Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o nouă hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 14 noiembrie. Printre măsuri, se propune menținerea purtării măștii de protecție în spațiile publice precum și în mijloacele de transport în comun sau menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători și aniversări, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, iar activitățile religioase se vor putea face în spații deschise.
Regulile sanitare pe care trebuie să le respectăm la alegerile parlamentare din 6 decembrie pentru a evita infectarea cu coronavirus (hotărâre CNSU) sunt asemănătaore cu cele pe care le-am avut la alegerile locale.
- Fiecare secție de votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie va trebui să fie dotată cu flacoane cu soluție dezinfectantă iar toți participanții la procesul electoral vor trebui să poarte mască de protecție, potrivit unei decizii adoptate joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care stabilește regulile sanitare ce vor trebui respectate la scrutin pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.
- La intrarea în secția de vot se va lua temperatura fiecărei persoane iar alegătorii îndrumați către „localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia”.
- membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării voturilor şi vor menţine o distanţă de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane;
- numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.