Convocare de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară
Convocare de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară

Convocare de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară

                                 DISPOZIŢIA NR.440

                                       din 9 decembrie 2024

privind convocarea, de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,

În considerarea faptului că:

  • orice întârziere în repartizarea integrală pe anul 2024 pe unitați administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând impozit pe venit încasat suplimentar este de natură să împiedice execuția bugetară, fiind în ultima lună a exercițiului bugetar actual;
  • termenul de depunere a cererii de finanțare în sprijinul aprobării căreia se exprimă acordul de participare în proiectul ”Collab4Future” se împlinește la data de 10 decembrie 2024,

În temeiul prevederilor art. 685 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.115/2019, cu modificările și completările ulterioare, art.178 alin. (2), art.179, coroborat cu art.134 alin.(1) lit.a), alin. (4), alin. (5) lit. a), a^1) și a^2), art. 135 și art.196 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

dispune:

Art.1. (1) Se convoacă, de îndată, plenul Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară pentru data de 9 decembrie 2024, ora 13,00,  care se va desfășura în sistem de videoconferință, on-line.

(2) Proiectele propuse ale ordinii de zi a ședinței extraordinare, convocată de îndată, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art. 2. (1) Caracterul public al ședinței consiliului județean se asigură prin transmiterea acesteia pe platforma de socializare facebook a instituției.

(2) Prevederile Secțiunii 61 Reguli speciale din Capitolul IV Funcționarea Consiliului Județean Mureș din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.115/2019, cu modificările și completările ulterioare, devin aplicabile.

Art.3. Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică prin mass-media locală și prin afișare pe pagina de internet a autorității și se comunică secretarului general al județului, consilierilor județeni, direcțiilor, serviciilor și compartimentelor independente din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Mureș.

PREȘEDINTE                                                                                             Contrasemnează

Péter Ferenc                                                                                         SECRETAR GENERAL

                                                                                                                      Paul Cosma

Anexa la Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș

nr.440/9.12.2024

PROIECTUL ORDINII DE ZI

a ședinței extraordinare, convocată de îndată, a Consiliului Județean Mureș

din 9 decembrie 2024

  1. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând impozit pe venit încasat suplimentar  corespunzător cotei de 6% prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 421/2023 privind bugetul de stat pe anul 2024, cu modificările şi completările ulterioare   

                     Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  • Proiect de hotărâre privind exprimarea acordului Consiliului Județean Mureș pentru participarea în proiectul „Collab4Future”

       Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  • Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.

PREȘEDINTE                                                                                             

Péter Ferenc