Un centru pentru pregătirea sportivilor din domeniul sporturilor de acţiune, unic în ţară, s-a inaugurat vineri, la Miercurea-Ciuc, în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor Guvernului Ungariei care a susţinut, în parte, această investiţie, dar şi a secretarului general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar.
Centrul RideMore are o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi şi cuprinde un skate park, trambuline, cu zonă de ninja warrior, panou de căţărare, sală de yoga, sală de crossfit, dar şi camere de cazare.
La RideMore Center din Miercurea-Ciuc vor putea fi practicate cel puţin cinci discipline sportive, printre care şi sporturi olimpice, respectiv snowboard, pentru care se vor folosi snowboard-uri cu roţi, freestyle schi, BMX, skateboard şi căţărare.
Ideea realizării acestui centru îi aparţine fostului snowboarder Kinda Geza, antrenor al lotului naţional şi preşedinte al Clubului RideMore din Miercurea-Ciuc, care a văzut astfel de centre în străinătate şi şi-a dorit să poată face ceva similar în România.
La evenimentul de deschidere, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că acest centru va fi un punct de atracţie şi un reper al oraşului.
„Acest centru va fi un punct de atracţie al oraşului nostru şi al zonei pentru că va atrage nu numai locuitorii, copiii, tinerii din oraş, din zonă, dar şi acei sportivi care doresc să aibă un plus în pregătirea lor sportivă ori doresc să fie câteva zile într-un centru care să-i ajute în dezvoltarea lor sportivă”, a arătat Korodi Attila.
El i-a felicitat pe cei care au realizat centrul RideMore şi le-a mulţumit pentru curaj şi puterea de a-şi realiza visul.
De asemenea, mulţumiri au fost adresate şi Guvernului Ungariei, care a susţinut financiar realizarea centrului.
„Aş dori să mulţumesc Guvernului Ungariei pentru că şi prin această investiţie a dat un exemplu că în Europa Centrală, chiar şi în România, merită investiţi bani în proiecte private care aduc valoare adăugată turismului şi sportului şi încurajez toţi decidenţii din România să meargă pe această cale. Pentru că este nevoie ca toate segmentele de servicii turistice şi de activităţi sportive să fie acoperite cu investiţii, care după aceea ajută comunităţile şi, mai ales, ajută tinerii să crească într-un mediu mai sănătos şi mai deschis”, a declarat Korodi.
Prezent la eveniment, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar, a subliniat faptul că investiţiile de acest gen au rolul atât de a atrage cât mai mulţi copii şi tineri către practicarea sportului, dar şi de a aduce în zonă turişti.
„Aşa cum ştim, sportul aduce turişti, aduce dezvoltare durabilă zonei şi investiţiile care se fac în sport nu fac decât ca această zonă extraordinară, pe lângă sporturile de iarnă (schi alpin, schi fond şi biatlon) care se practică, să aducă un plus şi prin snowboard, prin faptul că aici se pot pregăti tineri, copii care să vină spre aceste discipline sportive. Îl felicit pe domnul primar pentru că sprijină activităţile sportive din această zonă şi chiar Guvernul Ungariei, care, pe zi ce trece, ne demonstrează, prin investiţiile pe care le face în România, că putem şi noi să luăm exemplu de la decidenţii maghiari, prietenii noştri din centrul Europei, şi să putem în continuare să dezvoltăm tot ce înseamnă sport, nu numai sporturile de iarnă, şi să aducem cât mai mulţi copii la aceste activităţi, recreative în primul rând, şi să mergem, după, spre sporturile de performanţă”, a punctat secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
Guvernul Ungariei a fost reprezentat de secretarul de stat pentru politici naţionale, Potápi Árpád János, care a opinat faptul că oraşul Miercurea-Ciuc se află „într-o situaţie excepţională”, întrucât s-a reuşit realizarea unui astfel de centru, „care este, cel mai probabil, unic în România”.
Oficialul maghiar a dat asigurări că statul maghiar va sprijini în continuare sportul din regiune, „pentru a avea generaţia următoare de sportivi şi pentru a promova această zonă”.
Cel care a avut ideea construirii centrului RideMore, fostul snowboarder Kinda Geza, care este şi coproprietar, a spus că este vorba de realizarea unui vis de peste 20 ani, centrul din Miercurea-Ciuc urmând să se adreseze atât sportivilor profesionişti, cât şi iubitorilor de mişcare.
„Cred că acest centru va funcţiona ca o pârtie de schi, unde şi profesioniştii pot să se antreneze, dar şi amatorii, care se dau prima oară, pot să se distreze. Asta am încercat să creăm şi aici, adică (sportivii – n.red.) din toate sporturile amintite înainte pot să facă progrese, dar şi copiii care pur şi simplu se ascund de ceaţă şi de noaptea care 6 luni vine destul de devreme pot să vină aici şi să facă sport şi să facă mişcare”, a spus Kinda Geza.
La evenimentul de deschidere a RideMore a luat parte şi Mihăiţă Papară, originar din Miercurea-Ciuc, participant la Jocurile Paralimpice din 2018 şi 2022, la snowboard, bang slalom şi snowboard cros, care şi-a exprimat bucuria că un astfel de centru, unde sportivii se poate antrena într-un spaţiu controlat, se deschide şi în Harghita.
„Este o iniţiativă absolut fantastică, pentru că ne dă posibilitatea să ne antrenăm în timpul verii, în afara zilelor în care suntem pe zăpadă, putem să ne antrenăm tehnic şi fizic într-un spaţiu controlat, într-un spaţiu în care putem să ne dezvoltăm abilităţile tehnice. Există centre de genul acesta în afară, sunt câteva în România care încearcă să ajungă la nivelul acesta, dar nimic la dimensiunea asta”, a declarat presei Mihăiţă Papară.
El a precizat că s-a antrenat în centre similare în Belgia şi Germania şi intenţionează să vină să se antreneze şi la Miercurea-Ciuc.
Inaugurarea centrului a fost făcută de Reisz Zoltán, campion naţional la snowboard, care a rupt panglicile în culorile drapelului Ungariei şi pe cele în culorile drapelului României în timpul unui trick făcut cu o bicicletă BMX.
Iniţiatorii RideMore Center spun că prezenţa copiilor este foarte importantă, pentru că din rândul celor care vor veni să încerce trambulinele şi să se distreze vor putea fi aleşi viitorii sportivi ai clubului.
De altfel, după inaugurare, zeci de copii şi tineri au fost invitaţi să încerce facilităţile oferite de acest spaţiu.
Vârsta minimă a celor care vor putea veni la centru este de şase ani şi nu există vârstă maximă, iar copiii vor fi supravegheaţi în permanenţă.
Lucrările de realizare a centrului au debutat în 2021, investiţia ridicându-se la un milion de euro, din care 700.000 euro finanţare asigurată de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei, iar restul de Asociaţia RideMore. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.