Zilele trecute am primit două vești din orașul Sângeorgiu de Pădure. Una bună și una proastă. Vestea bună este că după aproape patru ani de la finalizarea lucrărilor la una dintre cele mai importante investiții ale orașului, uzina de apă a fost în probe. Vestea proastă spune că pe robinetele din casele oamenilor curge o apă neagră, departe de a fi potabilă. Conform obiceiului nostru de a nu lăsa nicio sesizare fără o minimă investigație, am mers pe firul apei….
Să începem cu nemulțumirea unor localnici
Aflând de vestea cea bună, ne-am aștepta ca locuitorii orașului să jubileze, intrând și ei în rând cu lumea. În locul felicitărilor, așa cum se întâmplă de obicei, unii se plâng de calitatea apei. Alături de câteva imagini reprezentând apa neagră ce curge pe robinetul de la chiuvetă sau „nămolul” adunat în vană, comentariile din 4 iulie sunau cam așa: „Cred că au confundat țevile, nouă ne livrează reziduurile gata filtrate… Apropo, cine își asumă răspunderea pentru cazane, mașini de spălat, boilere făcute praf din cauza apei livrate de S.T.C?”, se întrebau cârcotașii.
Ce spune primarul orașului
L-am căutat pe Csibi Zoltan Attila, primarul aflat la al doilea mandat în fruntea orașului. Tânărul primar a preluat conducerea urbei de la actualul viceprimar, Tar András, în urma alegerilor din iunie 2012, când l-a învins pe contracandidatul său, Dinu Socotar, cu doar 77 de voturi. „Știu de problema apărută în legătură cu apa potabilă, dar detalii nu pot să vă zic. Sunt în concediu, numai săptămâna viitoare miercuri o să fiu (la primărie – nota red.). Operatorul de apă și canalizare în oraș este S.T.C. Sovata”, mi-a spus primarul oferindu-se cu amabilitate, ca să-mi pună la dispoziție numerele de telefon pentru a căuta răspunsul la întrebarea: De ce e murdară apa la Sângeorgiu de Pădure?
De ce s-a întârziat cu punerea în funcțiune a uzinei de apă?
Un subiect de investigație jurnalistică pentru reporterii de la Zona Tv – Sângeorgiu de Pădure ar putea fi căutarea unui răspuns la această întrebare: cum se face că un proiect atât de important cum ar fi alimentarea unui oraș cu apă potabilă și realizarea unui modern sistem de canalizare se tărăgănează de atâta amar de vreme. L-am întrebat pe primarul Csibi, iată ce ne-a răspuns: „Primăria a avut contractul de executare semnat din 2009. Finanțarea investiției era alocată din fonduri naționale în cuantum de 85%. După depunerea facturilor la Minister, plățile nu au fost onorate în timp, cauzând astfel întârzierea lucrărilor. Aceasta ar fi explicația pe scurt”.
Apel către populație, neluat în seamă
Responsabilul cu problemele legate de apă, angajat al S.C.T. (SC Servicii Tehnice Comunale SA) Sovata, Ișa Ștefan a adresat un apel către concitadinii săi încă în aprilie pentru a-i sensibiliza la exploatarea corectă a sistemului de canalizare. „Mulțumită proiectului Primăriei orașului Sângeorgiu de Pădure avem Stația de Epurare și canalizare nouă, cea ce nu este un lucru ușor de realizat. Este un lucru extraordinar ce trebuie respectat de cei care beneficiază de el”, a subliniat importanța investiției, după care și-a vărsat oful. O problemă foarte gravă reprezintă gunoiul și mizeria care apar din canalizare la Stația de Epurare. „Vă rog, luați în serios, dragi locuitori ai Sângeorgiului, mare grijă la ce aruncați în canalizare pentru că zilnic intră sute de kilograme de gunoi. Trebuie să știți că dacă se înfundă canalizarea, rămâneți fără canalizare poate câteva zile, până se rezolvă problema. Acest lucru necesită autospeciale destul de costisitoare și nu cred că ar fi confortabil, nu cred că și-ar dori cineva să nu-și poate folosi wc-ul”. Ajuns în acest punct sensibil, despre care am discutat apoi și la telefon, le-a atras atenția locuitorilor să nu creadă că wc-ul e tomberon și să nu uite că nimic din ce se aruncă la wc-uri nu dispare, ci apare la Stația de Epurare.
Viceprimarul atenționează
Într-o postare pe pagina de socializare, Tar András atrage atenția că din 4 mai („de joia trecută”, scrie în postarea din 10 mai) orașul este aprovizionat cu apă potabilă de noua uzină de apă. În primele zile nu a fost indicată folosirea apei pentru băut pentru că așa cum v-am informat, se derula procesul de spălare a conductelor și dezinfectarea. În momentul de față calitatea apei este bună, dar specialiștii lucrează pentru a obține o calitate și mai bună, „standard”, cum spun ei. Vă rugăm să vă exprimați opinia asupra calității apei. Tot sistemul funcționează sub comandă electronică, fiind în curs încă lucrările de reglare. Îi invităm pe toți consumatorii clandestini ca să ne semnaleze această ilegalitate pentru a găsi împreună o cale amiabilă pentru soluționare. În caz contrar vom ajunge la dosar penal. De azi încolo frauda nu mai este posibilă. Vom efectua controale la toți consumatorii de apă, la branșamente, la contoarele de apă, pentru că apa ce trece prin contoarele consumatorilor este cu mult mai puțină decât apa folosită ce ajunge în canalizare. Diferența rezultă din branșamentele ilegale”, se spunea în postarea ce prevedea o stare de normalitate.
