Programul de pedagogie muzeală „Şcoala de vară la muzeu”, iniţiat în anul 2010, de Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, continuă şi anul acesta.
Astfel, conform tradiţiei, în luna iulie, în fiecare zi de vineri, între orele 10,00-12,00, copiii cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani, vor fi întâmpinaţi de specialiştii şi voluntarii muzeului (elevi, studenți sau cadre didactice din învățământul preuniversitar), într-un spaţiu special amenajat, Sala de activităţi de pedagogie muzeală, aflată în clădirea secundară a Muzeului de Ştiinţele Naturii din Târgu-Mureş, de pe strada Horea nr. 24.
Ediţia de anul acesta, a VIII-a a debutat în 7 iulie 2017 şi se va desfăşura conform programului de mai jos:
Atelierul de pedagogie muzeală „Din lumea insectelor”
Data: vineri, 7 iulie 2017.
Interval orar: orele 10,00-12,00.
Locaţie: Sala de activităţi de pedagogie muzeală (Muzeul de Ştiinţele Naturii, Târgu-Mureș, strada Horea nr. 24).
Descrierea activităţilor: cunoașterea și „confecționarea” unor insecte din colecțiile muzeului.
Coordonatori: Daniela-Ramona Botoş – șef de secție, Sorina Oprea – conservator, Sinka-Balogh Zoltán – voluntar.
Nr. de locuri: 24.
Atelierul de pedagogie muzeală „Bizamul”
Data: vineri, 14 iulie 2017.
Interval orar: orele 10,00-12,00.
Locaţie: Sala de activităţi de pedagogie muzeală (Muzeul de Ştiinţele Naturii, Târgu-Mureș, strada Horea nr. 24).
Descrierea activităţilor: cunoaşterea unui mamifer acvatic – bizamul; „confecționarea” unui bizam; „construirea” culcușului bizamului, în curtea muzeului.
Coordonatori: Daniela-Ramona Botoş – șef de secție, Sinka-Balogh Zoltán – voluntar.
Nr. de locuri: 24.
Atelierul de pedagogie muzeală „Călătorie în lumea plantelor de leac”
Data: vineri, 21 iulie 2017.
Interval orar: orele 10,00-12,00.
Locaţie: Sala de activităţi de pedagogie muzeală (Muzeul de Ştiinţele Naturii, Târgu-Mureș, strada Horea nr. 24).
Descrierea activităţilor: cunoaşterea şi „confecţionarea” unor plante medicinale și degustări de ceaiuri din plante medicinale.
Coordonatori: dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific, Sinka-Balogh Zoltán – voluntar.
Nr. de locuri: 24.
Atelierul de pedagogie muzeală „Medii de viață”
Data: vineri, 28 iulie 2017.
Interval orar: orele 10,00-12,00.
Locaţie: Sala de activităţi de pedagogie muzeală (Muzeul de Ştiinţele Naturii, Târgu-Mureș, strada Horea nr. 24).
Descrierea activităţilor: cunoaşterea diverselor medii de viață și realizarea unor mini-diorame cu medii de viață la alegere.
Coordonatori: dr. Mihaela Sămărghiţan – cercetător ştiinţific, Sorina Oprea – conservator, Sinka-Balogh Zoltán – voluntar.
Nr. de locuri: 24.