Cel mai interesant punct de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 31 ianuarie 2013 a fost cel privind contractul de administrare ce i-a fost oferit Locativ SA asupra locuinţelor de pe Bulevardul Pandurilor nr. 44 – 46. Discuţii numeroase însă au stârnit şi altele: noul regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, referendumul pentru consultarea târgumureşenilor asupra revenirii serviciilor de parcări şi salubritate în subordinea CL, inscripţiile bilingve, în română şi maghiară, a denumirii şcolilor sau comisia consultativă care să avizeze deciziile Executivului.
Punctual
Am remarca, în primul rând, că de această dată şedinţa de Consiliu Local a început doar cu o întârziere ce se încadrează în sfertul academic, semn că, după şase luni de mandat, aleşii au înţeles să îşi armonizeze programul lor profesional cu cel de reprezentanţi ai târgumureşenilor. Ne referim strict la cei certaţi până acum cu ora şedinţelor de CL.
Kikeli Pál, preşedintele Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ sănătate, cultură, sport, agrement şi integrare europeană din CL şi-a anunţat colegii că va propune, alături de ceilalţi membri ai comisiei, constituirea unui comitet de organizare din partea deliberativului a Zilelor Tîrgumureşene, astfel încât acestea să devină un brand al municipiului care să suplinească mutarea Festivalului Peninsula la Cluj-Napoca. De asemenea, acesta a anunţat că aleşii intenţionează să se implice şi în întocmirea programului sărbătorii oraşului.
Acestea fiind spuse, şeful Poliţiei Tîrgu-Mureş, comisarul-şef Ioan Damaschin şi-a putut ţine prezentarea informării relaţiei pe bonuri de carburanţi dintre autoritatea locală şi patrulele de ordine publice. Ca să sintetizăm, datorită acestui parteneriat, numărul sesizărilor depuse prin care au fost semnalate infracţiuni a scăzut, astfel că aleşii, cu siguranţă, vor aproba pe mai departe alocarea din bugetul local a sumei necesare acordării acelor bonuri de carburanţi.
De asemenea, informările privind stadiul implementării proiectului „Oraş Ştiinţific pentru Cercetare şi Informatică Medicală”, respectiv cea a Serviciului Public de Asistenţă Socială au fost scurte şi la obiect. Despre prima am spune că a depăşit prima evaluare şi a ajuns la stadiul de studiu de fezabilitate, în timp ce din a doua am aflat că numărul beneficiarilor de ajutoare sociale şi alte forme de sprijin a crescut, în timp ce numărul de asistenţi personali, spre exemplu, a scăzut, asistaţii preferând indemnizaţia.
Bani şi pentru sportul de masă
Consilierii locali au aprobat regulamentul privind sprijinirea activităţilor sportive din municipiu, prevăzând distinct criteriile pentru sportul de masă, cel şcolar, respectiv cel de performanţă. Cererile de finanţare pentru semestrul I se depun până la 1 martie, iar cele pentru semestrul al doilea până în 24 mai. Preşedintele Comisiei, Kikeli Pál, a mai susţinut că membrii acesteia lucrează la o nouă grilă de evaluare a proiectelor din acest domeniu, astfel încât să fie cât mai corecte procentele alocate din buget pentru sportul de masă, şcolar şi de performanţă. „Pentru a nu a mai avea discuţiile din perioada trecută”, a mai explicat acesta.
De asemenea, şcolilor târgumureşene care vor derula tot felul de activităţi – în special ziua unităţii de învăţământ – le-au fost aprobate sumele, cu menţiunea că mai puţin decât valoarea eligibilă şi cea solicitată.
Concesiune – administrare, legal sau nu?
Proiectul privind concesionarea sau darea în administrarea Locativ SA a locuinţelor cumpărate de municipiu de la RCB Development, una dintre firmele din Grupul Benţa, a născut o vie dispută pe lege în CL. Cele 136 de apartamente cu una sau două camere au fost achiziţionate de fostul CL la un preţ de 880 de euro plus TVA. Problema este că acestea sunt ipotecate la BCR şi că până la şedinţa de joia trecută, banca înscrisese în cartea funciară ca sarcină interdicţia de închiriere. În ziua şedinţei, departamentul juridic al BCR a ridicat această interdicţie, dar doar pe o perioadă de 90 de zile. De aceea, ne tot întrebăm dacă municipiul poate da în administrare imobile care nu îi aparţin, cel puţin nu în următorii 5 ani. Bineînţeles, cu toate că alesul local PSD Olimpiu Sabău Pop a ridicat problema ridicării interdicţiei de închiriere pe o perioadă determinată, tot nu ne-am lămurit – nici consilierii – ce se va întâmpla după cele 90 de zile. De asemenea, nu ne-a convins nici secretarul municipiului care le-a explicat aleşilor locali că acel contract de vânzare – cumpărare între RCB Development şi municipiul Tîrgu-Mureş care valorează titlu – după cum le-a tradus – şi înseamnă că acele apartamente sunt în patrimoniul oraşului, atâta vreme cât acestea sunt ipotecate în favoarea băncii. Nu mai insistăm asupra clauzelor contractuale care spun că dacă nu este plătit împrumutul la BCR, pentru fiecare metru pătrat se mai datorează alţi 12 euro.
