Comorile Romaniei sunt foarte multe, dar pe cat sunt de multe pe atat de mic este interesul statului de a le scoate la suprafata si a le intrduce in circuitul turistic. Asa cum se intampla si cu ruinele cetăţii geto-dacice Helis, aflate in inima Baraganului.
La o ora jumatate de Bucuresti, intr-o zona superba aflata pe malul raului Ialomita, arheologii au descoperit ramasitele unei cetati getice. Aşezarea istorică are importanţă naţională, cercetările scoţând la iveală faptul că aici şi-ar fi avut cetatea regele dac Dromichete. Indicii ca acolo ar fi fost candva o cetate nu prea mai vezi astazi din pacate…
Odata ajunsi la Piscul Crasani nu vezi foarte multe urme ale existentei fostei cetati, dar privelistea, insa, face toti banii. Vezi raul Ialomita serpuind in fundal, aproape de baza dealului e o stana de oi, iar formatiunile nisipoase iti creaza impresia ca ai fi in alt loc decat esti. Si este liniste. Multa liniste.
Situl arheologic „Piscul Crăsani” are, potrivit specialiştilor din cadrul Muzeului Judeţean Ialomiţa, o deosebită importanţă istorică şi naţională.
El se află pe lista A a monumentelor istorice, făcând parte din Patrimoniul Naţional al judeţului Ialomiţa. Importanţa sa este mare atât datorită faptului că aici s-au descoperit foarte multe urme ale trecutului, dar şi prin faptul că este primul şantier arheologic deschis în România. Primele săpături s-au efectuat aici în urmă cu mai bine de 100 de ani, iar cercetările sunt încă în desfăşurare.
Însuşi marele Vasile Pârvan a coordonat lucrările arheologice de la „Piscul Crăsani”. Cercetările istorice au scos la iveală faptul că aici şi-ar fi avut cetatea regele dac Dromichete.
Piscul Crăsani se afla pe raza comunei Balaciu, langa satul Crasanii de Jos, pe malul drept al Ialomitei. Comuna Balaciu se afla pe drumul E60, intre orasele Urziceni si Slobozia.
Daca vreti sa trageti o fuga spre „ciulinii Baraganului”, faceti un popas la Conacul Marghiloman.
Este cel mai important monument istoric din zona de vest a judeţului Ialomiţa. Acesta a fost construit de familia politicianului român Alexandru Marghiloman, între anii 1869-1874. Conacul are trei niveluri, pivniţă și 2 terase laterale şi înglobează porţiuni din zidăriile unei case boierești de la sfârşitul secolului al XVII.
În prezent, acesta a intrat într-un program european de conservare și refacere a monumentelor și siturilor arheologice din Europa de Est. Conacul poate fi vizitat de turişti și beneficiază de o panoramă excepţională asupra câmpurilor şi a bălţilor cu peşte din împrejurimi. Si mai aveti ceva de vazut in zona: Lacul Amara.
Probabil ca cel mai cunoscut si cautat obiectiv turistic din Ialomita este lacul Amara. Cu un peisaj inconjurator realmente deosebit, lacul este plin de turisti in fiecare sezon de vara, datorita proprietatilor curative pe care le are namolul sau negru. Continutul bogat de saruri si sulfati al namolului este grozav pentru tratarea diferitelor afectiuni dermatologice, neurologice periferice, ginecologice, reumatice degenerative si reumatice inflamatorii. Lacul se gaseste in localitatea Amara, la circa 7 kilometri de municipiul Slobozia.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.