Cu o agendă încărcată pe Ordinea de zi, ședința CJ de joi a mers relativ repede cu aprobările, dar s-a poticnit la aprobarea bugetului. În linii mari, bugetul ar putea fi descris astfel: veniturile şi cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt de 208.299 de mii de lei, cele de la dezvoltare sunt de 210.597 de mii de lei, iar la cheltuieli (aceeași secțiune) cheltuielile se opresc la suma de 261.597 de mii de lei. Deficitul secţiunii de dezvoltare de 51.000 de mii de lei se acoperă din excedentul anilor precedenţi. Venitul total al bugetului Consiliului Judeţean Mureş pe anul 2013 este de 418.826 de mii de lei, iar totalul cheltuielilor de 469.826 de mii de lei. În fine, veniturile proprii ale instituţiilor finanţate parţial din bugetul local al judeţului sunt de 2.309 mii de lei, iar ale instituţiilor finanţate integral din venituri proprii (spitale) sunt de 133.869 de mii de lei.
Disputa pe bani mărunți
Contrele pe marginea bugetului au început imediat după prezentarea președintelui CJ Ciprian Dobre care a explicat care sunt marile cheltuieli din acest an: „Prima categorie, și aici cred că toată lumea este de acord, este finanțarea proiectelor începute, cu precădere a proiectelor cu finanțare europeană, unde noi avem cofinanțarea. Aici cu toți cunoaștem cele trei mari proiecte. Primul ar fi finanțarea proiectului de sistem integrat de management al deșeurilor, unde valoarea este foarte mare și CJ are o presiune foarte mare în acest an. Al doilea ar fi terminarea parcului pentru sporturi cu motor și modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Județean. Anul 2013 este un vârf de plată la toate aceste proiecte și, pentru a reuși să facem față acestor plăți a trebuit să tăiem din altă parte. Soluția în vederea acoperirii acestor plăți este exact ceea ce avem pe un alt punct de pe ordinea de zi, și anume contractarea unor credite. Pentru cofinanțarea acestor proiecte ar fi cel mai ușor să accesăm acest credit. De asemenea, pentru proiectele pe care trebuie să le începem, aproape imperios, am prevăzut contractarea unui credit pentru dezvoltare. Cred că vom avea în acest fel supapa care să ne permită ca în a doua parte a anului să pornim investițiile și să avem finanțarea pentru ele. Vorbesc aici despre minicentura de la Sîncrai – Sîntioana – Ungheni, finanțarea noii amenajări de la Aeroportul Transilvania și noua parcare de la Spitalul Clinic Județean”.
Imediat după, opoziția PD-L a luat cuvântul prin vocea consilierului Vasile Filimon, care a spus că grupul din care face parte nu va vota bugetul și este de acord doar cu unul din cele două credite care erau supuse aprobării: „Până la apariția acestui proiect de buget, așteptam o viziune asupra dezvoltării județului pe un termen de 3-4 ani, în care să vedem ce facem în continuare, nu să aștept proiectul de hotărâre și să fiu pus în fața unui fapt împlinit, să aprob tot felul de materiale care nu sunt ceea ce cred că trebuie acestui județ. Este un buget de super-austeritate. În cadrul comisiei tehnico-economice am avut o discuție cu toate instituțiile subordonate. Am descoperit că sunt probleme în special la cheltuielile de personal. Oamenii și-au făcut un proiect de buget și au descoperit că pe finalul anului o să apară probleme la salarii. Noi am zis că sigur nu se va întâmpla așa dar, din păcate, de marți până azi am început să devin tot mai sceptic. Vedem în media ieșiri publice care spun că vor fi mari probleme începând cu luna iunie. Există varianta unei rectificări de buget undeva în vară. Sigur va fi, dar tare mi-e frică că va fi pe minus. Rugămintea mea și către directori este de a fi extrem de atenți cu banii care vor fi alocați, în special pe secțiunea de cheltuieli de personal”.
Problema a fost lămurită însă rapid de directorul economic din cadrul CJ Bartha Iosif, care a spus că bugetul are prevăzuți banii de salarii la toate instituțiile subordonate până la finalul anului, singura excepție fiind spitalul, care încă nu și-a semnat contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate. În cele din urmă bugetul a fost supus la vot și a trecut.
Disputa s-a mutat pe tema creditelor…
…pe care CJ intenționează să le acceseze. Primul credit este în valoare de 40 de milioane de lei, iar acesta va trebui returnat în 10 ani. Motivul, prevăzut de altfel și în proiectul de hotărâre, este exclusiv pentru cofinanțarea proiectelor europene mari aflate în derulare, unde CJ n-ar avea de unde să-și achite aceste contribuții. Concret, este nevoie de 20 de milioane de lei pentru parcul auto pentru sporturi cu motor și câte 10 milioane de lei pentru sistemul integrat de management al deșeurilor și modernizarea drumului Măgherani Sărățeni. Al doilea credit este însă mai mult decât dublu, adică 89 de milioane de lei, cu o perioadă de rambursare de 15 ani. Banii, potrivit tot proiectului de hotărâre, vor merge la reabilitarea drumului Sîngeorgiu de Pădure – Bezidu Nou – lim. jud. Harghita, reabilitarea drumului Reghin –Lăpuşna și reabilitarea drumului Botorca – Deleni – Băgaciu. De asemenea, o parte din bani vor merge pentru reabilitarea podului peste Valea Şaeş de pe DJ 106 limita judeţului Sibiu – Apold – Sighişoara și amenajare peisagistică de acces la Aeroportul Transilvania, inclusiv prin realizarea unui sens giratoriu.
