Inspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda ar putea fi făcută abia în martie, pentru că acolo nu s-au terminat lucrările, însă, chiar dacă acest tronson va fi recepţionat, nu se va putea deschide circulaţia în zonă până când nu va fi finalizat şi lotul 3, pentru că lotul 4 are descărcarea prin lotul 3, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.
„Inspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 Sebeş – Turda ar putea fi făcută abia în martie, pentru că acolo nu s-au terminat lucrările. Mai au de lucrat la taluze, la şanţuri, la garduri şi la alte elemente de siguranţă pe care trebuie să le monteze, care sunt elemente supuse recepţiei. Însuşi consultantul, în discuţiile cu noi, a recomandat să nu facem pe 15 februarie (inspecţia – n. r.), pentru că nu sunt gata lucrările şi, ca atare, noi estimăm că în luna martie se va putea constitui comisia de inspecţie în vederea recepţiei. Discutăm în continuare cu antreprenorul şi cu consultantul, pentru a vedea care este evoluţia şi să stabilim când se va face această comisie în vederea recepţiei. Nu ştiu de unde a apărut termenul de 15 februarie pentru recepţia lotului 4 deoarece niciodată recepţiile nu se fac până când nu se termină lucrările şi, ca atare, pentru această dată nu era programată nicio recepţie. Nu a existat niciodată un anunţ oficial al CNAIR privind recepţia pe 15 februarie a lotului respectiv”, a explicat Şerbănescu.
Antreprenorul lotului 3 pe care s-au descoperit neconformităţi este Tirrrena Scavi, companie care are 90 de zile la dispoziţie (de la inspecţia pe lot, în ianuarie – n. r.) să le corecteze, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei de drumuri. Potrivit acestuia, termenul până la care Tirrena Scavi ar trebui să remedieze neconformităţile pe lotul 3 este luna aprilie.
„Noi am fost în ianuarie în inspecţie, deci 90 de zile înseamnă aprilie, la care se adaugă perioada în care vremea nu a permis să se intre în amplasament şi să se facă lucrări. Practic, circulaţia în zonă depinde de modul în care Tirrena Scavi înţelege să corecteze neconformităţile constatate cu ocazia recepţiei. Dacă nu le corectează şi dacă nu putem face recepţia (pe lotul 3 – n. r.) blocăm, practic, două loturi pe care s-ar putea circula. Lungimea celor două loturi este de circa 27 de kilometri”, a precizat acesta.
Procesul de recepţie în cazul lotului 3 al autostrăzii Sebeş – Turda a fost suspendat din cauza existenţei unor neconformităţi constatate de către comisia de specialitate, iar autorităţile au stabilit împreună cu antreprenorul un termen de remediere a problemelor de 90 de zile, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis pe 17 ianuarie AGERPRES.
Astfel, în urma inspecţiei efectuate în data de 9 ianuarie 2018 au fost identificate numeroase zone cu deficienţe de planeitate şi rugozitate, pentru care raportul prezintă un calificativ „Inadmisibil”, nerespectarea Normativului 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafaţă de 20.000 mp în vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere şi nerespectarea prevederilor Proiectului Tehnic privind calea pe pod. De asemenea, pe anumite sectoare, asigurarea scurgerii apelor prezintă neconformităţi.
Totodată, s-a constatat existenţa unor panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt parţial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante, în timp ce la structura de la km 45+600 există defecte la suprafaţa betoanelor. În plus, sistemul ITS, echipamentul de cântărire în mişcare, înregistrează numerele de înmatriculare ale remorcilor, fără a fi înregistrat numărul de înmatriculare al capului tractor, aşa cum a fost solicitat de către beneficiar.
Pe de altă parte, nu a fost efectuată corespunzător semnalizarea în Spaţiile de Servicii.
În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În funcţie de condiţiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea antreprenorului.
Pe lotul 3 ar urma să fie inauguraţi iniţial 8,5 kilometri, iar după ce va fi dat în folosinţă şi lotul 4 vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.
Lotul 3 tranzitează judeţul Alba, având o lungime de 12,45 km – de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, km 41+250 – km 53+700.
Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda – km 53+700 – 70+000, sector km 53+700 – 53+900, km 60+550 – 60+700 – are o lungime de 16,3 kilometri. Traseul se dezvoltă pe raza judeţului Alba, în stânga DN1, pe teritoriul administrativ al comunei Miraslău şi pe cel al comunei Unirea, la vest de râul Mureş şi la sud de pârâul Ciugud. Constructorul este Asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH, iar costul tronsonului ajunge la 470,005 milioane de lei, fără TVA.
Autostrada Sebeş – Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Proiectul „Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda” presupune execuţia a 70 de kilometri de autostradă, asigurând o legătură directă şi rapidă între Autostrada A1, Sibiu – Sebeş – Orăştie – Deva – Timişoara – Arad – Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European, şi Autostrada A3, Braşov – Făgăraş – Târgu Mureş – Turda – Cluj Napoca – Oradea – Borş, numită şi Autostrada Transilvania.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.