Polițiștii de imigrări din Mureș, în urma unei acțiuni întreprinse la șfârșitul săptămânii trecute, pe linia prevenirii și combaterii șederii și muncii ilegale a străinilor, pe raza de competență, au depistat doi cetățeni străini din Sri Lanka, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească România în termen de 15 zile, iar societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 20.000 de lei.
La data de 1 iulie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Mureș au efectuat o acțiune cu forțe proprii, pe raza de competență, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și muncii nedeclarate a străinilor.
În urma activităţii întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat 2 cetățeni străini din Sri Lanka, un bărbat și o femeie, cu vârste cuprinse între de 31 și 34 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, respectiv fără avize de angajare și fără contracte individuale de muncă, la o societate comercială din domeniul de activitate HoReCa, de pe raza județului Mureș.
Cetățenii străini au intrat legal în România, în baza vizelor de lungă ședere în scop de angajare în muncă, dar nu au întreprins demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, respectiv obținerea unui permis de ședere în scop de muncă.
Ca urmare a celor constate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească țara noastră în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, iar societatea comercială, în cauză, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.
***
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acțiuni privind combaterea șederii și muncii ilegale, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementărilor legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.
Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului și contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Mureș, situat în str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, Tg. Mureș sau vizitând site-ul public al instituției, la adresa www.igi.mai.gov.ro
SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI MUREŞ