Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii, alături de poliţişti de la Combaterea Criminalităţii Organizate şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, analizează un colet suspect, lăsat la uşa unui cabinet stomatologic care funcţionează la parterul unui bloc cu zece etaje de pe strada Suceava din Târgu Mureş.
„Sacoşa a fost găsită în faţa uşii de acces a unui cabinet stomatologic. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Combaterea Criminalităţii Organizate, ISU şi echipa specializată a SRI, adică toate instituţiile care desfăşoară măsuri specifice în astfel de situaţii. Se intervine conform procedurilor specifice”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Rugină.
Coletul a fost scanat şi urmează să fie transportat cu un container special pentru a putea fi analizat în siguranţă.
Conform martorilor, coletuol ar fi fost lăsat la intrarea în cabinetul stomatologic de o femeie care purta o mască de protecţie împotriva virusurilor, în jurul orei 12,40. AGERPRES