Actuala lege a învăţământului prevede în mod clar că în acest an, copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la 31 august, vor fi înscrişi în mod automat în clasa zero. Copiii care împlinesc vârsta de şase ani între 1 august şi 31 decembrie 2012 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare doar la cererea părinţilor, dacă trec de testarea psihomotorie care se face la nivelul grădiniţelor nr. 1 şi 2 din Luduş.
La Luduş, condiţii bune
„În planul de şcolarizare am prevăzut două clase „zero” pentru secţia română şi una pentru secţia maghiară, plus două clase I la secţia română şi una la secţia maghiară”, spune directorul adjunct Enyedi Mihai de la Şcoala Generală Nr. 1 Luduş. Iniţial s-a contat doar pe copiii care împlinesc şase ani, doar aceştia au fost înregistraţi la recensământ. Acum se iau în calcul şi copiii care împlinesc vârsta conform legii, până la 31 august 2012. Testarea psihomotorie este în desfăşurare şi în curând se va şti cu exactitate numărul de copii care la toamnă vor începe cursurile clasei pregătitoare. „Spaţiu pentru noile clase avem”, spune Enyedi care se gândeşte împreună cu directoarea Cornelia Căpuşan la procurarea de mobilier modular adaptat vârstei copiilor. Consiliul de Administraţie a scos la concurs două posturi de învăţător la secţia română, iar pentru secţia maghiară s-a găsit un cadru didactic, Hajdu Edith, venită prin transfer, datorită reducerii activităţii la o altă şcoală din oraş.
La Şcoala Generală „Ioan Vlăduţiu” Luduş, planul de încadrare cu personal prevede, începând de la 1 septembrie, doar două clase pregătitoare la secţia română. „Nu avem clasă în limba maghiară pentru că numărul de copii maghiari este mic în zonă şi se ştie că la şcoala din centrul vechi sunt mai multe clase pentru învăţământul în maghiară”, spune Adrian Banea, directorul şcolii. La nivel local s-a convenit ca acolo, „în centru”, să înceapă şi clasa I şi „zero” dacă vor fi suficienţi elevi. În momentul de faţă este cert că la „Vlăduţiu” vor fi două clase pregătitoare cu un efectiv de aproximativ de 48 de elevi. O situaţie aparte este la şcoala din cartierul Gheja unde pentru clasa pregătitoare ar fi doar vreo 10 copii, număr insuficient pentru a înfiinţa o clasă de sine stătătoare. În acest caz, Adrian Banea spune că soluţia ar fi o clasă în regim simultan, probabil cu clasa I sau a III-a. Aici trebuie să decidă Inspectoratul Școlar care a mai aprobat acest sistem şi la şcoala din cartierul Roşiori. Pentru aceste clase noi se va găsi spaţiu pentru că acum în schimbul doi se lucrează cu şase clase, a V-a şi a VI-a, aşa că pentru cei mici se vor amenaja în mod corespunzător două clase cu fonduri puse la dispoziţie de Primărie. Pentru încadrarea cu personal se va organiza un concurs în perioada vacanţei de vară.
La Şcoala Generală din Iernut…
… Patricea Bonta, directoarea şcolii este foarte optimistă în ceea ce priveşte primirea în această toamnă a celor mai mici elevi. „În curând vom şti dacă vom avea una sau două clase pregătitoare. Spaţiu avem, cadre la fel, nu avem probleme deosebite”, spune directoarea. Cu mobilierul specific se vor descurca până la 1 septembrie făcând un transfer de la Grădiniţă sau cu ajutorul Primăriei şi Consiliului Local Iernut, două instituţii care se preocupă permanent de asigurarea celor mai bune condiţii pentru elevii şcolilor.
În concluzie, la Luduş şi la Iernut nu sunt impedimente în organizarea claselor pregătitoare pentru cei mai mici elevi.
Ioan A. Borgovan