Pachetul de bază intrat în vigoare pe 1 iunie 2014 dă posibilitatea medicilor de familie să încheie contracte pentru ecografii şi EKG-uri făcute în ambulatoriu şi să efectueze mai mult de 20 de consultaţii fără plată, cât aveau voie să acorde până acum.
„Nu mai există un plafon de 20 de consultaţii pe zi, astfel pacienţii care se vor adresa medicului peste acest număr vor putea să beneficieze de prescripţie medicală şi bilete de trimitere şi nu vor mai trebui să plătească peste acele consultaţii. (…) Până acum, în cadrul legal erau cuprinse o serie de limitări care nu îşi aveau rostul şi conduceau la o funcţionare greşită a sistemului. (…) Până acum, a 21-a consultaţie era taxată şi consultaţiile care depăşeau acest număr nu aveau că şi consecinţă eliberarea de prescripţii medicale. Începând cu 1 iunie acest lucru va fi posibil. Numărul de consultaţii care se va deconta medicului de familie nu mai este limitat, medicul va putea, peste cele 20 de consultaţii, să efectueze, în funcţie de adresabilitatea pe care o are, toate consultaţiile care sunt programate şi (…) să elibereze prescripţii medicale. Acelaşi lucru se va putea întâmplă şi la ambulatoriul de specialitate clinic”, a explicat Radu Tibichi, preşedintele CNAS.
Şeful CNAS recunoaşte însă că doar urgenţele vor fi tratate imediat, în timp ce pentru o afecţiune asupra căreia ar trebui să se intervină cât mai repede pentru a se evita complicaţiile, se poate aştepta între 7 şi 28 de zile. Pentru analize medicale amănunţite prin care s-ar putea depista eventuale probleme de sănătate sau pentru internarea unor bolnavi cu afecţiuni cronice se fac programări, chiar şi peste şase luni.(EM)
Sursa sanatatea buzoiana
sursa foto adevarul.ro