Cu 18 voturi pentru şi 3 împotrivă – cei trei consilieri locali ai PSD -, hotărârea în varianta a treia a trecut. De menţionat că în AGA Locativ, ce a urmat după şedinţa CL, aleşii locali au stabilit ca viitorii chiriaşi să achite lunar 3 euro pe metru pătrat. De asemenea, aceştia au hotărât ca acel contract de închiriere să fie modificat, astfel încât să apară şi clauzele din contractul de ipotecă cu banca, pentru ca viitorii locatari să ştie ce semnează şi la ce se angajează în caz de neplată – a lor sau a creditului.
Un nou regulament
Problema ridicării maşinilor parcate în locuri nepermise, marcate ca atare pe raza municipiului, a beneficiat de onoarea de a avea două proiecte de hotărâre. Unul – proiectul 14 iniţiat de consilierii locali ai PSD – Olimpiu Sabău Pop, Cornel Brişcaru şi Lucian Loghin – şi al doilea – 13 – iniţiat de Executiv. Nu ştim care a fost ordinea de dezbatere, cert este că Olimpiu Sabău Pop, din partea iniţiatorilor proiectului privind anularea Hotărârii nr. 241 din 2007, a explicat de ce a propus abrogarea acelei hotărâri. „Hotărârea de Consiliu Local adoptată cu privire la ridicarea maşinilor pe raza municipiului Tîrgu-Mureş, având la bază un regulament adoptat în acel moment este fără doar şi poate un act juridic, un act administrativ care este în contradicţie cu legislaţia în vigoare, ceea ce înseamnă că acel act este ilegal. De ce este ilegal? Pentru că, în primul rând, contravine unei legi care spune foarte clar că se pot ridica maşinile doar dacă şi în condiţiile unui regulament adoptat de Guvern. Noi nu avem până în acest moment, în România, un regulament adoptat de Guvernul României. Această situaţie determină ca un regulament al Consiliului Local să nu poată avea forţa juridică în sensul Legii 24 din 2000, legea tehnicii legislative, şi nu poate să suplinească lipsa unui regulament adoptat de Guvern”, a spus acesta. Consilierii au prezentat şi două hotărâri definitive şi irevocabile ale unor instanţe din România care anulau acele hotărâri care permiteau ridicarea maşinilor.
În ciuda argumentaţiei, s-a ajuns să se discute doar proiectul 13, iar imediat ce se va adjudeca serviciul de ridicare, transport, depozitare a maşinilor parcate neregulamentar se va aplica şi un nou regulament. Acesta prevede ca şi poliţiştii rutieri să participe la această acţiune, dar şi că „procesul verbal care se va întocmi să poată fi ridicat la adresa spaţiului de depozitare, pentru ca să existe posibilitatea de contestare a acestuia şi un ultim aspect: autoturismul se poate ridica la prezentarea unui certificat care să ateste că s-a formulat contestaţie sau în situaţia în care se achită amenda. În acest fel se poate evita faptul că un autoturism se reţine în mod aşa-zis nejustificat, respectiv s-a formulat contestaţie şi totuşi proprietarul este lipsit de folosinţa autoturismului”, după cum a solicitat alesul local al UDMR, avocatul Karacsony Erdei Etel.
Din discuţii am mai reţinut că, până acum, maşinile se ridicau oarecum preferenţial. „Contrar unei opinii că târgumureşeanul nu îşi doreşte acest lucru, am remarcat că foarte multă lume îşi doreşte acest lucru, în anumite condiţii, evident. Iar aplicarea dublei măsuri la aceste ridicări este principalul lucru pe care oamenii nu şi-l doresc. Deci dacă aplicăm acest regulament, dacă îl votăm astăzi, rugămintea mea mare ar fi să ne îndreptăm atenţia până şi din punctul de vedere al juridicului asupra modului în care el se aplică pentru că pe oameni nu îi deranjează că se ridică maşinile, îi deranjează poate că nu se ridică tot timpul la fel, pentru toată lumea”, a subliniat Ioana Roman, ales PD-L, care a adus în discuţie şi problema lipsei parcărilor, ce ar trebui soluţionată în acest mandat. Noi sperăm, pentru că mai sunt vreo 3 ani şi jumătate.