Uzina de apă se prezintă
Într-un reportaj realizat de Zona Tv directorul STC Sovata, Sântean Florin a prezentat uzina de apă. Primele imagini au surprins activitatea de pe străzi, unde se spălau toate conductele, mergând spre centrul orașului. „Etapizat se va trece la alimentarea din noua sursă, din bazinele de colectare de la Bezid, până când se va elimina vechea sursă de apă”, a spus directorul. La întrebarea reporterului cât va dura această acțiune, directorul a răspuns „cel mult 4-5 zile”. A urmat o prezentare amănunțită din interiorul uzinei, a pompelor de spălare a filtrelor de apă, a tratării chimice și apoi cu ultraviolete a apei pentru obținerea concentraţiei ionilor de hidrogen, adică PH-ul să fie între 7 și 7,2 despre care Ișa Ștefan afirma că e „cea mai bună apă de băut”. Una dintre cele trei pompe se află în reparație, dar asta nu părea să fie o problemă. Vestea bună era că „apa e limpede ca oglinda” și ajunge depozitată în cele două bazine cu o capacitate a câte 420 de mc, cantitate ce ar ajunge pe două zile pentru consumul populației din oraș.
Alertă
La doar o lună după darea în folosință a uzinei de apă, un nou apel a fost adresat cetățenilor, ca să nu folosească apa pentru băut pentru că are o prea mare concentrație de clor. „Stimați locuitori ai orașului Sângeorgiu de Pădure. Începând cu ziua de mâine, 1 iulie (sâmbătă ) și până în data de 7 iulie (vineri), vă avertizăm că apa din localitate nu va fi potabilă! Din cauza unor lucrări de mentenanță a noii rețele de apă, aceasta va avea o concentrație depășită de clor! Așadar, folosiți apa doar după o fierbere prealabilă! Distribuiți acest mesaj pentru a afla întreaga comunitate! Iar dacă aveți vecini mai în etate, care nu au facebook, faceți-le un bine și transmiteți-le acest mesaj!”, a postat Ișa Ștefan pe pagina de socializare. Această postare bilingvă atrăgea atenția locuitorilor asupra măsurilor ce urmau să fie luate pentru a face apa mai curată, eliberând conductele de depunerile de calcar într-o acțiune demarată în 4 iulie, cu începere de la ora 9.
Ce mai spune Ișa Ștefan
L-am mai auzit spunând că oricine are nelămuriri sau are nevoie de ajutor în probleme legate de apă, branșament, ori instalații să i se adreseze cu încredere. L-am sunat pe numărul primit de la primarul Csibi. Mi-a vorbit despre munca titanică a colegilor care au de verificat tot felul de aparate, calculatoare, instalații, totul fiind nou, oricât de bine pregătiți ar fi, mereu au de învățat câte ceva. Zilnic se duc din casă în casă și le explică oamenilor că tronsonul care a fost linie secundară a devenit acum tronsonul principal, că a crescut debitul apei, că vine cu o viteză de 50 de ori mai mare și fiind schimbat sensul de curgere apa spală acum depunerile de calcar de pe conducte. „Merg din casă în casă și le spun oamenilor, aveți de la noi 2-3-5 mc de apă gratis, în funcție de consum, pe luna asta, dar lăsați să curgă apa până iese curată! Mă duc înapoi la o casă, după un sfert de oră, că mi-am uitat acolo agenda și omul oprise deja apa. „Păi, da! De ce s-o consum dacă mi-ai dat-o pe o lună?”, mi-a zis omul. Și nu înțelege că la fiecare oprire și pornire se tulbură apa. Trebuie lăsată să curgă, să se spele conductele”, a spus Ișa. A menționat și încercarea de a-i sensibiliza pe locuitorii orașului, spunând că potrivit noilor legi furtul de apă se consideră infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. S-a referit apoi la consumatorii cu restanțe mari la plata apei, la cei care s-au branșat ilegal sau la acei consumatori ale căror contoare nu au fost citite cu anii. Toate aceste probleme vor fi rezolvate în urma controalelor în tot orașul, și-a exprimat speranța Ișa.
S.T.C. Sovata rămânând operatorul uzinei până la găsirea altuia în urma unei licitații.
Să turnăm apă curată în pahare!
Am început acest demers pornind de la apa murdară adunată într-o vană și îl închei cu imagini primite de la Ișa Ștefan: din robinet curge apă limpede ca oglinda! Niște întrebări au rămas fără răspuns însă: De ce s-a amânat darea în folosință a uzinei? De ce a durat atât spălarea conductelor? Cum de s-a dat în folosință uzina fără licitație pentru găsirea unui operator? Cum se face că tocmai cei cu restanțe la plată se plâng de calitate apei?
Erika MĂRGINEAN