Un grup de inițiativă a lansat, joi, Asociația Mureș Hoops Legacy prin care se dorește adunarea sumei de 80.000 de euro pentru plata a patru foști jucători străini, după ce Federația Internațională de Baschet (FIBA) a interzis transferurile pentru Liga Națională în cazul echipei de baschet masculin CSM Târgu Mureș, considerând-o continuatoarea BC Mureș, intrată în faliment.
‘După cum este cunoscut, echipa de baschet masculin a orașului nostru, participantă în Liga Națională, se confruntă în prezent cu interdicții la transferuri. Situația a fost generată de intrarea în faliment a fostului club BC Mureș – Maros KK, urmată de procese câștigate de foști jucători. În consecință, Clubul Sportiv Municipal Târgu Mureș ar trebui să achite aceste datorii salariale. Primul obiectiv pentru noi este salvarea echipei de baschet masculin CSM Târgu Mureș. După cum știți, echipa este interzisă la transferuri din cauza unor datorii mai vechi ale clubului BC Mureș, care a intrat în faliment, nu mai există de mult, dar acele datorii au fost puse în cârca orașului Târgu Mureș, în speță în cârca echipei CSM Târgu Mureș, care nu poate plăti această sumă (…). FIBA a pus în cârca echipei, în cârca orașului această datorie (…). Această asociație și-a propus ca să adune cât mai repede această sumă, în jur de 80.000 de euro. Aceasta este suma care se datorează, dacă știu eu bine, către patru jucători, foști jucători care au activat la Târgu Mureș și încercăm să o facem cât mai repede’, a declarat unul dintre inițiatorii Mureș Hoops Legacy, Zoltan Kadar, într-o conferință de presă.
Kadar a arătat că deși instanțele din România au stabilit că CSM Târgu Mureș, aparținând municipalității, nu este continuatoarea BC Mureș, FIBA a rămas pe poziție, iar singurul demers care s-ar mai putea face ar fi o contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
‘Mai există un singur pas în care s-ar putea merge înainte, aceasta este la TAS, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar, din păcate, doar ca să depui hârtiile îți trebuie vreo 20.000 de franci elvețieni și nu se știe în cât timp se rezolvă. Sunt o mulțime de bani băgați acolo în acel proces și poate dura 3-4 ani până atunci nicio echipă din Târgu Mureș, nu doar CSM Târgu Mureș, nicio echipă din Târgu Mureș nu poate să facă transferuri pentru Liga Națională. Chiar dacă înființez eu sau noi o echipă și intră în Liga Națională, până când nu sunt plătite aceste datorii, acestea atârnă asupra oricărui club din Târgu Mureș, asupra orașului Târgu Mureș. Nu este vina CSM-ului, nu este vina CSU-ului, nu este vina orașului. Este o vină care s-a format pe vremea echipei baschet BC Mureș, care a intrat în faliment și s-a desființat’, a afirmat Kadar.
El a precizat că cei patru jucători străini au reușit, înainte ca BC Mureș să fie declarat falimentar, să depună la FIBA un memoriu pentru sumele datorate de club.
‘Acestea sunt ultimele datorii care mai atârnă. Ar fi în jur de 80.000 de euro, care nu este o sumă exorbitantă, dar pentru o asociație este o sumă extraordinar de mare, credem că o emulație cum este baschetul – și ați văzut voi cei care umblați la meciurile de baschet nu mai este doar un eveniment sportiv în Târgu Mureș, nu avem alt sport care să adune la un loc atâția suporteri, atâția fani. Deja este un eveniment social, pur și simplu oamenii se întâlnesc aici, așteaptă meciurile de baschet. Ați văzut cu Clujul, ați văzut cu Oradea, ați văzut cu Galațiul și la meciuri mai puțin interesante. Este plină, sală este arhiplină’, a susținut Kadar.
Pe fondul îmbătrânirii echipei, singura soluție pentru CSM Târgu Mureș este legitimarea unor jucători de la juniori tineri, care nu au experiență.
Alături de jurnalistul sportiv Zoltan Kadar, din Mureș Hoops Legacy mai fac parte antrenoarea Florentina Pora și fostul arbitru Zsolt Csiki.
‘Îmbrățișez această inițiativă, tot ce înseamnă această comunitate pentru noi este foarte importantă și vom face tot ce ne stăm putință pentru a salva, pentru a salva echipa. Ne dorim ca anul ce vine să avem libertatea de a face o echipă puternică, competitivă, așa cum antrenorii își vor propune. Cred că este foarte provocator acest moment pentru ei și pentru jucători, așa că nu pot fi decât bucuroasă să mă alătura acestui proiect’, a declarat Florentina Pora, antrenoare de baschet la lotul național și la Târgu Mureș. AGERPRES