În acord cu statele membre ale UE și în urma unui aviz al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Comisia Europeană a solicitat statelor membre să suspende autorizația de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de testare.
Decizia se bazează pe o evaluare științifică efectuată de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) în urma unei cereri din partea agenției spaniole pentru medicamente. Aceasta din urmă a efectuat o inspecție a laboratorului și a informat EMA, care a realizat o analiză, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat.
„UE dispune de un proces strict și riguros de aprobare a medicamentelor și de farmacovigilență, pentru a asigura cele mai înalte standarde pentru medicamente. În urma evaluării sale științifice, EMA a stabilit că testele Synapse Labs privind aceste medicamente generice nu îndeplineau cerințele stricte ale UE în materie de dovezi pentru a demonstra că sunt echivalente cu medicamentele de referință, arată G4Media. În acord cu statele membre ale UE, autorizațiile de comercializare naționale vor fi suspendate până când producătorii vor putea furniza date valabile și fiabile pentru a demonstra echivalența. Aceasta înseamnă furnizarea de date care să demonstreze că medicamentele generice eliberează în organism aceeași cantitate de substanță activă ca medicamentele de referință”, precizează sursa citată.
Între timp, însă, pentru a se evita orice risc de penurie, autoritățile naționale pot amâna suspendarea cu până la 2 ani pentru medicamentele pe care le consideră de importanță critică la nivel național.
Pe lista publicată de Comisia Europeană se regăsesc circa 40 de medicamente autorizate în România (de la pagina 154).
Category: Stirile Punctul