; „Locuinţe cu faţada scurtă la stradă”, cu două sau trei deschideri, cu plan în „L” sau „U”, cu gang carosabil lateral sau median; „Locuinţe simple cu o deschidere”. Unele case păstrează încă amenajările specifice meşteşugurilor practicate de proprietarii de odinioară.
Centrul istoric al oraşului Sighişoara, despre care legenda spune că este locul de naştere al lui Vlad Ţepeş (Drăculea), este considerat cel mai frumos şi complet ansamblu urban medieval din România.
Supranumită „Mărgaritarul Târnavei”, „Nürnbergul transilvan”, „Perla Transilvaniei” ori „Bijuteria medievală a României” ş.a., Sighişoara – un loc preferat de turişti – este, potrivit www.sighisoara.org.ro, singura cetate locuită din România.
În semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată în slujba ideilor europenismului, Sighişoara a primit toate cele patru distincţii acordate comunităţilor locale de Consiliul Europei: Diploma europeană – în anul 1998, Drapelul de onoare – în 1999, Placheta de onoare – în 2003 şi Premiul Europei – în 2012, acordat pentru prima oară unui oraş din România.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Începând cu anul 1992, în fiecare vară, se desfăşoară cel mai vestit eveniment al cetăţii, Festivalul Sighişoara Medievală, care a ajuns anul acesta la cea de-a XXV-a ediţie. Având tema „Legende Medievale”, festivalul are loc în perioada 27-29 iulie 2018. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.