Cea de-a XXIX-a ediție a Conferinței Științifice Studențești (TDK) s-a desfășurat cu succes în perioada 11-14 mai 2022. Anul acesta, cei interesați au putut participa la 14 prezentări susținute de medici, cercetători și profesioniști din țară și din străinătate, pe teme precum transplantul pulmonar, chirurgia cancerului, cele mai recente evoluții în medicina translațională, dezvoltarea categoriei de medicamente antimigrenoase și a stomatologiei digitale din lume. În plus, discuțiile în grup au contribuit la reușita din acest an. Cu această ocazie, studenții, profesorii și profesioniștii și-au putut împărtăși gândurile într-un mod mai personal.
Conform tradiției TDK, studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și de la alte universități și-au putut prezenta cercetările. Astfel, au fost lansate proiecte pe 35 de secțiuni diferite, care au fost evaluate mai apoi de un juriu profesionist din domeniul științelor medicale și farmaceutice. Pe lângă partea teoretică, cei care au asistat la oricare dintre cele 37 de workshop-uri, și-au putut dezvolta abilitățile practice. În cadrul atelierelor, studenții de medicină, stomatologie și farmacie au optat pentru o varietate mare de subiecte.