Teatrul Naţional Târgu-Mureş anunţă o nouă premieră a Companiei „Liviu Rebreanu“: spectacolul „Constantin“ de Alexandru Popa, în regia lui Tudor Lucanu.
„Comploturi, intrigi, strategii de manipulare, negocieri, duplicitate, trădări, promisiuni. Acestea au fost dintotdeauna instrumentele utilizate de politicieni pentru a se menține la putere. Dar ce se întâmplă atunci când acestea nu mai pot fi folosite? Cât de mult este cineva dispus să plătească pentru viața sa sau pentru viața copiilor săi? Dar dacă nici o avere din lumea noastră nu este de-ajuns?
Spectacolul pe care îl propun urmărește povestea lui Constantin Brâncoveanu dincolo de mit, încercând să îl descopere ca pe un om care încearcă să supraviețuiască unor contexte politice nefavorabile. Vă invit să asistați la o pendulare continuă între tragedia omului și comicul moravurilor, între atunci și acum – două perioade în care redefinirea valorilor are o importanță majoră, între lumea materială și cea spirituală“, este mesajul transmis de regizorul Tudor Lucanu.
Din distribuţie fac parte actorii Nicu Mihoc – Brâncoveanu, Theo Marton – Constantin II Brâncoveanu, Radu Anastas – Ştefan Brâncoveanu, Cristian Iorga – Radu Brâncoveanu, Alexandru-Andrei Chiran – Matei Brâncoveanu, Costin Gavază – Mustafa Aga, Richard Balint – Văcărescu, Csaba Ciugulitu – Sultanul Ahmed III, Luchian Pantea – Ştefan Cantacuzino, Ale Ţifrea – Aniţa Balş Brâncoveanu, Monica Ristea – Marica Brâncoveanu, Tiberius Vasiniuc şi Daniel Vişan – Soldaţi.
Scenografia este realizată de Cristina Milea, asistentă de scenografie este Denisa Berceanu, muzica a fost compusă de Boros Csaba, asistent muzical este Oláh Vince, regia tehnică îi aparţine Teodorei Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.
„Tudor Lucanu a tratat scrierea lui Alexandru Popa în cheie strict contemporană. Personajele se mișcă printre mese și scaune din zilele noastre, au la îndemână celulare, sunt înveșmântate în haine contemporane (excelente decorurile și costumele Cristinei Milea), au doar câte un accesoriu care trimite cu gândul la Țara Românească din vremea medievală. Respectiv la tragicul an 1714. Actorii care le interpretează vorbesc firesc, ca în zilele noastre, fără tirade, fără excese de teatralitate.“ (Mircea Morariu – amfiteatru.com)
Reprezentaţia va avea loc miercuri, 22 ianuarie, ora 19.30, la Sala Mică.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani!
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Casieria din incinta Teatrului, de marți până vineri, între orele 9:00 și 15:00, și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365.806.865 și la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marți până vineri, între orele 12:00 și 17:30, sau la numărul de telefon 0372.951.251.
De asemenea, biletele și abonamentele pot fi procurate online accesând portalul www.biletmaster.ro.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.