De asemenea, redevenţa va fi de 50 % din totalul încasărilor, dar nu mai puţin de 100.000 de lei şi asta în ciuda pledoariei consilierului Claudiu Maior în favoarea viitorului prestator al serviciului care ar putea fi tentat să facă cât mai multe încasări şi să treacă la vânătoare de „ilegalişti” ai parcărilor – formularea ne aparţine. Cum fără poliţie – locală sau rutieră – nu se vor putea face aceste ridicări de maşini şi cum nu îi putem suspecta pe reprezentanţii ordinii publice de astfel de tentaţii, credem că este o falsă problemă.
Cu ocazia şedinţei am mai aflat că până acum erau ridicate în medie şase autoturisme pe zi parcate neregulamentar. Ţinând cont de tarifele impuse în caietul de sarcini viitorilor participanţi la licitaţia pentru prestarea acestui serviciu, nu ne îngrijorăm că firma adjudecatară nu îşi va permite să achite redevenţa. Tarifele vor fi de 300 lei fără TVA, pentru ridicarea şi transportul vehiculului, 50 lei fără TVA / vehicul, pentru depozitarea până la 6 ore inclusiv, 75 lei fără tva/ zi /vehicul, pentru depozitare mai mult de 6 ore.
Încă o comisie
Iniţiatorii – aceiaşi trei consilieri locali ai PSD – ai proiectului privind organizarea unui referendum local pentru consultarea târgumureşenilor în legătură cu organizarea şi prestarea serviciilor de salubritate şi parcări publice. Până să ajungă la această decizie a fost drum lung, preţ de aproape o oră de dezbateri aprinse.
„Ar trebui să verificăm dacă s-au realizat cele stabilite în cele două contracte şi, dacă nu s-au realizat, dovedit şi probat, atunci să analizăm consecinţele rezilierii acestor contracte, presupunând că totuşi s-au făcut investiţii de către aceste firme şi să vedem cam cât ne-ar costa pentru că întotdeauna orice demers democratic, din păcate costă, dar nu înseamnă că nu merită acest cost. Eu mi-aş dori ca de pe planul zvonisticii să ajungem pe planul dovezilor certe, indiscutabile, pe hârtie, dacă sunt asemenea aspecte, vă rog să le sesizaţi în scris şi atunci putem să o luăm o decizie în cunoştinţă de cauză. Dar nu cred că putem aproba în această formă, referendumul anunţat anterior ”, a spus Peti András despre acest demers.
Ioana Roman a susţinut că „de la mine aveţi abţinere pentru că sunt de acord cu principiul, dar nu ştiu dacă este oportun, dar doar dacă obţineţi viza de legalitate”.
În final a fost votată o comisie – cea de servicii şi comerţ – plus cei doi viceprimari şi un reprezentant al iniţiatorilor – Olimpiu Sabău Pop care să verifice până la 30 martie cum s-au derulat contractele pentru parcări, salubritate şi transport local. Comisia va prezenta la sfârşitul lui martie şi un raport.
Plăcuţe bilingve, în buget
Cu 13 voturi pentru, hotărârea privind inscripţionarea bilingvă a denumirii şcolilor din municipiu a trecut. Cu toate că preşedintele de şedinţă, Cornel Brişcaru, a solicitat dezbatere publică pe acest proiect, prezentat, în opinia sa în şedinţa de plen fără a respecta prevederile legii transparenţei decizionale.
În final, a fost modificată HCL din 2011, care va suna pe viitor astfel: „art. 1 Se aprobă finanţarea integrală din bugetul local a cheltuielilor de confecţionare şi amplasare de firme, sigle pe frontispiciul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş cu denumirea acestor unităţi şi în limba maghiară conform traducerii anexate; Art. 2 Direcţia Economică va propune includerea sumelor necesare în bugetul local pe 2013 în vederea achiziţionării şi montării siglelor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Tîrgu-Mureş, actualizate conform ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6564 din 2011”.
Categoria şi altele…
Mai multe străzi din municipiu au de joia trecută aprobaţi indicatorii tehnico-economici, adică s-a decis cam cât vor costa reabilitarea lor dacă va fi găsită sursa de finanţare. Direcţia Tehnică speră să atragă din nou fonduri europene. Proiectul privind desemnarea unei comisii consultative care să fie informată asupra proiectelor Executivului care nu mai trec prin CL a fost amânat. A durat cam o oră să se întâmple acest lucru. Dar suntem convinşi că proiectul va reveni pe ordinea de zi a şedinţelor de CL. Claudiu Maior l-a chemat pe Cornel Brişcaru să se bată afară. Bănuim că pe holul Primăriei. Nu s-a întâmplat…
Ligia Voro
Consilier adevarat maior asta :)) ce taran….