Gabriela Firea, ministrul Familiei, a anunțat joi că e în curs de elaborare, împreună cu Ministerul Finanțelor, a două proiecte legislative care să sprijine femeile.
Primul este adoptarea unor cote de gen în rândul angajaților din instituțiile publice (ministere, agenții, primării etc.) și companiile cu capital de stat.
Al doilea proiect anunțat de ministrul Firea este destinat ajutorării femeilor trecute de 40 de ani care ”cunosc o dificultate de a-și păstra locul de muncă sau de a-și găsi un loc de muncă deoarece unii angajatori consideră că dacă are copii nu e suficient de productivă. Ne-am gândit la facilități pentru angajatorii care angajează femei peste 40 – 45 de ani care sunt în plină formă profesionala, chiar dacă au și copii”.
În plus, ea a spus că lucrează împreună cu Ministerul Finanțelor pentru acordarea de facilități fiscale pentru femeile cu trei sau mai mulți copii.