Cetăţenii şi asociaţiile de proprietari din municipiul Sfântu Gheorghe pot beneficia şi în acest an de pomi ornamentali şi alte materiale pentru înfrumuseţarea spaţiilor verzi din zonele rezidenţiale, printr-un program cofinanţat de către autorităţile locale.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, cetăţenii şi asociaţiile de proprietari pot solicita bunuri în valoare de până la 3.000 de lei, precum pomi ornamentali, flori, seminţe pentru gazon, gărduleţe, bănci, pământ fertil, etc., 80% din costuri fiind acoperite de către municipalitate.
Programul de înfrumuseţare a spaţiilor verzi din zonele rezidenţiale a fost lansat în urmă cu 12 ani, iar anul trecut municipalitatea a dublat suma alocată acestuia.
„De 12 ani, Primăria Sfântu Gheorghe sprijină înfrumuseţarea spaţiilor verzi din zonele rezidenţiale, bunuri în valoare de 3.000 de lei fiind puse la dispoziţia asociaţiilor de locatari sau persoanelor care întreţin spaţiile verzi din jurul scărilor de bloc. Ca şi în anii precedenţi, 80% din buget va fi plătit de municipalitate, iar 20% de către solicitant. De exemplu, o solicitare de 3.000 de lei costă municipalitatea 2.400 de lei, iar solicitantul doar 600 de lei. Lista bunurilor care pot fi revendicate rămâne aceeaşi ca anul trecut: bancă – 1.050 de lei / bucata, puieţi pomi ornamentali – 25 lei/bucata, arbuşti – 10 lei bucata, gard viu – 30 lei/metru, flori diferite specii – 2 lei/ fir, seminţe gazon – 22 lei /kg, gard de protecţie – 78,50 lei/metru, pământ fertil pentru zone verzi – 60 lei / mc”, se menţionează pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Cererile trebuie depuse la Registratura Primăriei până la data de 30 aprilie, de luni până miercuri între orele 8.00 şi 16.00, joi între orele 8.00 şi 17.00 şi vineri între orele 8.00 şi 15.00 sau trimise online la adresa info@sepsi.ro, iar materialele solicitate vor putea fi ridicate de la Grădinăria oraşului, aflată pe strada Arcuşului, transportul acestora, precum şi plantarea, îngrijirea plantelor şi montarea gardurilor şi băncuţelor intrând în atribuţiile solicitanţilor.
În anii anteriori, municipalitatea a organizat şi concursuri pentru a încuraja cetăţenii să se implice în amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi. AGERPRES