Consilierii locali au aprobat taxele și impozitele locale pe 2025
Consilierii locali au aprobat taxele și impozitele locale pe 2025

Consilierii locali au aprobat taxele și impozitele locale pe 2025

Joi, 19 decembrie 2024, consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș s-au reunit în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an. Printre proiectele importante care au fost discutate și supuse votului s-au numărat și modificările privind noile taxe și impozite locale, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.

S-a propus o indexare de 10,4%, corespunzătoare ratei inflației din 2023, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care impune autorităților locale să ajusteze anual taxele și impozitele în funcție de inflație.

De asemenea, este important de subliniat faptul că și anul viitor, la Târgu Mureș, vor fi păstrate mai multe reduceri la plata dărilor locale, printre care menționăm:

  • La plata anticipata a impozitului/a taxei pe clădiri, pe teren sau asupra mijloacelor de transport, până la data de 31 martie, contribuabilii beneficiază de bonificația de 10%.
  • Facilitatea va fi aplicată și persoanelor juridice, doar dacă contribuabilul persoană juridică deține la data de 31.03.2025 un cont activat pe “ Portalul de servicii electronice fiscale”, a Direcției Fiscale Locale Târgu Mureș, având adresa : https://platformacetateni.targumures.globalpay.ro/cetatean-login.
  • Contribuabilii care au în proprietate un mijloc de transport hibridbeneficiază de o reducere de 75% a impozitului datorat pentru respectivul mijloc de transport iar mașinile electrice beneficiază de impozit 0 conform legii.

Pentru anul 2025, se vor acorda scutiri de impozit și taxe pentru anumite clădiri aparținând persoanelor juridice, în următoarele situații:

  • Clădiri clasificate conform legii ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepția celor unde se desfășoară activități economice;
  • Clădiri restituite conform art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul imobilelor preluate abuziv între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau clădiri prevăzute în art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea bunurilor imobile aparținând minorităților naționale din România, dacă proprietarul menține afectarea de interes public;
  • Clădiri utilizate de organizații neguvernamentale sau întreprinderi sociale pentru furnizarea de servicii sociale;
  • Clădiri destinate activităților sportive, inclusiv cele care susțin funcționarea bazelor sportive;
  • Clădiri utilizate de organizații nonprofit exclusiv pentru activități artistice fără scop lucrativ;
  • Clădiri unde au fost realizate lucrări conform Legii nr. 153/2011 privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările ulterioare. Scutirea se acordă pe o perioadă de un an, respectând legislația ajutoarelor de stat, cu condiția ca lucrările să fie finalizate și recepționate în anul fiscal anterior și să depășească 25% din valoarea impozabilă a clădirii.

Printre alte facilități la plata taxelor aprobate în cadrul ședinței s-a decis menținerea taxei de salubritate pentru persoanele fizice la nivelul anului 2024, fără nicio creștere (17,79 lei/persoană/lună inclusiv TVA). În schimb, pentru persoanele juridice s-a aprobat o majorare de 40% aplicată fracției uscate.

Un alt punct asupra căruia consilierii locali și-au dat votul a fost cel de aprobare a rețelei școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar din Târgu Mureș, valabilă pentru anul școlar 2025-2026.

Printre facilitățile fiscale aprobate pentru la Grădina Zoologică Târgu Mureș în 2025, enumerăm următoarele:

  • Grupuri de copii organizate din partea instituțiilor educaționale din Târgu Mureș (minim 10 persoane + un însoțitor): 10 lei
  • Posesorii cardului „Familie Numeroasă” (conform HCL nr. 182/27.05.2021):
    • Adulți: reducere de 50%, preț bilet 17,50 lei.
    • Copii, elevi, studenți, pensionari: reducere de 50%, preț bilet 7,50 lei.
  • Acces gratuit pentru:
    • Persoane cu dizabilități (handicap accentuat sau grav) și însoțitor.
    • Copii sub 2 ani.

Tot în ședința de joi, consilierii locali au aprobat documentația tehnico-economică, faza S.F., și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Amenajare skatepark în Parcul Sportiv Municipal din Târgu Mureș”.

Indicatori financiari propuși:

  • Scenariul 1:
    • Valoarea totală: 3.620.175,48 lei (TVA inclus)
    • Din care construcții-montaj (C+M): 2.284.437,51 lei (TVA inclus)

Durata proiectului:

  • Execuția lucrărilor: 18 luni
  • Implementarea completă (inclusiv achiziții și alte activități): 24 luni de la demararea proiectului.

Serviciul Relații Interne și Internaționale