Legat de toate aceste investiții, au fost din nou păreri contradictorii referitoare la oportunitatea accesări în acest moment a creditului. Vasile Filimon a fost din nou cel mai vehement împotrivă, deși tot el își încheia luarea de cuvânt spunând că dacă nu vor fi bani investiți în rețeaua de drumuri, vom avea mari probleme: „Vizavi de împrumutul de 40 de milioane necesar cheltuielilor de cofinanțare sunt de acord, dar nu văd de ce am trece dintr-odată de la un grad de îndatorare de 2,7%, până aproape spre 30%, care este maximul. Întrebarea este dacă acest credit de 89 de milioane este sustenabil sau intrăm într-o zonă destul de periculoasă cu finanțele județului. Noi, colegii din PD-L, nu vom fi de acord cu acest buget și nu vom vota de asemenea creditul de 89 de milioane de lei. Ce facem dacă din 2014 până în 2020 vor apărea alte oportunități pentru fonduri europene? De unde mai cofinanțăm aceste proiecte europene? Și eu am fost unul din cei care am insistat alături de mai mulți colegi și am cerut să luăm un credit pentru drumuri. Rugămintea aceasta este: dacă vor rămâne bani de investiții să ne aplecăm mai mult la drumurile din județ, pentru că în perioada următoare vom avea mari probleme în acest sens. N-am făcut nicăieri o reparație capitală, am făcut doar plombări, doar covoare asfaltice, care la un moment dat nu mai rezistă. Vom avea în perioada următoare extrem de multe probleme”.
Ceva mai temperat…
…a fost tonul fostului președinte CJ Lokodi Edita, care în mandatul său s-a opus întotdeauna contractării de credite, tocmai pentru ca ele să fie luate doar în cazul cofinanțării unor proiecte mari europene. Și acum tonul a fost același: „N-o luați ca o cuvântare că nu vreau dezvoltarea județului și nu doresc dezvoltarea infrastructurii, dar eu cred că fără nicio problemă putem să mergem la votarea primei hotărâri și la a doua haideți să mai amânăm. Și așa nu vom putea contracta efectiv împrumutul decât anul viitor. Haideți să lăsăm încă o lună și să analizăm”.
Acestea fiind spuse, Ciprian Dobre le-a răspuns consilierilor că dacă ar fi bani în buget n-ar mai fi nevoie de credite, s-a trecut la vot și ambele credite au fost aprobate. Astfel, gradul de îndatorare al județului va crește semnificativ, însă pe de altă parte în aproximativ un an, vor intra în județ aproape 130 de milioane de lei. Dacă e oportun sau nu, rămâne să vedem în modul în care vor fi cheltuiți.
Cătălin Hegheș
Stimata Redactie Punctul,
Ca tanar politician al echipei PNL vreau sa va semnalez un lucru care noua tinerilor PNL-isti nu ni se pare corect.
Cum se poate ca un membru PDL – Dnul ZERES SERGIU, apoi fost angajat al Primarie, membru al echipei lui Florea, finul lui Pascan, un om de afaceri care a avut contracte cu Florea, Primaria Tg. Mures, cu PDL-ul ….. acum este angajat in CABINETUL DE DEMNITARI – Consiliul Judetean Mures al Dlui Dobre (pe care il respectam mult). Va rog sa incercati sa ne raspunda cineva la aceste semnale, in sensul ca noi multi tineri din PNL am muncit in campanie peste tot mediul rural, cartiere iar acum cel pe care nu demult era sa zicem asa o persoana NON GRATA este un mare sfatuitor la CJ, cu salar, serviciu.
In plus la discutiile purtate cu ndansul, ne sfideaza chiar jignitor.
Aducetiva aminte voi cei din presa ca ati semnalat la timpul respectiv aceste lucruri referitor la Dnul ZERES SERGIU – http://www.zi-de-zi.ro/nunta-luminitei-si-a-lui-sergiu-intr-o-poveste/. Ati fost singuri care ati mentionat de apropierea fata de echipa PDL, a Dlui ZERES SERGIU, care culmea este cununat de contracandidatul nostru la CJ PASCAN MARIUS. Noi chiar nu contam deloc, asta ne este multumirea.
Multumesc redactie pentru ca ofera ocazia sa publicam lucruri adevarate.