În ședința de Guvern din 15 iulie, a fost aprobat un sprijin financiar în valoare de 17,8 milioane de lei pentru lucrări tehnice menite să combată salinizarea râului Târnava Mică, cu scopul de a asigura și îmbunătăți alimentarea cu apă potabilă în zonele afectate. Din această sumă, 3,3 milioane de lei au fost alocate Consiliului Județean Mureș, iar 14,4 milioane de lei Primăriei Municipiului Târnăveni.
După cum este cunoscut, în urma catastrofei de la Praid, apele Târnavei Mici au fost contaminate cu sare, ceea ce a dus, începând cu luna iunie, la sistarea alimentării cu apă a aproximativ 40.000 de locuitori din județul Mureș.
„Situația este extrem de gravă, deoarece lipsa apei afectează viața de zi cu zi a populației, precum și activitatea unităților economice. Încă de la începutul crizei, colaborăm strâns cu autoritățile locale, cu operatorul de apă și cu structurile de urgență competente pentru a asigura necesarul de apă al comunităților afectate și pentru a identifica o soluție durabilă. În acest sens, Consiliul Județean Mureș a achiziționat luna trecută o cisternă nouă pentru ISU Mureș, iar din sprijinul guvernamental primit săptămâna aceasta vom cumpăra două echipamente de desalinizare. Ne dorim ca acestea să fie puse în funcțiune cel târziu până la începerea anului școlar”, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.
Consiliul Județean va achiziționa câte un echipament de desalinizare cu osmoză inversă pentru stațiile de tratare a apei din Fântânele și Suplac, pentru a permite reluarea distribuției de apă potabilă prin rețeaua publică. Finanțarea permite, de asemenea, modernizarea sistemelor existente și efectuarea lucrărilor auxiliare necesare pentru asigurarea calității apei potabile.