Cu prilejul comemorării Zilei Eroilor, Garnizoana Tîrgu Mureș și Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei orașului Iernut, organizează în data de 17 mai 2018, începând cu ora 12.00, o ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, la Cimitirul Eroilor de la Oarba de Mureș.
Garda de onoare va fi una mixtă, constituită din militari ai structurilor de forțe pentru operații speciale din Garnizoana Tîrgu Mureș și efective ale Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Tîrgu Mureș.
Ceremonia va debuta cu întâmpinarea oficialităților și salutarea drapelului de luptă.
În continuare un sobor de preoți va oficia o slujbă de pomenire a tuturor eroilor neamului.
Ceremonia va continua cu depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori de către instituțiile nominalizate în Legea ceremoniilor oficiale nr. 215/2016: Instituția Prefectului – Județul Mureș, Primăria orașului Iernut, Consiliul Județean Mureș și Garnizoana Tîrgu Mureș (organizator).
În încheiere, garda de onoare va acorda onorul tuturor celor prezenți la eveniment, precum și eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc sfânt, emblematic pentru istoria neamului românesc.
Comemorarea eroilor la Oarba de Mureș
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.